Din cuprinsul articolului
Ca părinte, sănătatea copilului reprezintă una dintre cele mai mari priorități. Fie că vorbim despre sănătatea generală sau cea orală, deciziile luate la momentul potrivit sunt definitorii pentru dezvoltarea armonioasă a copilului.
În ceea ce privește sănătatea orală, părinții trebuie să știe că recomandarea specialiștilor este ca primul control stomatologic să fie efectuat în jurul vârstei de 1 an sau după ce primii dinți de lapte au erupt pe arcada dentară.
De asemenea, Academia Americană de Stomatologie Pediatrică (AAPD) recomandă ca primul control ortodontic să aibă loc în jurul vârstei de 7 ani, pentru ca medicul ortodont pediatru să poată evalua stadiul de dezvoltare a oaselor maxilare, mușcătura și alinierea dinților pe arcada dentară.
În acest fel, în cazul depistării unei anomalii dento-faciale, tratamentul ortodontic timpuriu va avea rol interceptiv, adică va permite corectarea acesteia din timp.
Importanța tratamentului ortodontic timpuriu la copii
Așadar, scopul tratamentului cu aparat dentar nu este doar de aliniere a dinților, ci și de a asigura dezvoltarea corectă a oaselor și de a avea o mușcătură sănătoasă și funcțională. Când dinții sunt aliniați corespunzător, iar mușcătura este corectă, copilul nu va întâmpina probleme precum:
- apariția cariilor dentare și a abceselor din cauza imposibilității igienizării corespunzătoare a dinților
- probleme digestive – o mușcătură incorectă va provoca schimbări și în modul de alimentare al copilului (deficit nutrițional, malnutriție), dar și în formarea bolului alimentar
- dureri de cap sau de articulații la nivelul aparatului dento-facial
- probleme de vorbire
Astfel, tratamentul timpuriu cu aparat dentar este mult mai eficace atunci când este început devreme, pentru că, în procesul de creștere, oasele își pierd din maleabilitate, iar durata tratamentului poate fi influențată de vârsta copilului.
Cu cât este început mai devreme, cu atât oferă rezultate rapide și de durată.
De regulă, un copil poate începe un tratament ortodontic cu aparat dentar fix în jurul vârstei de 12 ani, atunci când, teoretic, procesul de formare a dentiției permanente s-a încheiat. Însă, sunt situații în care un tratament ortodontic început de la o vârstă mai mică (ortodonție interceptivă – faza I) poate ajuta la reducerea duratei tratamentului ortodontic ulterior (faza II), deoarece sunt abordate și tratate afecțiunile dintr-o fază incipientă.
Care sunt semnele ce indică necesitatea unui tratament cu aparat dentar?
Primele semne ale necesității unui control ortodontic pot apărea în jurul vârstei de 7-8 ani, atunci când dinții de lapte au fost deja parțial înlocuiți de dinții permanenți.
Unele probleme legate de poziția incorectă a dinților pot apărea din cauza obiceiurilor vicioase precum: folosirea biberonului sau suzetei pe o perioadă îndelungată de timp, suptul degetului sau o alimentație incorectă.
Iată care sunt principalele semne care indică necesitatea unui tratament ortodontic la copii:
- Dinții înghesuiți / strâmbi
- Spații mari interdentare
- Pierderea timpurie a dinților de lapte
- Dinții permanenți care pot apărea mai târziu sau mai devreme
- Malocluzii (overbite, underbite)
- Mușcătura incorectă
Este important să menționăm că medicul ortodont este specialistul care poate identifica aceste probleme ce implică necesitatea unui tratament cu aparat dentar, chiar și atunci când acestea nu sunt vizibile pentru părinți.
Ce beneficii aduce tratamentul ortodontic timpuriu?
Așa cum problemele de sănătate care sunt depistate într-o fază incipientă pot fi tratate mai ușor, la fel se întâmplă și în cazul dinților care nu sunt aliniați corect.
Un tratament ortodontic început timpuriu va avea un impact profund nu numai din punct de vedere estetic.
Atunci când dinții sunt strâmbi sau înghesuiți, periajul dentar nu va fi sută la sută eficient, iar o igienă dentară necorespunzătoare contribuie la apariția cariilor interdentare și tartrului.
Alte beneficii ale tratamentului ortodontic timpuriu:
- Ghidarea creșterii osoase
- Ghidarea dinților definitivi în pozițiile corespunzătoare
- Corectarea la timp a obiceiurilor vicioase orale
- Îmbunătățirea esteticii zâmbetului
- Obținerea unui profil facial armonios.
Tratamentul ortodontic timpuriu – vizita la medicul ortodont
Rolul părinților este de a lua toate măsurile necesare pentru a se asigura că sănătatea orală a copilului este bună. Vizita la cabinetul medicului ortodont este una dintre aceste măsuri.
Părinții trebuie să știe, de asemenea, că problemele orale ale copiilor diferă de cele ale adulților, astfel că este important să se ceară sprijinul unui medic specialist în stomatologie pediatrică, respectiv ortodonție pediatrică.
Cu ocazia vizitei la medicul ortodont pediatru, acesta va stabili dacă există riscul dezvoltării unor anomalii dento-faciale sau dacă acestea există deja, precum și ce tip de aparat dentar i se potrivește copilului.
În cadrul clinicilor din București, Sibiu și Timișoara, copiii beneficiază de toate condițiile pentru a se acomoda cu medicul stomatolog și pentru a dezvolta o atitudine pozitivă față de vizitele periodice în cabinetul stomatologic.
Echipa pentru copii este formată din medici care lucrează exclusiv cu copiii, supraspecializați și care vor realiza planuri de tratament sigure, eficiente și cu un grad ridicat de confort pentru pacient.