Sari la conținut

Avem o transmitere comunitară a variantei Delta? Dr. Adriana Pistol: „Nu mai este mult până să ….”

Criza sanitară

Dr. Adriana Pistol este Directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul INSP. Aceasta își manifestă îngrijorarea față de tulpina Delta, care duce la o creștere a numărului de infectări, iar cât de curând ne putem aștepta la transmitere comunitară.

Semnul de alarmă tras de creșterea zilnică a numărului de cazuri

„Mi se pare îngrijorătoare creșterea numărului de cazuri, deși nu este foarte mare, este un semnal de alarmă. Trendul este vizibil crescător și acest lucru trebuie să ne facă pe toți să fim ceva mai vigilenți, deși este soare afară și vacanță. Tulpina Delta, din fericire, încă nu putem să spunem că a devenit comunitară, deși este majoritară între tulpinile care au fost secvențiate. Este majoritară și pentru că selectăm într-un mod destul de acurat persoanele care necesită acest tip de analiză care ne sugerează nouă că ar putea să fie infectate cu altă tulpină decât tulpina inițială, cea Alpha și asta pentru că undeva la 40 la sută dintre cazuri au fost parte ale unor focare ale căror legături le-am găsit și care aveau legătură cu deplasări”, a spus dr. Adriana Pistol.

Aceasta a afirmat că numai la 32% dintre cazuri nu s-a găsit nicio legătură epidemiologică cu o deplasare sau contact cu o persoană care să se fi deplasat sau să fi fost confirmată cu tulpina Delta.

„Tendința este, cum spuneam, crescătoare. 32%… nu mai este mult până să nu mai putem identifica sursele de infecție și în acel moment vom vorbi despre transmitere comunitară”, a explicat dr. Adriana Pistol.

La nivelul Institutului Național de Sănătate Publică a început un studiu despre durata anticorpilor în rândul cadrelor medicale. Adriana Pistol a spus că acest studiu se derulează în patru spitale din municipiul București.

„Am recoltat deja primul set de probe, urmează acum cel de-al doilea set de probe. Durata acestui studiu este de 12 luni, așa încât o să mai dureze până când vom vedea rezultatele”, a mai spus medicul.

Analiza INSP: evoluția variantei DELTA în România

Peste trei sferturi (77%) dintre secvențierile raportate de Institutul Național de Sănătate Publică până pe 8 august au confirmat infectări cu variante care determină îngrijorare (VOC) ale virusului SARS-CoV-2, a anunțat marți INSP. Majoritatea sunt cu varianta Alpha, iar pe locul doi se află infectările cu varianta Delta, care însă cresc în progresie rapidă. În privința deceselor survenite în rândul pacienților infectați cu varianta Delta, unul singur era vaccinat, dar avea și comorbidități.

Evoluția săptămânală a proporției cazurilor confirmate cu varianta Delta din numărul total de cazuri confirmate cu VOC are un trend crescător, de la o valoare de 1,5% în Săptămâna 21 (24 – 30 mai), la 15,3% în Săptămâna 30 (26 iulie – 1 august).

Dintre cele 313 cazuri confirmate cu varianta Delta, 62 (19,8%) fuseseră vaccinate: 3 incomplet și 59 complet vaccinate (18,8% din total).

De asemenea, în rândul pacienților confirmați cu varianta Delta s-au înregistrat 19 decese. Dintre acestea, unul singur a survenit la un pacient vaccinat, un bărbat de 72 de ani, care prezenta și alte comorbidități. Toate celelalte 18 decese au fost la pacienți nevaccinați, cu vârste de la 32 la 91 de ani, cu sau fără comorbidități.

În acest moment nu există evidențe de transmitere comunitară susținută, la nivel național, a variantei Delta, se mai arată în raportraea INSP, care poate fi consultată integral AICI.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel