Categories: Ştiri sănătate

Avertisment pentru părinții: Atenție la rechizite

Din cuprinsul articolului

Avertisment pentru părinții: Atenție la rechizite, articole vestimentare și pachetul pentru școală al copilului!

Începutul anului școlar aduce în lumină aspecte importante la care părinții, în calitatea lor de consumatori trebuie să fie atenți atunci când achiziționează rechizite, articole vestimentare: uniforme, haine sau ghiozdane pentru elevi.

Sfaturi utile la achiziționarea rechizitelor necesare oricărui elev: caiete, creioane, acoarele, pixuri, blocuri de desen etc. :

  • Achiziționează aceste produse doar din raioane și magazine specializate care oferă bon fiscal, chitanță, factură – documente utile pentru depunerea unei sesizări eficiente;
  • Citește eticheta! Asigură-te că rechizitele și ghiozdanele pe care le cumperi au eticheta în limba română și conțin informațiile despre principalele elemente de identificare și caracterizare, respectiv denumire producător, importator, distribuitor, adresa, denumire produs, dimensiuni, compoziție, instrucțiuni de întreținere etc.
  • Pentru caiete, blocuri de desen, carnete etc. trebuie să fii atent la informațiile ce țin de compoziție, număr file, gramaj.
  • Nu achiziționa ghiozdane ale căror etichete nu conțin informații în limba română referitoare la

Atenție la achiziționarea articolelor ves hainelor și uniformelor, consumatorii trebuie să aibă în vedere următoarele sfaturi:

  • Citește eticheta! Etichetele produselor textile trebuie să conțină informații în limba română cu privre la compoziția fibroasă, denumirile fibrelor componente, procentul de greutate al fiecărei fibre utilizate. În cazul în care produsele textile conțin și căptușeală, eticheta trebuie să conțină informații cu privire la compoziția acestora.
  • Produsele textile trebuie să aibă o etichetă confectionată din material textil, rezistentă la tratamente umidotermice, cusută sau montată în interiorul produsului și care să ofere informații despre instrucțiunile de întreținere. Aceste instrucțiuni trebuie să acopere toate tratamentele de la: spălare, clorurare, călcare, curăţare chimică şi până la uscare în maşina de uscat cu tambur rotativ, indiferent dacă se aplică sau nu (dacă nu se aplică un tratament, simbolul respectiv este tăiat/barat).
  • Capetele libere ale cordoanelor glisante, ale cordoanelor funcționale și centurilor de înnodat sau eșarfelor cu nod nu trebuie să conțină ornamente tridimensionale sau noduri și trebuie protejate împotriva destrămării (prin topire la cald sau prin cusătură de întărire). De asemenea, capetele pot fi dublate sau pliate cu condiția de a nu determina riscul de agățare.
  • Solicită bonul fiscal la achiziționarea hainelor, pentru a avea un document justificativ în cazul depunerii unei sesizări;
  • Ferește-te de oferte de vânzări nesolicitate și de la persoane neautorizate!
  • Verifică politica de returnare a respectivei companii, în cazul apariției unor defecte ulterioare!

Conform studiului realizat Oficiul pentru Proprietate Intelectuală al Uniunii Europene, 40 % dintre tinerii români cumpără produse contrafăcute. Printre produsele contrafăcute achiziționate, hainele și accesoriile se află într-un procent de 17%.

Citirea etichetei este esențială!

Pachetul de școală al copilului cu 52 de E-uri, 9,16 grame de sare/100 g produs și 39,5 grame de zahăr/100 g de zahăr!

Și, pentru că odată cu noul an școlar trebuie să ne gândim și la pachetul pentru școală al elevilor. Dar știm ce conține cu adevărat acesta?! De exemplu, un pachet ce conține un sandwich cu pâine, șuncă praga, ketchup, margarină, un suc tip ceai și un croissant cu cacao și o gumă de mestecat poate ajunge până la 52 de E-uri.

Printre cele mai frecvent întâlnite E-uri (aditivi alimentari) în pachetul de școală se regăsesc E330 si E300.

Nici sarea nu lipsesțe din pachetul pentru școala al copilului! Astfel, raportându-ne la sandwich-ul cu pâine, șuncă praga, ketchup, margarină un suc tip ceai și un croissant cu cacao, aflăm că elevul va consuma 9,16 grame de sare/100 g produs, în contextul în care Organizația Mondială a Sănătății recomandă consumarea a 5 grame de sare pe zi.

De asemenea, pentru pachetul de școală format dintr-un sandwich cu pâine, șunca praga, ketchup, margarină, un suc tip ceai și un croissant cu cacao, elevul consumă 39,5 grame de zahăr/100g produs pe zi, în timp ce Organizația Mondială a Sănătății recomandă consumarea a 25 grame de zahăr pe zi!

Scanează codul de bare al produselor pentru pachetul de școală cu Aplicația Gratuită InfoCons și verifică dacă rechizitele, hainele sau ghiozdanele fac obiectul alertelor pentru produsele non-alimentare!

Consumatorii pot scana codurile de bare de pe produsele pe care vor să le folosească pentru pachetul de școală al copilului, pentru a afla toate informațiile de pe etichetă într-o fracțiune de secundă.

Mai mult decât atât, în urma scanării codului de bare, aplicația InfoCons îi atenționează pe consumatori cu privire la numărul și denumirea alergenilor regăsiți în produsul scanat.

Prin descărcarea aplicației de pe App Store, Google Play sau App Gallery, consumatorii au acces direct și transparent la alertele pentru produsele non-alimentare, actualizate zilnic și însoțite de detalii precum:

– denumire produs;

– țara vizată;

– gradul de risc;

-orginea produsului;

-data la care intră alerta în vigoare;

-imaginea cu produsul ce face obiectul alertei;

 

Recent Posts

Alimente și vitamine care pot provoca apariţia pietrelor la rinichi

Pietrele la rinichi, cunoscute si sub denumirile de calculi renali sau litiază renală/urolitiază, sunt mici formaţiuni compuse…

21 de minute ago

Scandal după moartea lui Silviu Prigoană. Demers fără precedent făcut de Adriana Bahmuţeanu

După moartea lui Silviu Prigoană, Adriana Bahmuţeanu a cerut emiterea unei ordonanţe preşedinţiale prin care…

51 de minute ago

Rafila a găsit explicaţia pentru decesul de la Sp. Târgu Jiu: Lipsă de empatie

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, crede că goana după căutarea în cadru legal a situaţiilor care…

o oră ago

HOROSCOP. ZODIILE care vor păși cu dreptul în 2025 şi vor fi protejate de astre

În 2025, anumite semne zodiacale vor fi mai favorizate decât altele, având parte de un…

2 ore ago

STUDIU. Utilizarea reţelelor sociale, rol important în reducerea simptomelor depresiei

Un studiu realizat de un grup de cercetători chinezi sugerează că utilizarea reţelelor sociale ar…

2 ore ago

Medic ortoped: TOP 5 ponturi pentru tratarea durerilor articulare în sezonul rece

Potrivit studiilor, condiţiile meteorologice influențează în mod direct sănătatea oaselor și a mușchilor, însă nu…

3 ore ago

Citeste si: