Din cuprinsul articolului
Avertisment șoc: Un celebru medium brazilian, Athos Salomé, a devenit cunsocut publicului larg în urma profețiilor sale. Presa l-a numit „Nostradamus cel viu”, după ce mai multe dintre previziunile sale s-au îndeplinit.
Bărbatul pretinde că poate vedea în viitor și a spus că știa despre multe evenimente uriașe de știri înaintea noastră.
Nostradamus cel viu a făcut, de-a lungul timpului, multe predicţii care s-au adeverit, printre acestea pandemia de COVID, câştigarea Cupei Mondiale de către Argentina şi moartea Reginei Elisabeta.
Acum și-a îndreptat atenția către viitorul nu foarte îndepărtat și a împărtășit la ce ne putem aștepta anul viitor, an care se pare că va schimba jocul.
Nostradamus cel Viu a lansat un avertisment îngrijorător referitor la viitorul tehnologiei, mai cu seamă la inteligenţa artificială, care va duce la răcirea relaţiilor dintre oameni.
Astfel, Salomé a precizat că lumea va avea parte de un număr uriaş de „revelații” științifice și tehnologice, iar acestea vor dezlega multe dintre misterele privitoare la mintea umană.
Cât despre inteligența artificială, brazilianul a dezvăluit că aceasta va aduce o „răceală” în lume, iar cel care o va domina va avea puterea de a aduce o uriașă instabilitate „financiară și emoțională”.
Se pare că această afirmație face trimitere la ascensiunea ChatGPT de la OpenAI și a chatbotului AI Bard de la Google, care vor fi lansate în curând.
Un judecător brazilian a recunoscut, recent, că a folosit chatbot-ul AI pentru a avea o confirmare a hotărârii pe care o luase într-un caz privitor la un copil suferind de autism. Mai exact, magistratul decisese ca asigurarea copilului să acopere toate costurile tratamentului său medical.
Firma de consultanță în afaceri McKinsey & Company a dezvăluit că lumea tehnologiei a cheltuit, în 2022, peste 120 de miliarde de dolari pentru dezvoltarea Metaversului.
Site-ul de tehnologie Gizmodo a raportat, recent, că Meta, compania mamă a Facebook, cheltuia singură un miliard de dolari pe lună pentru proiectul Metaverse.
„Nostradamus cel viu” avertizează că obsesia lumii pentru Metaverse ar putea declanșa conflicte mari, devenind „un fel de evadare din mediul social în care locuiește acest ‘dominator’, care creează o nouă dimensiune”, potrivit DailyStar.
Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…