Din cuprinsul articolului
Cazurile pozitive raportate au depășit un număr record în acest val pandemic. Deși varianta Omicron nu pune aceeași presiune pe sistemul medical, serviciile de testare sunt suprasolicitate.
Pentru a evita presiunea, autoritățile cer mai multă implicare din partea medicilor de familie, mai ales în privința testării. Unitatea de Ambulanță nu mai face față numărului de apeluri primit, iar centrele de testare sunt, de asemenea, pline.
Astfel, specialiștii vor să faciliteze testarea cu ajutorul medicilor de familie. Aici, oamenii care suspectează infecția sau au simptome specifice ar putea veni să efectueze un test în cabinetele medicilor de familie.
Municipiul Constanța are cea mai mare rată de infectare din județ – 32,7 la 1.000 de locuitori, cu peste 10.000 de cazuri active în ultimele două săptămâni, comunică RRA.
Deşi din weekend funcționează trei centre de testare gratuită, avizate de către Direcția de Sănătate Publică, solicitările pentru testări la domiciliu au copleșit personalul medical de pe ambulanțe, care este afectat la rândul său de infectarea cu SARS-CoV-2.
Prefectul Silviu Iulian Coşa a făcut un apel la medicii de familie să susțină mai activ această campanie de testare, în condițiile în care numai 144 au semnat contracte cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate până la această oră.
„Doar o treime dintre ei îşi testează pacienții pe care îi au pe liste. Asta înseamnă că există o presiune foarte mare asupra Unităţii de Ambulanţă, există o presiune foarte mare pe Unităţile de Primiri Urgenţe. În acest weekend, Ambulanţa a realizat un număr de 2.076 de teste antigen și PCR.
Un medic de familie poate realiza câteva sute de astfel de teste, în baza cărora fie chiar el să vadă ce e de făcut cu pacientul respectiv, fie să îl îndrume către un centru de evaluare, unde să primească medicamentaţia antivirală necesară”, a explicat Silviu Iulian Coșa, prefect.
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…