Din cuprinsul articolului
Vremea frumoasă de afară și zilele libere îi determină pe români să consume mai multe băuturi alcoolice reci, însă medicii trag un semnal de alarmă cu privire la efectele negative asupra sănătății.
Majoritatea românilor aleg să bea pe timp de vară o bere rece, însă uită să consume și alte lichide ceea ce duce la deshidratarea organismului.
„Este cunoscut faptul că vara se consumă mai mult alcool, mai ales bere, în concedii. Totodată, nu trebuie să uităm că hidratarea este foarte importantă atunci când se consumă alcool.
Atenție la deshidratare
În mod normal, un bărbat ar trebui să consume două unităţi de alcool pe zi, echivalentul unei beri la 500 ml. În acelaşi timp, femeile ar trebui să consume o unitate de alcool pe zi.
Este important să menţionăm că tot ce este peste intră într-o zonă de risc. Trebuie să ştim că alcoolul dezhidratează intens şi se recomandă să consumăm câte un pahar de apă de fiecare dată când consumăm alcool.
Totodata, vara vorbim şi de o temperatură exterioară crescută care poate reprezenta un alt factor important de risc”, a declarat dr. Ovidiu Alexinschi, medic primar psihiatru în cadrul Institutului de Psihiatrie Socola din Iaşi, potrivit adevarul.ro.
Un alt factor de risc este consumul de alcool în timpul expunerii la soare.
„Trebuie să cunoaştem un lucru foarte important: alcoolul produce vasodilataţie periferică iar efectele acesteia, împreună cu expunerea la soare, pot fi foarte periculoase. De multe ori, mai ales la persoanele mai înaintate în vârstă, poate creşte riscul de accidente ischemice sau vasculare. Din acest motiv este foarte important să nu exagerăm, să fim atenţi, să ne protejăm şi să ne hidratăm corespunzător”, a mai declarat medicul.
De asemenea, nici consumul de băuturi foarte reci nu este indicat, chiar dacă simțim nevoia să ne răcorim.
„Este contraindicat să consumăm lichide foarte reci pentru că sigur că mucoasa faringiană va avea de suferit, vom răguși imediat și această răgușeală se poate transforma ulterior într-o afecțiune care să ne creeze probleme de sănătate. Consumăm lichide, dar nu alcool, bineînțeles.
Dar dacă simțim nu neapărat nevoie de alcool, este contraindicat să se consume băuturi spirtoase”, a explicat dr. Silvia Nica, șef la Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul Universitar București, pentru Știrile PRO TV.