Incident aviatic serios miercuri, anunță presa turcă! Un avion de linie s-a rupt în mod spectaculos în două, după ce a ieşit de pe pistă la aterizare, pe aeroportul internaţional din Istanbul.
Presa turcă a informat că există persoane rănite, dar fără să comunice vreun deces.
Fuzelajul aparatului, aparţinând companiei private Pegasus, s-a rupt în două şi a luat foc după ce a ieşit de pe pistă pe aeroportul internaţional Sabiha Gokcen, situat în partea asiatică a Istanbulului, potrivit imaginilor difuzate de postul de televiziune CNN-Turk
Media turce au comunicat că există persoane rănite în urma incidentului, dar ministrul transporturilor turc Cahit Turhan, citat de televiziunea de stat TRT, a indicat că nimeni nu şi-a pierdut viaţa în urma accidentului.
Avionul s-a rupt în trei bucăţi după ceea ce Turhan a numit o aterizare dură. El a adăugat că unii pasageri au fost răniţi, potrivit Reuters.
La bordul avionului se aflau 177 de pasageri şi şase membri ai echipajului, a indicat ministrul menţionat.
Avionul venea de la Izmir (vestul Turciei) şi a derapat, ieşind de pe pistă din cauza unei ploi torenţiale care s-a abătut asupra metropolei turce.
Imagini difuzate de media turce arată persoane pe peluză în jurul aparatului.
Incendiul care s-a declanşat după accident a fost stins de către pompieri, a relatat agenţia de presă Anadolu.
Aeroportul Sabiha Gokcen a fost închis pentru zboruri şi toate avioanele au fost redirecţionate spre aeroportul internaţional din Istanbul situat în partea europeană a capitalei economice a Turciei.
O purtătoare de cuvânt a companiei Pegasus Airlines a confirmat accidentul, dar fără să ofere detalii suplimentare.
Guvernatorul Istanbulului, Ali Yerlikaya, a indicat pe Twitter că echipe de intervenţie în cazuri de urgenţă acţionează la faţa locului pentru evacuarea pasagerilor.
Sursa: Agerpres