Din cuprinsul articolului
Autoritățile mențin estimările năucitoare făcute la sfârșitul lui 2021 în ceea ce privește evoluția noului val de infectări. Peste 6.000 de cazuri noi de COVID-19 au fost raportate și astăzi, cel mai ridicat nivel de la începutul acestui an și comparabil cu zilele trecute, dar în condițiile în care de obicei, la sfârșit de săptămână, raportările sunt ceva mai mici.
La nivel național a depășit un caz la mia de locuitori, iar județul Cluj este primul care intră din nou în zona galbenă cu peste doi la mie. Bucureștiul are însă cele mai multe persoane nou diagnosticate în 24 de ore, depășind 1.000, după aproape două luni cu bilanțuri sub acest prag.
Autoritățile mențin deocamdată estimările făcute la sfârșitul anului trecut în ceea ce privește evoluția noului val de infectări și apreciază că, în perioada următoare, se va ajunge la noi vârfuri în privința raportărilor zilnice.
Adriana Pistol, secretarul de stat în Ministerul Sănătății a declarat că:
”Spuneam că ne așteptăm la peste 25.000 de cazuri, cu aproximativ 10% până spre 20% spitalizări. Încă este valabilă această previziune. Urmează să constatăm în săptămânile următoare, în funcție de evoluție, dacă vom schimba sau nu aceste previziuni. Observăm că tulpina Omicron începe să câștige teren. Încă nu avem o transmitere comunitară susținută, cum spunem noi. Am putea spune în prezent că avem în circulație ambele tulpini, atât tulpina Omicron, cât și tulpina Delta; să spunem aproximativ jumătate-jumătate. Odată ce tulpina Omicron va deveni dominantă, toată lumea este expusă, iar aglomerările umane duc la apariția de cazuri, dacă măsurile preventive, respectiv masca, spălatul pe mâini și păstrarea distanței fizice nu sunt îndeplinite.”
În afară de măsurile de protecție individuală, medicii recomandă vaccinarea anti-COVID-19, inclusiv cu doza booster pentru a reduce riscul unei forme grave a bolii și cel de deces, deoarece tulpina Omicron se răspândește mult mai ușor decât celelalte variante ale coronavirusului.
Astăzi s-a atins cel mai mare număr de persoane nou vaccinate din ultima lună, peste 8.700, iar mai bine de 26.500 au făcut boosterul, de asemenea un record al ultimei perioade. Cu aproape 41.000 în ultimele 24 de ore, cele mai multe din ultimele patru săptămâni, România a trecut de 16 milioane de doze administrate de la debutul campaniei naționale de vaccinare și ar putea atinge pragul de 8 milioane de oameni vaccinați cu cel puțin o doză la începutul săptămânii viitoare
Călin Georgescu, candidatul independent la prezidențiale, a declarat, după anunțarea exit-poll-urilor pentru primul tur al…
George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, a anunțat duminică seara că revendică intrarea în…
Marcel Ciolacu, mesaj după rezultatele exit poll. Candidatul PSD s-a clasat pe locul 1 în…
Elena Lasconi, după ce sondajele exit-poll. Candidatul USR a avut parte de o ascensiune fulminantă…
Horoscop 25 noiembrie. Multe zodii manageriază excelent problema banilor. Cu toate acestea, există și nativi…
Răspunsurile pe care le așteaptă ROMÂNIA! Exit poll alegeri prezidențiale 2024. Cine merge în turul…