AVERTISMENT DE LA FDA: Riscul neașteptat pe care îl au cremele de protecție solară. Ce au pățit cinci oameni care și-au dat cu spray și au făcut un grătar sau și-au aprins țigara

Agenția Americană a Alimentelor și Medicamentelor  (FDA) atenționează asupra faptului că anumite spray-uri de protecție solară care se aplică pe piele au un risc crescut de inflamare. Se cunosc deja cinci cazuri în care persoane care se dăduseră cu o cremă de protecție, iar în apropiere era o sursă de foc, au suferit arsuri semnificative care au necesitat tratament medical. Sursele care au cauzat arsurile au fost aprinderea unei țigări, o lumânare mirositoare și apropierea de un grătar. „Aceste incidente dovedesc faptul că arsurile pot să aibă loc chiar dacă ați așteptat suficient de mult pentru ca o
cremă de protecție solară să se absoarbă, iar pielea pare uscată”, arată experții FDA.

Produsele implicate în aceste incidente au fost scoase de pe piață în SUA și nu vor mai ajunge pe rafturile magazinelor. Însă, multe dintre cremele de protecție solară obișnuite conțin ingredinte inflamabile, în special alcool. Asta este valabil și în cazul altor spray-uri – cum sunt repelantele contra insectelor sau spray-urile pentru păr, au mai atenționat experții FDA.

„În baza acestor informații, recomandăm ca după ce aplicați cremă de protecție solară să nu stați lângă o sursă de foc (nici măcar unul mocnit)”, a declarat dr. Narayan Nair, medic la FDA.

Recent Posts

Cum să îți dai seama dacă ți s-au făcut vrăji: 3 semne de avertizare

Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…

3 minute ago

Vine URGIA în România. Vremea o ia razna în zilele următoare! Prognoza ANM modificată

De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…

33 de minute ago

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

o oră ago

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

2 ore ago

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

2 ore ago

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

3 ore ago

Citeste si: