Irina Lungu

Inflamatie acuta sau cronica a pancreasului. Pancreatita acuta – are drept cauze principale alcoolismul si migratia calculilor in caile biliare. Simptome si semne – Criza este uneori declansata de o masa copioasa si cu alimente indigeste. Ea se traduce printr-o durere violenta si care rezista la calmante, durere amplasata in jumatatea superioara a abdomenului. Diagnostic – Acesta se pune pe baza masurarii enzimelor pancreatice (lipaza, amilaza) din sange, nivelurile lor fiind atunci anormal de ridicate, si pe baza ecografiei si a scanerului abdominal. Tratament – Acesta este mai intai medical: oprirea alimentarii, reducerea secretiilor pancreatice prin administrarea de inhibitori enzimatici, luarea de analgezice, rehidratarea si tratamentul antibiotic al infectiei. Poate fi necesar un tratament chirurgical. Pancreatita cronica – Este o inflamatie cronica a pancreasului, care se traduce printr -o scleroza treptata a glandei pancreatice si antreneaza in timp o distrugere completa a acesteia. Aceasta boala are drept cauza cel mai frecvent, alcoolismul cronic. Simptome si semne – Principalul simptom este o durere epigastrica, asociata cu pierderea in greutate. La inceput, crizele sunt intermitente, cu lungi remisiuni, apoi crizele sunt din ce in ce mai apropiate unele de altele. Distrugerea pancreasului exocrin antreneaza un sindrom de malabsorbtie (diaree cronica si pierdere in greutate); cea a pancreasului endocrin antreneaza un diabet insulinodependent. Tratament – Acesta nu este decat chirurgical in caz de complicatie (icter persistent, hemoragie digestiva etc.). Tratamentul medical cuprinde suprimarea alcoolului si administrarea de analgezice si extracte pancreatice.

Medicament considerat remediu universal.

Boala parazitara provocata de infestarea cu hematozoare (organisme unicelulare, un tip particular de protozoare) din genul Plasmodium. Exista patru specii de hematozoare ale paludismului: Plasmodium falciparum, Plasmodium vivax, Plasmodium ovale si Plasmodium malariae. Acesti paraziti traiesc in ficatul omului, apoi in globulele sale rosii, a caror distrugere o provoaca (hemoliza responsabila de o anemie), ceea ce declanseaza accesul febril. Frecventa – Paludismul este boala cea mai raspandita din lume, in particular in tarile tropicale. Contaminare – Parazitii se transmit omului prin intepaturile anofelilor (specie de tantari) femeie infestate, care-si depun ouale in apele statatoare. Parazitii, prezenti in saliva tantarului, patrund astfel in sangele uman. Ei mai pot fi transmisi si in cursul unei transfuzii sangvine, ori de la mama la fat in timpul sarcinii in continuare, parazitii invadeaza mai intai ficatul, apoi globulele rosii, in care se multiplica. Globulele rosii se destrama si elibereaza parazitii infestand atunci alte globule rosii care devin capabile sa infesteze, la randul lor, tantarii in cursul inteparii unei persoane atinse. Simptome si semne – Perioada de incubatie (timpul scurs intre intepatura tantarilor si aparitia simptomelor) dureaza de cele mai multe ori de la una la doua saptamani, dar se poate prelungi pana la mai multe luni – chiar mai multi ani – daca subiectul a luat medicamente antipaludice in scop preventiv, in acest ultim caz, crizele, daca apar, sunt benigne. Ele pot sa se manifeste tardiv, dupa intreruperea tratamentului. Crizele de paludism comporta intotdeauna un acces de febra de 40 sau de 41 „C si frisoane, apoi o cadere a temperaturii insotita de transpiratii abundente si senzatie de frig. Puseele de febra se produc, in general, din doua in doua zile (febra terta), mai rar in fiecare zi (febra cotidiana) sau din trei in trei zile (febra cvarta) Doar parazitul Plasmodium falciparum este cauza unui accident pernicios (acces de febra mortal in absenta tratamentului). Diagnostic – Descoperirea parazitilor in cursul unui examen microscopic efectuat pe un frotiu de sange si in picatura groasa confirma diagnosticul. Evolutie – Atunci cand crizele de paludism se repeta des, timp de mai multi ani si cand sunt prost ingrijite, se instaleaza un paludism visceral cu o anemie, un icter, o splina care creste si se poate rupe, si o stare de mare oboseala. Tratament – Chinina, indispensabila in timpul acceselor pernicioase, constituie tratamentul obisnuit al tuturor formelor de paludism. Este, de asemenea, posibil sa fie folosite artemeterul, clorochina, meflochina sau halofantina. Prevenire – Utilizarea medicamentelor antipaludice este absolut necesara inca dinainte de a pleca intr-o tara in care se intalneste paludismul, pe toata durata sederii in acea tara si o perioada de timp dupa intoarcerea din tara respectiva. In majoritatea tarilor tropicale, Plasmodium falciparum a dobandit rezistenta fata de dorochina, in acest caz va trebui sa se utilizeze, daca sederea in respectiva tara nu depaseste 3 luni, meflochina in prize saptamanale. Tratamentul trebuie sa fie urmat inca 3 saptamani dupa intoarcere. De asemenea, trebuie avuta in vedere dotarea, in caz de sedere intr-un loc izolat, cu o cantitate suficienta de medicamente pentru un tratament curativ in fata oricarui simptom care evoca o criza de paludism. Daca durata sederii este mai mare de 3 luni, va fi necesar sa se ia in fiecare zi dorochina si proguanil, tratamentul trebuind sa fie urmat si dupa intoarcere, timp de doua luni. Este obligatorie utilizarea plasei impotriva tantarilor (musticar), plasa imbibata cu insecticid, care permite indepartarea tantarilor. Sinonim: malarie.

Perete superior al cavitatii bucale. Palatul cuprinde doua parti, una anterioara, osoasa, iar cealalta posterioara, musculara si membranoasa.

Parte posterioara a palatului, care separa cavitatea bucala de nazofaringe (partea faringelui situata in spatele foselor nazale). Marginea posterioara a valului palatin prezinta in mijloc lueta (omusorul) si, de fiecare parte a acestuia doua pliuri, stalpii palatini, de care sunt lipite amigdalele sau tonsilele palatine. Patologie – Aceasta poate fi tumorala (tumora benigna sau maligna), malformativa (fanta a valului palatului, ori fenta velara) ori neurologica (pamlizie). Valul palatului este deosebit de lung la persoanele care sforaie, ceea ce conduce la propunerea ablatiei sale partiale (faringoplastie) in tratamentul sforaitului. Sinonime: val palatin sau al palatului, palat moale.

Hormon secretat, in principal, de catre placenta in timpul primelor luni de sarcina. Sinonime: coriogonadotrofina, hormonul corionic gonadotrofic, gonadotrofina corionica umana.

Metoda de pregatire a nasterii care utilizeaza pipaitul pentru a-i face inainte de nastere sa comunice precoce copilul si viitorii lui parinti. Haptonomia este predata de medici sau de moase in unele maternitati sau in cursul consultatiilor particulare la cabinet. Pregatirea incepe in luna a 4-a sau a 5-a de sarcina, cand mama incepe sa simta copilul miscand. In timpul sedintelor de haptonomie, parintii invata sa comunice cu copilul lor cu ajutorul mainilor, punandu-le pe pantecul matern, si prin vocile lor. Putin cate putin, copilul se arata sensibil la contact si raspunde solicitarilor venind sa se aseze intre mainile parintilor sai. El face astfel o prima cunostinta cu tatal si mama sa, si dobandeste o mai mare siguranta afectiva. In ce-i priveste pe parinti, acestia invata sa-si asculte copilul si reactiile sale. Pentru mama, sedintele de haptonomie sunt o sursa de destindere si de incredere in ea: muschii ei abdominali si perineali se relaxeaza spontan, facilitand astfel nasterea. Haptonomia acorda in plus un rol foarte important viitorului tata.

Deficienta sau incapacitate mintala, fizica sau senzoriala, partiala sau totala, temporara sau definitiva, cauzata de o alterare a structurilor sau functiunilor psihologice, fiziologice sau anatomice, constituind un dezavantaj social. Sinonime: deficienta, incapacitate, infirmitate.

