Din cuprinsul articolului
Încă un pas mic spre normaliate: Avocatul Poporului Brașov s-a autosesizat în legătură cu situația pacienților cu cancer din România. Situația a fost semnalată într-un comunicat de presă trimis de Federatia Asociatiilor Bolnavilor de Cancer pe 4 februarie 2021, de Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerelor.
Acolo se subliniau clar problemele cu care se confruntă acești pacienți, mai ales în ultimul an.
Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu
“Suntem profund onorați și încântați de faptul că Instituția Avocatului Poporului s-a sesizat din oficiu față de problemele pe care noi, ca Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer – FABC, le prezentăm în mod constant, atât opiniei publice, dar mai ales factorilor decidenți. Din păcate, problemele prezentate sunt actuale și reprezintă strigatul de ajutor al pacienților cu cancer. Încă de la începutul pandemiei SARS-CoV-2 am prezentat aceste probleme autorităților, dar fără niciun răspuns, fără un rezultat sau vreo măsură adoptată.” spune Cezar Irimia, președintele FABC.
FABC subliniază cu fiecare ocazie necesitatea unui Plan Național de Cancer, care să includă:
- prevenție și screening
- prevenție prin vaccinare
- stabilirea unui parcurs clar al pacienților oncologici de la suspiciune la diagnostic, tratament și viața cu cancer (monitorizare)
- creionarea unor strategii clare în situații critice ce vulnerabilizează și mai mult pacientul oncologic (pandemie, cataclisme, conflicte armate, etc.)
- identificarea de urgență a unor soluții pentru situațiile în care accesul la investigații și tratamente nu ar fi posibil din varii motive (faliment, retragere de pe piață a unor medicamente, exportul paralel)
- alocarea unui buget adecvat, bazat pe statistică și nu pe istoric
- Registru Național de Cancer
„Problema cancerului nu este doar a pacientului și a familiei acestuia, ci este problema întregii societăți. Doar împreună, ca societate civilă, autorități, specialiști, sistemul public de sănătate poate fi îmbunătățit. Parlamentul si Guvernul, dețin toate pârghiile necesare, dispun de acces la experți, specialiști din diverse zone de interes, care pot contribui la remedierea problemelor expuse mai sus” completează Cezar Irimia.