Sari la conținut

Avertizarea medicilor: practicarea celui mai iubit sport de către bărbaţi duce la impotenţă

Urologii îi avertizează pe împătimiţii fotablului că loviturile de cap sunt periculoase şi pot afecta funcţia erectilă.

Un jucător profesionist din Bundesliga, prima divizie a campionatului german, s-a dus recent la doctor, plângându-se de scăderea libidoului şi a vigorii sexuale. Urologii au constatat la sportivul de 27 de ani un nivel insuficient al hormonului LH şi de testosteron. Primul este produs de hipofiză şi declanşează producerea de testosteron, responsabil de dorinţa sexuală şi de ‘virilitatea’ masculină.

Medicii de la Institutul Max Planck din Munchen au găsit în cele din urmă explicaţia: lovirea mingii cu capul în mod repetat au afectat atât de mult hipofiza jucătorului, încât hormonii menţionaţi nu mai sunt produşi în cantitate suficientă.

Pacientul german joacă fotbal de la şapte ani. De-a lungul carierei, el a lovit mingea cu capul de circa 500 de ori pe săptămână, lucru care i-a provocat micro-leziuni ale hipofizei. ‘Mai multe mici traumatisme cranio-cerebrale pot duce la pierderea funcţiilor cerebrale, ceea ce poate afecta şi hipofiza şi, prin urmare, funcţia testiculară’, spune Michael Wolff, şeful departamentului ginecologie, endocrinologie şi medicina reproducerii la Spitalul universitar din Berna.

Se pare că nu contează atât numărul loviturilor de cap, ci duritatea lor, arată Christoph Kraft, specialist urolog din Olten. Amatorii de fotbal riscă aşadar să aibă probleme. Specialiştii ţin să sublinieze însă că este nevoie de mai multe mici traumatisme ca să se poată vorbi de afectarea hipofizei.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel