Din cuprinsul articolului
În ultimele zile, în presa italiană au apărut mai multe articole despre amenzi usturătoare primite de lucrătoare în sectorul casnic care nu și-au depus declarația de venit (formularul 730). Multe din persoanele amendate sunt românce care lucrează ca îngrijitoare/badante. Nu sunt primele cazuri similare despre care se vorbește în presa italiană.
Garda de Finanțe face controale de rutină prin care, încrucișând informații din bazele de date, identifică contribuabilii care nu au declarat propriul venit. Statul italian e prejudiciat cu milioane de euro, suma taxelor care ar fi trebuit plătite în urma declarării corecte a veniturilor.
Potrivit Gazeta Romaneasca, Garda de Finanțe din Aosta și Direcția Regională a INPS, a decoperit o evaziune fiscală de 7 milioane și 570.000 euro.
„O analiză țintită la nivel local – se arată într-un comunicat, citat de ANSA – a făcut posibilă identificarea a numeroase poziții referitoare la lucrători casnici („îngrijitori”) în regulă cu relația de colaborare și cu plata reținerilor de asigurări sociale, dar care nu și-au îndeplinit obligațiile fiscale. Nu au depus declarațiile fiscale în scopuri de impozit pe venitul persoanelor fizice pentru anii cuprinsi între 2016 și 2021”.
Taxa aferentă sustrasă a fost cuantificată la 1 milion și 743.000 de euro. Lucrătorii casnici supuși controlului sunt aproape exclusiv de origine străină și femei, cu o prevalență de cetățeni români (71), ucraineni (42), moldoveni (12), dominicani (8) și marocani (8). „Majoritatea – continuă comunicatul – muncesc sau au muncit la asistența familiilor care au reședința în Valea d’Aosta”.
Potrivit prevederilor legale existente în Italia, personalul casnic și de îngrijire are obligația de a plăti impozit pe veniturile salariale. În cazul acestei categorii profesionale, impozitul pe veniturile din salarii nu se reține de către angajator, spre a fi virat ulterior către bugetul statului, informează MAE.
Cotele de impozitare a veniturilor anuale realizate de către persoanele fizice (IRPEF) diferă în funcție de venitul realizat. De exemplu, veniturile sub 15.000 euro se impozitează cu 23%, cele cuprinse între 15.001 şi 28.000 euro se impozitează cu 3.450 euro + 27% din ce depășește 15.000 euro, etc.
Veniturile de până la 8.000 euro/an sunt scutite de la plata IRPEF-ului.
Anual, lucrătorii casnici trebuie să depună la instituția competentă (Agenzia delle Entrate), o declarație de venituri (care reflectă salariile primite în anul anterior), în special, dacă venitul obținut, depășește 8.000 de euro.
Se aplică reduceri ale sumelor datorate: pentru membrii de familie aflați în întreținere; pentru sumele achitate pentru cumpărarea de medicamente / consultații medicale; pentru cheltuielile de închiriere a locuinței; pentru cheltuieli de renovare, etc.
Sunt considerați membri de familiei aflați în întreținere, chiar dacă nu locuiesc cu contribuabilul: soția/soțul de care contribuabilul nu este despărțit legal și copii acestuia. De asemenea, pot fi considerați membri de familie aflați în întreținere, cu condiția să locuiască împreună cu contribuabilul sau să primească de la acesta pensie alimentară care nu este stabilită printr-o decizie a Autorității judiciare: soț/soție divorțat/ă legal; nepoți, părinți, ginere/noră, socri, frați/surori, bunici.
Pentru a beneficia de scutiri pentru membrii de familie aflați în întreținere, este necesar ca fiecare, în parte, să fi obținut, în cursul anului anterior, un venit mai mic de 2.840,51 Euro, prezentând o declarație pe proprie răspundere, în acest sens. Începând cu anul 2019, limita de venit (realizat în anul anterior), în cazul copiilor care nu au împlinit vârsta de 24 de ani, este de 4.000 de euro.
Potrivit Circularelor Administrației Financiare nr. 95/E din 12 mai 2000, respectiv nr. 18/E din 12 aprilie 2009, la solicitarea Administrației Financiare, dovada privind întreținerea membrului de familie se poate face cu orice mijloc de probă (de ex.: contract de închiriere sau facturi de utilități aflate pe numele solicitantului, documentație bancară care dovedește transferul de bani către membrul de familie aflat în întreținere etc.). În eventualitatea unui control, Administrația Financiară, poate solicita prezentarea unei certificări emise de autoritatea fiscală din statul de reședință al membrului de familie aflat în întreținere.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…