Perceptii anormale (halucinatii) dar constientizate de catre bolnav ca nefiind reale.

Deformatie opusa hallux-valgus-ului, in care halucele se departeaza de celelalte degete. Este iatrogena (provocata de interventii chirurgicale esuate) si greu tolerata, impunand reinterventia.

Inflamatie acuta si demielinizare (distrugere a tecii de mielina care inconjoara fibrele nervoase) a nervilor periferici, responsabile de paralizii. Sindromul lui Guillain-Baree este cea mai frecventa dintre poliradiculonevrite, afectiuni care au ca trasatura comuna o inflamatie a radacinilor nervilor in punctul lor de emergenta din maduva spinarii. Cauze – Mecanismul acestui sindrom este autoimun, organismul fabricand anticorpi impotriva propriilor lui constituenti. Simptome si semne – Boala cuprinde trei faze: – Prima, care dureaza mai putin de patru saptamani, este caracterizata prin aparitia unei paralizii a membrelor inferioare. Aceasta se intinde apoi simetric la membrele superioare (tetraplegie) si la nervii cranieni, provocand o paralizie faciala, tulburari oculomotorii si tulburari ale deglutitiei. Aceste semne se asociaza frecvent cu manifestari senzitive: furnicaturi, dureri musculare, ale spatelui, in lungul nervilor. In cursul acestei faze poate aparea o paralizie a muschilor respiratori necesitand un tratament de reanimare. – A doua faza este caracterizata prin persistenta, in platou, a semnelor precedente, uneori timp de mai multe luni. – Ceea de a treia faza, care dureaza de la cateva saptamani la mai multe luni, este cea de recuperare, semnele disparand treptat. Tratament si prognostic – Tratamentul consta mai intai in asigurarea respiratiei (ventilatie asistata la nevoie). Unele tratamente vizeaza micsorarea extinderii si a duratei paraliziilor, mai ales in cazurile cele mai grave, recurgand la diferite mijloace: schimbari plasmatice (scoaterea anticorpi lor anormali din plasma bolnavului), injectarea unor doze masive de imunoglobuline pe cale intravenoasa. In majoritatea cazurilor, nu raman sechele si resutele sunt rare.

Inflamatie a mucoasei stomacului si bulbului duodenal (prima portiune a duodenului).

Ablatie chirurgicala partiala sau totala a stomacului. O gastrectomie este o interventie chirurgicala majora, practicata sub anestezie generala. Gastrectomia totala este indicata, in general, pentru un cancer avansat de stomac, iar gastrectomia partiala pentru un cancer intr-un stadiu putin avansat sau pentru un ulcer rezistent la medicatia antiulceroasa. Dupa gastrectomia totala, chirurgul restabileste circuitul digestiv prin imbinarea esofagului cu jejunul (a doua parte a intestinului subtire). Alimentele trec atunci direct in intestin. Gastrectomia partiala indeparteaza doar antrul (partea inferioara) a stomacului, sau cele doua treimi inferioare sau chiar patru cincimi inferioare ale acestuia; chirurgul realizeaza apoi o anastomoza intre partea restanta a organului si duoden (prima parte a intestinului subtire) sau o ansa de jejun, portiunea gastrica destinata sa fie legata de intestin fiind in prealabil ingustata cu scopul de a evita o golire prea rapida a stomacului (sindromul de inundare jejunala). In tratamentul ulcerelor, gastrectomia este asociata unei sectionari a nervilor pneumogastrici (vagotomie tronculara).

Denumire comerciala a vaccinului impotriva virusului papiloma uman.

