Categories: Știrile zilei

Avertisment pentru pensionari! Ce se întâmplă dacă adeverințele de sporuri nu sunt depuse la timp

Avertisment pentru pensionari! Daniel Baciu spune ce se întâmplă dacă adeverințele de sporuri nu sunt depuse la timp

În ceea ce privește mica recalculare, cea care ar urma să înceapă din luna viitoare, șeful Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu, a făcut din nou precizări.

Acesta vine cu un avertisment pentru pensionarii care trebuie să aducă adeverințe pentru veniturile nepermanente cum ar fi sporurile sau al 13-lea salariu.

Avertisment pentru seniori făcut de Daniel Baciu

Sursă foto: Media Flux

„De etapa numărul doi nu vor beneficia toți pensionarii, așa cum beneficiază de etapa unu, decât cei care se aflau în această situație, de au avut aceste venituri nepermanente și aici vorbim în principal de acordul global ca venit nepermanent, era o formă de retribuție înainte de 1989 și celelalte sporuri cu caracter nepermanent.

Atenție, adică vorbim despre orele suplimentare, despre al 13-lea salariu, de premiile anuale care se dădeau. Aici creșterile nu mai sunt așa de mari cum sunt pe recalcularea pe formulă de calcul, unde beneficiază absolut toți pensionarii, în funcție de stagii de cotizare, pentru că acel spor a avut acest caracter nepermanent, deci nu a fost lună de lună acordat. Gândiți-vă numai la al 13-lea salariu. Ai luat o singură dată pe an, nu lună de lună”, a explicat Daniel Baciu.

Daniel Baciu a mai explicat că cele mai mari creșteri vor fi acordate pensionarilor care au lucrat în baza acordului global.

„Ți se dădea un plan. Dacă făceai mai mult decât planul respectiv, aveai un salariu mai mare decât cel pe care îl avea efectiv înscris în carnetul de muncă, adică salariul de bază, și acolo noi trebuie să luăm acele sume care sunt mai mari decât sumele din acord, care sunt mai mari decât efectiv salariul pe care îl luăm la fiecare pensionari, salariu tarifar de încadrare”, a mai spus șeful CNPP.

Mai mult, persoanele care s-au pensionat după aprilie 2001 nu trebuie să mai facă niciun demers. Activitatea profesională după 1 aprilie 2001 este înregistrată în baza de date a caselor de pensii. Prin urmare, nu este nevoie de niciun fel de adeverință.

„După anul 2001 este foarte important să spun lucrul acesta, avem o situație complet digitalizată, acolo avem un salariu care include absolut toate sporurile, tot ce este după 2001 nu mai este nevoie absolut de nimic. Vorbim despre stagiile de cotizare realizate înainte, după 2001, nu vorbim de cine a ieșit la pensie după 2001.

Eu am mai repetat lucrul acesta. Deci toată activitatea profesională după 1 aprilie 2001 este evidențiată foarte clar la casele teritoriale de pensii și nu mai este nevoie să aducă absolut nimic.

Noi vorbim despre perioada realizată anterior lui anul 2001, unde încă nu avem această digitalizare, lucrăm la ea. Să știți că încercăm ca și în această perioadă să o avem deja în sistem nostru complet informatizată, dar în momentul de față nu avem și din această cauză solicităm acele documente pe baza cărora să facem mica recalculare”, a mai declarat Baciu.

Daniel Baciu: „Nu este un termen limitat de depunere a acestor adeverințe”

În privința adeverințelor respective, Daniel Baciu a punctat faptul că sporurile respective nu au fost trecute și în cartea de muncă, adică nu au avut un caracter permanent. Prin urmare, pensionarii care se regăsesc în această situație trebuie să obțină adeverințele în cauză de la angajatori.

În situațiile în care angajatorii au dat faliment, persoanele respective se pot îndrepta către Inspectoratul Teritorial de Muncă de pe raza domiciliului. Adeverințele respective trebuie depuse în termen de șase luni începând cu luna septembrie 2024. Însă pot fi depuse și ulterior, după cum a precizat Daniel Baciu la Antena 3.

Recent Posts

Regula de aur a dietelor de slăbit. Un medic endocrinolog ne spune cât de mult este indicat să slăbești într-o săptămână

Regula de aur a dietelor de slăbit. Un medic endocrinolog ne spune cât de mult…

13 minute ago

HOROSCOP 5 noiembrie 2024. Momente dificile pentru unele zodii

Horoscopul zilei de marţi, 5 noiembrie 2024, anunţă momente dificile pentru unii nativi ai zodiacului.…

10 ore ago

Senatul a adoptat un proiect de lege privind controlul medicamentelor care conțin substanțe stupefiante și psihotrope

Senatul României a aprobat un proiect de lege inițiat de Guvern care prevede reglementarea unor…

10 ore ago

TOP 5 beneficii pentru sănătate ale ceaiului de cătină

Acest ceai, preparat din fructele bogate în vitamine și minerale ale cătinei, este recomandat în…

11 ore ago

Medicii sunt în alertă: temuta gripă australiană H3N2 a ajuns în Europa! LISTA simptomelor

Autorităţile medicale sunt în alertă, după ce în Italia s-a înregistrat primul caz de gripă…

11 ore ago

Citeste si: