Categories: Ştiri sănătate

Avertisment: Peste 1.300 de kilograme de pește, retrase de inspectorii sanitari

Inspectorii sanitari veterinari din Capitală au dat amenzi în valoare de 22.500 de lei vânzătorilor de pește.

Așadar, de Ziua Floriilor, a doua dezlegare la pește din timpul Postului Paștelui, cumpărătorii sunt rugați să achiziționeze cu atenție peștele.

„Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, au efectuat în data de 06.04.2023, un control tematic la nivelul unităţilor de procesare, depozitare şi comercializare a peştelui şi a produselor din pescuit.

Acţiunea a vizat respectarea de către operatorii din sectorul alimentar a condiţiilor de funcţionare a unităţilor, a conformităţii documentelor însoţitoare ale produselor, menţinerea lanţului termic, asigurarea trasabilităţii, etichetarea şi marcarea produselor alimentare.

Controalele au fost realizate la 4 operatori economici din Bucureşti, iar pentru neconformităţile constatate au fost aplicate 5 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 22.500 de lei”, scrie într-un comunicat al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), citat de Agepres.

Peste 1.300 de kilograme de pește și produse din pește au fost retrase de la raft

„Peste 1.300 de kilograme de pește și produse din pește au fost retrase de inspectorii sanitari veterinari de la comercializare în urma verificărilor. Aceste produse au fost direcționate către unități de neutralizare autorizate”.

Inspectorii au sancționat mai multe neconformități, printre care se numără:

  • Lipsa elementelor de identificare și a documentelor de proveniență, ceea ce a făcut imposibilă demonstrarea trasabilității;
  • Activitatea de procesare a salatei de icre de pește a început fără anunț prealabil;
  • Mijlocul de transport folosit pentru alimente de origine animală nu avea autorizație sanitară veterinară.

ANSVSA a anunțat că aceste acțiuni tematice, specifice perioadei premergătoare Sărbătorilor Pascale, vor continua în colaborare cu alte instituții ale statului.

Cetățenii sunt îndemnați să sesizeze orice nereguli privind siguranța alimentelor la numărul gratuit de telefon 0800-826-787.

Vă recomandăm o rețetă delicioasă plăcintă cu pește ce nu trebuie să lipseqască de pe masă, în ziua de Florii:

Ingrediente:

Aluat

  • 200 g unt cu 82% grăsime, rece, de la frigider
  • 200 g brânză de vaci grasă
  • 200 g făină tip 000
  • 1 vârf de cuțit turmeric (opțional, pentru culoare)
  • un praf de sare

Umplutura

  • 550 g file de pește (eu am avut crap)
  • 200 ml vin alb
  • 600 ml apă
  • cimbru proaspăt sau uscat, frunze de dafin, piper boabe
  • 1 ceapă mijlocie
  • 3 căței de usturoi
  • 2 linguri de ulei
  • 50 g orez
  • 1 roșie cărnoasă, tăiată cubulețe
    sare și piper măcinat, după gust
  • 1 ou pentru uns plăcinta deasupra
    semințe de chimen sau susan negru (opțional, pentru decor)

Mod de preparare:

Se amestecă untul cu brânza de vaci, făina și puțină sare. Se frământă totul până când se obține o bilă de aluat. Se învelește într-o folie alimentară şi se bagă la frigider pentru cel puţin 3 ore sau peste noapte.

Separat, într-o oală, se lasă la fiert aproximativ 600 ml de apă, vinul alb, o frunză de dafin, cimbru și câteva boabe de piper. Când apa fierbe, puteți pune peștele și lăsați-l să fiarbă pentru maxim 5-10 minute.

Scoateți peștele pe o farfurie și lăsați-l să se răcească. Supa în care a fiert se va folosi la orez.

Se călește între timp ceapa și se mărunțește peștele. Se amestecă apoi împreună cu orezul și cuburile de roșie. Condimentați cu sare, piper măcinat și cimbru după gust. Dacă vi se pare compoziția prea uscată, adăugați 2-3 linguri de supă de pește, de vin alb sau apă.

Se încălzește cuptorul la 190 de grade și se pregătește o formă cu diametrul de 20 cm.

Scoateți aluatul din frigider și împărțiți-l în două jumătăți. Presărați blatul de lucru cu faină și întindeți cu sucitorul o foaie puțin mai mare în diametru decât forma în care veți coace plăcinta. Așezați foaia în așa fel încât să acopere și marginile. Puneți umplutura peste foaia de aluat.

Ulterior, întindeți a doua foaie de aluat și așezați-o peste umplutură. Decupați marginile și împingeți-le de jur împrejurul formei cu lama unui cuțit, astfel încât să le întoarceți către interiorul formei. Înțepați foaia de aluat cu o furculiță, pentru ca umplutura să poată respira la copt.

Ungeți plăcinta cu un ou bătut, presărați semințele de chimen sau susan negru și băgați plăcinta la cuptor pentru 45 de minute sau până când aluatul se rumenește.

Poftă bună!

Recent Posts

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

13 minute ago

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

43 de minute ago

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

o oră ago

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

2 ore ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

2 ore ago

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

3 ore ago

Citeste si: