Din cuprinsul articolului
Avertisment fără precedent pentru români: Virusul nu a fost eradicat! Pandemia provocată de virusul UCIGAȘ, prima din ultimul deceniu, care a paralizat practic o lume întreagă și a influențat viețile fiecăruia dintre noi, nu a trecut. Având în vedere că România a ieșit miercuri din starea de alertă, iar obligativitatea măștilor a fost eliminată, premierul Ciucă vine cu o recomandare.
Avertisment fără precedent pentru români!
„Este important să subliniem că, odată cu încheierea stării de alertă, au fost exprimate o serie de recomandări din partea specialiștilor de la Ministerul Sănătății”, a declarat miercuri premierul Nicolae Ciucă, înaintea ședinței de Guvern.
În opinia lui Ciucă, este important ca, prin exemplul personal, să arătăm că respectăm recomandările „din conștiință personală, fiind convins că, respectând aceste recomandări, ne protejăm pe noi înșine și, de asemenea, este o măsură preventivă de protecție care în continuare contribuie la ceea ce înseamnă sănătatea publică, ținând cont de faptul că virusul nu a fost eradicat și el încă persistă”.
Noile infectări scad, dar este important să respectăm recomandările, declară prim-ministrul.
România a ieșit miercuri din starea de alertă, iar obligativitatea măștilor a fost eliminată, însă Alexandru Rafila a făcut și el recomandări pentru români. „ Recomand cu tărie” purtarea în continuare a măștii de protecție în spațiile aglomerate”.
Principalele restricții ridicate odată cu încetarea stării de alertă:
- Utilizarea măștii în spațiile exterioare și în spațiile interioare nu va mai fi obligatorie, dar va fi necesară;
- Nu vor exista limite privind accesul în diverse spații publice, precum spații comerciale, instituții de alimentație publică, instituții publice;
- Nu vor mai exista limite în privința orarului;
- Certificatul PLF de localizare a călătorilor nu va mai fi solicitat;
- La intrarea în țară nu va mai fi solicitat certificatul electronic COVID.
„Recomandăm cetățenilor, apropo de călătoriile în străinătate, pentru că marea majoritate a țărilor europene păstrează acest certificat la intrarea în fiecare stat membru, să consulte condițiile de călătorie. Noi suntem pregătiți și păstrăm partea de legislație care permite emiterea acestui certificat electronic”, a anunțat ministrul Sănătății, potrivit stiridiaspora.ro.