Sari la conținut

Autoritățile renunță la lista țărilor cu risc epidemiologic. Se impun noi reguli drastice de carantinare la intrarea în țară

Din cuprinsul articolului

Cu câteva săptămâni în urmă, OMS susținea că renunțarea la anumite restricții, în special cele de călătorie, ar putea fi benefice pentru contextul social și economic. 

În acest sens, anumite state au început să ia în considerare ridicarea unor măsuri anti-COVID.

Autoritățile din România, spre exemplu, vor renunța la lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat. Acum, la intrarea în țară, vor fi solicitate alte măsuri.

Noi reguli la intrarea în țară

România renunță la lista statelor cu risc epidemiologic, iar cei care intră în țara noastră vor sta cinci zile în carantină, indiferent de unde sosesc, dacă nu prezintă dovada vaccinării anti-COVID, a trecerii prin boală sau un test PCR negativ făcut în ultimele 72 de ore.

Decizia a fost luată ieri de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, care a mai stabilit că persoanele care au intrat în contact direct cu un bolnav de COVID vor intra în carantină cinci zile, indiferent dacă sunt vaccinate sau nu.

„Asta este regula de acum: deci vaccinat, trecut prin boală sau test PCR în ultimele 72 de ore.

Totodată, măsura de carantină pentru contacții direcți devine cinci zile, iar exceptate sunt persoanele care au trecut prin boală și care au maxim 90 de zile de la terminarea perioadei de izolare; și atunci ei nu se mai carantinează la contactul direct. În rest, persoanele care intră în contact direct, conform definiției de caz, vor fi carantinate cinci zile, chiar dacă persoanele respective sunt vaccinate”, a explicat Raed Arafat, șeful DSU, potrivit RRA.

Raed Arafat a adăugat că România se va alinia normei europene pentru valabilitatea Certificatului de vaccinare, care se aplică începând de astăzi în forul comunitar. Documentul este valabil doar nouă luni pentru schemă de vaccinare alcătuită din două doze sau doar una în cazul serului Johnson&Johnson. După cele 270 de zile este nevoie de o doză booster pentru ca Certificatul de vaccinare să mai fie valid.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel