Din cuprinsul articolului
Magazinele Lidl au retras de la comercializare două iaurturi care ar putea fi contaminate cu bucăți de plastic. Medicul Radu Țincu a explicat cât de periculos poate fi acesta.
„Depinde în primul rând de dimensiunea acestor particule de plastic. Cu cât ele sunt mai mici, cu atât pot pătrunde mai profund la nivelul mucoasei intestinale. Însă ce pot să spun este că determină o inflamație la nivelul mucoasei, poate să determine chiar și reacții alergice la anumite persoane care au predispoziție să dezvolte astfel de reacții. Însă, cred că elementul cel mai important este determinat de această inflamație pentru că vorbim despre plastic, vorbim despre un corp străin care nu este recunoscut de organism și se va lovi, se va instala la nivelul mucoasei digestive și poate determina astfel de procese inflamatorii.
Ce pot să simtă pacienții? Desigur, depinde foarte mult și de cantitatea pe care o ingeră, pot să simtă anumite simptome de disconfort abdominal, dureri abdominale sau pot să aibă tulburări de tranzit intestinal. Este foarte important că astfel de alerte sunt prezente și există pentru că ele fac ca aceste produse să fie scoase din lanțul respectiv și cei care le au acasă să le poată returna”, a declarat medicul Radu Țincu ieri, în cadrul emisiunii „Deschide lumea” de la Realitatea Plus.
„Avem același tip de simptomatologie și la copii, tot un sindrom inflamator la nivel intestinal. Însă, sigur, dacă discutăm despre copii, depinde și de vârsta copilului. Mulți dintre ei nu au un aparat enzimatic la fel de dezvoltat, astfel încât pot să apară anumite tulburări digestive cu o simptomatologie ceva mai zgomotoasă.
Însă, cred că trebuie să le spunem oamenilor să nu se panicheze. Plasticul nu se absoarbe, rămâne doar la nivelul tubului digestiv. Sigur că pot să apară astfel de simptome de disconfort abdominal, însă, vă spuneam, la nivel european, acest timp de alertă este foarte benefică deoarece o alertă pornită în orice țară a UE se va transmite în cel mai scurt timp în toate celelalte țări, astfel încât aceste produse contaminate în mod accidental cu substanțe toxice să fie retrase de la comercializare”.
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…