Avortul spontan este o perspectivă sumbră a oricărei femei care își dorește să devină mamă. Când eşti însărcinată, mai ales pentru prima dată, ai tot felul de temeri, iar pierderea sarcinii este una dintre cele mai întâlnite dintre acestea.
Între 15-20% din sarcini se termină subit în primul trimestru de sarcină, ba chiar şi în al doilea, orice pierdere a sarcinii până în 23 de săptămâni fiind încadrată la avort spontan. Este important să știi cât mai multe despre acest subiect, care sunt cauzele şi cum să-ţi dai seama dacă ţi se întâmplă chiar ţie.
Dr. Silviu Iștoc, medic specialist obstetrică-ginecologie, îţi prezintă care sunt semnele la care trebuie să fii atentă, cauzele care duc la un avort spontan şi la ce să te aştepţi mai exact.
Ce înseamnă pierderea unei sarcini?
Din nefericire avorturile spontane precoce sunt destul de frecvente. De multe ori se întâmplă ca o femeie să piardă sarcina înainte ca ea măcar să știe că este însărcinată. Foarte multe femei dau vina pe comportamentul lor sau activităţile pe care le au în această perioadă, dar adevărul este ca în majoritatea cazurilor nu are nicio legătură cu acest aspect. Nu există nimic care să fi făcut tu şi care să cauzeze acest avort spontan şi nu există modalităţi de a-l preveni. Pur şi simplu se întâmplă.
„Sportul, viaţa sexuală sau cafeaua nu vor cauza pierderea unei sarcini. Cea mai întâlnită cauză conform studiilor realizate până în prezent, este o anormalitate genetică a embrionului. Problemele cromozonilor, dereglarea hormonală, problemele uterine, bolile cronice și febra sunt principalii factorii de risc în cazul avortului spontan”, explică dr. Silviu Iștoc.
Probleme ale cromozomilor
După fertilizare, sperma şi ovulul aduc fiecare câte 23 de cromozomi pentru a crea 23 de perechi perfecte. Acesta este un procedeu complex şi cea mai mică eroare poate crea o anormalitate şi deci va împiedica embrionul să crească. Pentru că un fetus primeşte prea mulţi sau prea puţin cromozomi în momentul concepţiei, apare o evoluţie anormală a acestuia ce poate duce, de foarte multe ori (în aproximativ 60% din cazuri, potrivit Colegiului American de Obstetrică şi Ginecologie) la pierderea sarcinii.
Dereglare hormonală
Un procent de 15% dintre toate pierderile de sarcină sunt atribuite dereglărilor hormonale, cum ar fi niveluri scăzute de progesteron care împiedică ovulul să se implanteze în uter.
Fibroame uterine
Fibromul uterin poate împiedica implantarea ovului sau transferul de sânge către acesta. Unele femei se nasc cu astfel de probleme, altele pot dezvolta ţesut cicatrizat în uter în urma unei operaţii, aceste lucruri afectând fixarea ovulului. Numărul şi volumul lor pot duce la probleme precum dezlipirea de placentă şi la travaliu prematur.
Boli cronice
Bolile cronice cum ar fi bolile autoimune, boli ale inimii, rinichilor, ficatului, diabetul cauzează un procent de 6% de avorturi spontane. Dacă suferi de o astfel de boală, cere mai des sfatul doctorului tău atunci când eşti însărcinată. Nişte analize făcute atât în timpul sarcini, cât şi înainte de a rămâne însărcinată sunt de mare ajutor în evitarea pierderii sarcinii.
Febră mare
Nu contează cât de sănătos eşti, o temperatură crescută în sarcina timpurie poate fi un semn al pierderii acesteia. Embrionul va fi cel mai afectat de febră în primele 6 săptămâni de viaţă.
„Deşi poate părea greu de crezut, stilul de viaţă poate să aibă un rol foarte important în pierderea sarcinii. În acest stil de viaţă se înscriu consumul de droguri sau alcool, fumatul, anumite medicamente, dar și evenimente punctuale cum ar fi un accident de mașină care poate determina trauma maternă. Bacteriile pot reprezenta de asemenea o altă cauză pentru avortul sponton, cum sunt Mycoplasma şi Ureaplasma sau Listeria. Nu e deloc o simplă rutină acel set de analize pe care medicii îl cer chiar înainte de a rămâne însărcinată, analize care pot depista existenţa unei infecţii bacteriene”, adaugă dr. Silviu Iștoc.
Care sunt cele mai comune simptome?
Chiar dacă sângerările sunt comune în sarcina, pot fi şi un semn că ceva este în neregulă. Consulta medicul dacă observi că ţi se întâmplă asta. Chiar dacă unele femei nu au niciun simptom în cazul avortului spontan, iată care sunt posibile semne la care ar trebui să te aştepţi pe lângă sângerare:
Cum pot opri asta?
Din nefericire, nu exista o modalitate prin care poţi împiedica pierderea unei sarcini, însă este important să mergi periodic la medic pentru a preveni infecţii sau hemoragii care pot apărea în această perioadă.
Mai multe detalii, poţi citi pe www.drIstoc.ro şi pe pagina de Facebook: www.facebook.com/DrSilviuIstoc
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…