Formatiune (umflatura) pe traiectul unui vas limfatic sau al unui nerv. Ganglion limfatic – Organ mic ce apartine sistemului limfatic, care joaca un rol fundamental in functia imunitara. Ganglionii limfatici sunt plasati pe traiectul limfei care circula din tesuturi spre sange: regiunea inghinala, regiunea axilara, gat etc. Unii ganglioni sunt superficiali si palpabili la subiectii firavi, altii sunt profunzi si vizibili la examenul radiologic (scaner, imagerie prin rezonanta magnetica).?Un ganglion este constituit din tesut limfoid, tesut in care stau si se multiplica globulele albe de tip limfocite. Patologie: activarea si multiplicarea limfocitelor se traduce printr-o crestere a marimii ganglionului de la cativa milimetri la cativa centimetri. Ganglion nervos – Ingramadire de celule, formand o mica umflatura pe traiectul nervilor. Un ganglion nervos contine corpii celulari ai neuronilor (celule nervoase), micile centre de comanda ale neuronilor ale caror prelungiri formeaza nervii.

Enzima prezenta in mai multe organe si, in mod deosebit, in ficat, facilitand transferul transcelular al acizilor aminati. Concentratia in plasma a gamaglutamil-transpeptidazei, numita si GGT sau gama-GT, creste in cursul a numeroase boli hepatice si, indeosebi, in cursul colestazei sau complicatiilor hepatice ale alcoolismului. Sinonime: gamaglutamil-transpeptidaza sau gama-GT.

Distomatoza hepatica, sau fascioloza, este o boala parazitara a ficatului, consecutiva infestarii cu Fasciola hepatica (numita si galbeaza mare a ficatului), Ea este prezenta in Franta la ierbivorele domestice (vaci, oi etc.), mai rara la om, ciclul de reproducere al parazitului necesitand prezenta unei mici moluste semi-acvatice, limnea. Omul se contamineaza cu ea consumand salate crude ca cea de papadie, creson sau fetica, culese din fanete. Dupa ingestie, viermele merge din stomac in ficat pana in caile biliare. In saptamanile care urmeaza ingestiei parazitului, subiectul are febra, frisoane di simte dureri ale ficatului. De asemenea, survin pusee de urticarie si uneori umflaturi ale articulatiilor. Trecerea perazitului in caile biliare provoaca un icter, dureri mai acute ale ficatului, colici hepatice si o inflamare a cailor biliare si a veziculei. De la primele simptome, infestarea este diagnosticata prin examene serologice si sangvine, care pun in evidenta o hipereozinofilie (cresterea numarului unei varietati de leucocite care atesta o infestare parazitara). Prezenta oualor viermelui in scaune sau in lichidul biliar, obtinut prin tubaj duodenal, confirma diagnosticul. Tratamentul necesita o spitalizare si consta in amdinistrarea de emetina. Prevenirea se bazeaza pe consumarea de creson si fetica de productie exclusiv industriala; papadia trebuie sa fie spalata cu atentie, si nu trebuie s-o culegem de pe pajisti pe care pasc vacile sau oile. Sinonime: distomatoza hepatica, fascioloza.

Enzima secretata de mucoasa intestinala ce permite asimilarea lactozei. Sinonim: lactaza.

Membrana de tesut conjunctiv care inveleste muschii.

Tratamentul prin aplicarea de namoluri de origine vulcanica. Fangoterapia este, in principal, un tratament de completare al artrozei, oricare ar fi localizarea acesteia. Namolul trebuie aplicat local, sub forma de cataplasme, sau pe intregul corp, intr-o baie.

Este procedura chirurgicala prin care se creaza un nou falus (penis) dintr-un tesut genital suplimentar, care poate fi functional. Indicatiile pentru faloplastie pot fi adresate la doua categorii de pacienti: cei de sex masculin care au penisul insuficient dezvoltat si celor de sex feminin care vor sa faca schimbare de sex (transexualii sau intersexualii). Penisul poate fi insuficient dezvoltat atat din cauza unor anomalii congenitale (agenesia penisului, micropenisului, etc.) dar si din cauze provocate, cum ar fi leziuni iatrogene sau traumatisme. In anumite cazuri, faloplastia se va realiza de la varste fragede, in scopul prevenirii implicatiilor psihologice profunde legate de dismorfia organismului. La femei, operatia de schimbare a sexului, reprezinta un pas chirurgical major.

