Din cuprinsul articolului
Agenţia Naţională Antidrog (ANA), în calitatea sa de coordonator naţional al politicilor publice antidrog, trage un semnal de alarmă cu privire la apariția unui nou tipar de consum de substanțe psihoactive în zona de sud a litoralului românesc.
Astfel, la petrecerile organizate de regulă pe plajă, adolescenții și tinerii inhalează protoxid de azot (N2O) din baloanele umflate cu ajutorul unui dispozitiv (sifon) ce are încorporat un cartuș care degajă în interiorul balonului substanța mai sus menționată.
Protoxidul de azot (N2O) – gazul ilariant, cunoscut și sub denumirea de „funny gas”, este un sedativ incolor și inodor și este folosit în domeniul medical, sub supraveghere medicală, în combinație cu alte substanțe, în special ca anestezic, dar și în domeniul alimentar, la prepararea cremelor de tip frișcă (inhalarea acestei substanțe fiind strict interzisă).
Odată inhalat, acesta le provoacă o falsă stare de bine, extrem de periculoasă însă.
„Din păcate, acest drog este răspândit la nivel european, s-a răspândit și la noi în țară, sunt indici de creștere, distribuție și consum al acestui gaz. Gazul datează de aproximativ 200 de ani, a fost identificat de către un chimist și are un scop medical, un scop în industria alimentară dar și auto. Se pare că traficanții de droguri i-au găsit și o utilitate recreațională”, a subliniat la Digi24 Cătălin Țone, expert antidrog.
Poate duce la paralizie, iar în combinație cu alcoolul sau cafeaua riscul de infarct este extrem de mare, avertizează specialiștii.
„Din păcate, este foarte periculos și, în combinație cu alcoolul, dă efecte de dezechilibru, halucinații, greață, transpirații, vărsături și dă o stare de dependență.
Dacă este consumat înaintea de a conduce creează probleme majore și din păcate aparatura poliției încă nu identifică această substanță. U
n lucru pozitiv este faptul că efectul durează puțin, câteva zeci de minute. Din punct de vedere legal, nu este o incriminare exactă, dar poate fi încadrată ca fiind o substanță cu efect psihoactiv”, adaugă expertul antidrog, potrivit sursei citate.
În cazul în care, după inhalare, semnele și simptomele sunt cele ale unei reacții alergice (febră, frisoane, urticarie, respirație dificilă), este recomandabilă solicitarea de urgență a ajutorului medical.
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…