Din cuprinsul articolului
Avocatul Poporului anunţă, marţi, că a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu articolul din legea învățământului preuniversitar care prevede că bursele de merit se acordă pentru „minimum 30% din elevii din fiecare clasă”. Avocatul Poporului afirmă că această prevedere reglementează neconstituțional posibilitatea ca elevii cu note scăzute la învățătură să obțină burse de merit.
„Normele criticate, în ansamblul reglementării din care fac parte, configurează un regim juridic confuz al bursei de merit, care permite dobândirea acesteia doar în virtutea apartenenței la un procent de elevi dintr-o clasă, fără a fi îndeplinită condiția dovedirii performanței școlare”, se arată în sesizare.
În opinia Avocatului Poporului, acordarea bursei de merit trebuie să fie condiționată de rezultatele evaluării performanțelor școlare, notarea fiind expresia obiectivă a performanței școlare și care constituie fundamentul sistemului de învățământ gimnazial și liceal.
„Dispoziţiile legale criticate aduc atingere principiului previzibilităţii şi clarităţii normelor juridice (…) context în care considerăm că legea criticată nu reglementează previzibil şi accesibil acordarea burselor de merit pentru performanţă şi nu respectă criteriile de previzibilitate şi accesibilitate specifice unui act normativ astfel cum acestea au fost statuate atât în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cât și în cea a Curții Constituționale”, atrage atenția Avocatul Poporului, subliniind că „dispozițiile criticate reglementează neconstituțional posibiliatea ca elevii cu note scăzute la învățătură să obțină bursă de merit”.
„Acordarea bursei de merit pentru minimum 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu şi liceu dintr-o unitate de învățământ preuniversitar determină o insecuritate juridică ce atrage încălcarea dreptului la învățătură, în contextul in care simpla trimitere la un procent, în lipsa unui criteriu de evaluare a performanței școlare şi a meritului şcolar, este lipsită de orice logică juridică”, mai arată Avocatul Poporului.
Totodată, potrivit sesizări, neconstituționalitatea legii rezultă din faptul că prin acea exprimare se creează o confuzie privind valorile pentru care se acordă bursa de merit.
„În ceea ce privește acordarea bursei de merit pe baza apartenţei la un procent de elevi dintr-o clasă constatăm că această soluție legislativă intră într-o vădită contradicție cu organizarea generala a învățământului prevăzută de Legea nr. 198/2023, care prevede la art. 2 că sistemul de învățământ preuniversitar are la bază o valoare esențială și anume excelența, iar la art. 3 prevede printre principiile care guvernează învățământul preuniversitar si principiul calității – în baza căruia activitățile de învățământ se raportează la standarde de calitate și la bune practici naționale, europene și internaționale.
Astfel, neconstituționalitatea legii derivă și din faptul că se realizează o confuzie cu privire la valorile pentru care se acordă bursa de merit. Or. Curtea Constituțională a reținut, în jurisprudența sa constantă, că respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative constituie un veritabil criteriu de constituționalitate prin raportare la aplicarea art.1 alin. (5) din Constituție.
De asemenea, instanța constituțională a reținut că accesibilitatea și previzibilitatea legii sunt cerințe ale principiului securității raporturilor juridice, constituind garanții împotriva arbitrarului (Decizia nr.139 din 13 martie 2019)”, se mai arată în sesizare.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, crede că goana după căutarea în cadru legal a situaţiilor care…
În 2025, anumite semne zodiacale vor fi mai favorizate decât altele, având parte de un…
Un studiu realizat de un grup de cercetători chinezi sugerează că utilizarea reţelelor sociale ar…
Potrivit studiilor, condiţiile meteorologice influențează în mod direct sănătatea oaselor și a mușchilor, însă nu…
O vizită de trei minute la toaletă cu telefonul mobil se poate transforma cu ușurință…
România traversează o perioadă de tranziție meteorologică, cu temperaturi în creștere până la mijlocul săptămânii,…