Din cuprinsul articolului
Aventurile unui politician român la Camera de Gardă. „Am așteptat să mă întrebe cineva dacă mor sau nu mor. Nu m-a întrebat nimeni”, a spus acesta după ce a așteptat 45 de minute.
Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara, s-a hotărât să meargă incognito în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Hunedoara. Bărbatul a luat această decizie după ce a aflat că un pacient în vârstă aștepta de mai bine de o oră să intre la Urgențe, într-o seară de sâmbătă.
Atât de bulversat a fost politicianul de situație, încât a plecat să verifice el însuși situația pe teren, îmbrăcat în hainele de grădinar. Ceea ce a găsit la fața locului i-a întărit ideea că e nevoie de o schimbare majoră în sistemul medical românesc.
„În ultimele luni, am primit numeroase sesizări în legătură cu modul în care sunt primiți și tratați pacienții care ajung la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență din Deva. Cea mai recentă, sâmbătă seară. Tocmai terminasem munca de acasă, în grădină, când am fost informat că un pacient în vârstă aștepta de mai bine de o oră și jumătate ca cineva să se ocupe de el. A fost momentul în care am decis să merg personal la UPU, să constat personal ce și cum se întâmplă acolo. Nu mi-am schimbat hainele, am pornit imediat spre spital. Era ora 21.30.
Din păcate, ajuns la UPU, majoritatea sesizărilor s-au confirmat. „Pacientul” Nistor a primit același tratament: 45 de minute în care, deși le-am spus asistentelor că mă simt foarte rău și nu pot merge să-mi fac singur fișa de internare, nimeni nu m-a luat în seamă.
Această abordare trebuie să înceteze! Nu este posibil ca pacienții care ajung la „Urgență” să fie tratați în acest fel. Mesajul meu pentru personalul UPU este clar: ori își schimbă comportamentul, ori pleacă acasă!
Spitalul Județean are o echipă managerială răspunzătoare pentru ce se întâmplă în toate secțiile, iar Urgența este poarta de intrare. Trebuie luate măsuri disciplinare legale împotriva celor care continuă să aibă atitudine nepotrivită față de pacienți.
Medicina și asistența medicală sunt profesii grele, pentru care este nevoie de multă dăruire, de empatie și, sigur că da, de pricepere. Vreau ca în cel mai scurt timp, echipa din UPU să fie dată exemplu pozitiv. Investim milioane de euro în acest spital, în secții noi, în modernizări și dotări medicale.
Este momentul ca întreg personalul să înțeleagă că atitudinea față de pacienți trebuie să se schimbe!”, a scris politicianul din Hunedoara pe pagina sa de Facebook.
După ce a așteptat trei sferturi de oră să fie primit de un medic, politicianul și-a declinat funcția și i-a băgat într-o ședință fulger pe managerii spitalului.
„Aveți salarii, har Domnului, super-super salarii. Ne zbatem să facem un compartiment UPU cum rar există într-un județ. Iar modul în care d-voastră, o parte, nu zic de toți, nu este corect. Pentru asta voi lua cele mai drastice măsuri luni.
Am stat 45 de minute. M-am pus pe un scaun, tot am așteptat să mă întrebe cineva dacă mor sau nu mor. Nu m-a întrebat nimeni. Ba a venit o doamnă și m-a tras de guler: „Ce-i cu tine aici?” A venit și o asistentă la mine, i-am zis că mi-e foarte rău, nu am fișă, dar nu mai pot să stau pe picioare. Nu m-a mai întrebat nimeni, până nu ați venit d-voastră.
Există paturi libere, luați un om și-l întindeți pe ele, cât de cât”, a mai spus politicianul.
Numărul 666 sau „numărul bestiei” în Noul Testament nu are proprietăți matematice remarcabile, dar dacă…
Semnele care anunță demența încă din tinerețe. Numeroase boli dezvoltate la bătrânețe pot fi "prevestite"…
Horoscop chinezesc pentru finalul lunii noiembrie. Este o perioadă a schimbărilor și o oportunitate pentru…
Ai răcit? Poate simți deja durere în gât, dureri musculare sau tuse seacă, însă, poți…
Premiu oferit pentru EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ. Cine este dr. Șerban Dragosloveanu, omagiat la Gala Capital…
Boala epocii moderne capătă amploare. Este adevărat că adesea uităm că sănătatea noastră este cea…