Din cuprinsul articolului
Atât în România, cât și în mai multe țări din lume, piața medicamentelor este afectată de reclamele mincinoase care promit vindecarea unor boli peste noapte. Potrivit medicilor cărora li s-a folosit imaginea în mod fraudulos, dar și a reprezentanților autorităților în acest moment există un vid legislativ și sunt necesare reglementări cu privire la publicitatea în domeniul farma.
Radu Gănescu este preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice: „Din păcate, medicamentele sunt o raritate pentru pacientul din România şi, în lipsă de alte soluţii, marea majoritate a pacienţilor încearcă să-şi găsească tratamentele sau vindecările pe diverse patologii în aceste reclame neconforme cu legislaţia, neconforme cu realitatea, de multe ori înşelătoare.
Şi ce este mai grav – că ele au o bază de propagandă în online care e absolut necontrolabilă de nicio autoritate din România, iar online-ul, cel puţin pe reţelele de socializare, este plin de astfel de anunţuri, de astfel reţete de terapii care vindecă de la diabet până la cancer, pe care orice profesor sau orice medic din România nu ar putea să le recomande.”
Prezent la conferinţă, preşedintele Comisiei de sănătate din Senat, Laszlo Attila, a declarat că în Parlament există discuţii privind necesitatea modificării legii publicităţii, informează Rador.
”Sunt primadona acestor nenorociți din acest punct de vedere. Pentru că eu `am inventat` medicamente care vindecă tot, care înlătură cataracta și glaucomul.
Sunt niște aberații și ei folosesc nume de medici mai cunoscuți.
Oamenii trebuie să înțeleagă că toate aceste reclame sunt niște fake-uri, sunt niște înșelătorii ordinare și din păcate unii au căzut capcană și au cumpărat.
Să știți că nu sunt suplimente, ei le dau ca și când ar fi medicamente. Sunt și toxice și foarte periculoase”, a declarat Monica Pop la News Magazine.
Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER) solicită autorităților să intervină de urgență pentru a reglementa acest tip de publicitate, în special în mediul online și pe platformele social media.
„În contextul acestei escaladări de practici de publicitate periculoase, PRIMER solicită autorităților din domeniu să intervină de urgență pentru reglementarea publicității de acest tip, în special în mediul online și social media”, se arată într-un comunicat al Patronatului Producătorilor Industriali de Medicamente din România.
Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România, care asigură peste 50% dintre produsele din această categorie, dar și din alte segmente destinate îngrijirii sănătății de zi cu zi a românilor, subliniază faptul că această escaladare de practici de publicitate înșelătoare afectează toate companiile membre care respectă în mod riguros legislația și implicit, regulamentele privind publicitatea specifică produselor din categoria suplimentelor alimentare.
Cu toate că există o legislație relativ recentă referitoare la suplimentele alimentare – Legea nr. 56/2021, publicată la 1 aprilie 2021 – care clarifică instituțiile implicate în notificarea suplimentelor alimentare, problema majoră constă în lipsa normelor de aplicare, arată producătorii de medicamente. Chiar daca legea stipula că aceste norme trebuie emise în termen de 90 de zile de la publicare, până în prezent, după mai bine de 2 ani, acestea nu există.
Această lipsă de norme de aplicare „lasă un vid legislativ periculos, iar consecințele se resimt în publicitatea înșelătoare și mincinoasă, care atinge proporții care sfidează siguranță sanitară și bunul gust al consumatorilor, încălcând totodată, toate codurile de publicitate aplicabile pentru acest tip de produse, reprezentând și o amenințare directă la integritatea și credibilitatea întregii industrii de suplimente alimentare din România”.Prin urmare, PRIMER solicită cu fermitate autorităților competente „să intervină de urgență pentru reglementarea acestei situații, care devine din ce în ce mai dificil de controlat, prin implementarea unui set de masuri pentru a combate publicitatea periculoasă la suplimentele alimentare, în normele de aplicare la Legea 56/2021”.
Totodată, PRIMER cere înființarea unei agenții specializate în aprobarea conținutului publicitar și sancționarea cu amenzi usturătoare a producătorilor, investitorilor media sau agențiilor de publicitate care nu se conformează.
În plus, PRIMER solicită o aplicare mai strictă și severă a legilor și regulamentelor existente în domeniul publicității, în special a celor stabilite de Consiliul Național al Audiovizualului (CNA), care sunt adecvate în forma actuală.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…