Fiecare dintre cele doua conducturi care merg de pe partile uterului spre ovarul corespondent. Trompele lui Fallopio, care constituie impreuna cu ovarele, anexele uterului, sunt tuburi de 7 sau 8 centimetri lungime, prelungite prin pavilioanele tubare. In timpul ciclului menstrual, ovulul eliberat de catre ovar in momentul ovulatei este captat de catre pavilion, apoi cilii care tapiseaza peretele intern al trompei il indreapta spre uter. Cel mai des, intalnirea intre ovul si spermatozoid are loc in treimea exterioara a trompei. Ligaturarea chirurgicala a trompelor, practicata la femeile care nu doresc sa mai aiba copii, provoaca o sterilitate, in principiu, definitiva. Patologie – Se intampla cateodata ca un ovul fecundat sa se implanteze in trompa si sa inceapa aici dezvoltarea, provocand o sarcina tubara, una dintre formele posibile ale unei sarcini extrauterine. O infectie a uterului poate provoca o inflamatie a uneia sau ambelor trompe ale lui Fallopio (salpingita), si obturarea lor, antrenand o sterilitate. Fimoza tubara este o obturatie a uneia sau ambelor trompe consecutiva alipirii franjelor pavilionare, avand o etiologie infectioasa. O colectie lichidiana sau purulenta in trompa este denumita hidrosalpinx sau piosalpinx (abces al trompei). Obturatiile tubare sunt tratate chirurgical. Sinonim: trompa uterina.

Factorul VII este un factor al coagularii – proteina plasmatica ce intervine in mecanismul coagularii sangvine.

Hormon peptidic (format din mai multi acizi aminati) secretat de atrii la nivelul auriculelor, care provoaca o vasodilatatie si usureaza eliminarea sodiului.

Factor care creste riscurile de aparitie a unei boli. Exista factori predispozanti care tin de mediu (canalizarile, gazele de esapament, fumul de uzina, produsele chimice, radioactivitatea, bolile infectioase etc.) susceptibili sa fie raspunzatori de unele boli. Ereditatea, tabagismul, mai ales atunci cand fumul este inhalat, iar consumul este mai mare de sase tigarete pe zi, obezitatea, hipertensiunea arteriala, hiperlipidemia (nivel ridicat al lipidelor sangvine), mai ales hipercolesterolemia cu niveluri coborate ale lipoproteinelor de mare densitate (HDL), hiperglicemia (nivel ridicat al lipidelor sangvine), diabetul, sedentarismul, stresul etc., sunt factori predispozanti ai unei boli coronariene. Hipertensiunea arteriala este cel mai important factor de risc pentru un accident vascular cerebral. Sinonim: factor predispozant.

Aspect caracteristic al fetei in cursul unei boli, al unei stari emotive etc. Fizionomie.

Dezvoltarea incompleta a vezicii si a peretelui abdominal situat sub ombilic. In extrofia vezicala, vezica, incomplet dezvoltata, se deschide direct pe peretele abdominal, intre ombilic si pubis, urina scurgandu-se atunci direct in exterior. O extrofie necesita mai multe operatii: reconstructia vezicii, a peretelui abdominal, a sfincterului uretral si a uretrei.

Situat sau aparand in afara organismului asa cum se intampla in rinichiul artificial sau in aparatul inima-plaman.

Pierdere totala a glasului determinata de afectiuni ale laringelui, cavitatii bucale, nervilor sau muschilor implicati in actul vorbirii. Sinonim: afonie.

Invadare a alveolelor de catre plasma sangvina care a traversat peretele capilarelor (vase mici). Un edem pulmonar este cel mai frecvent de origine hemodinamica, legat de o crestere a presiunilor in circulatia pulmonara. Aceasta poate fi datorata unei proaste functionari a inimii, unui puseu de hipertensiune arteriala sistemica sau unei hipervolemii (cresterea volumului sangvin). Mult mai rar, edemul pulmonar poate fi consecinta unei alterari a permeabilitatii capilarelor pulmonare de catre agentii infectiosi (virusul gripei, unele bacterii) sau toxici. Simptome si semne – In edemul pulmonar acut, apar brusc la bolnav o gafaiala intensa, ceea ce-l obliga sa stea asezat sau in picioare (ortopnee), precum si o tuse, insotita uneori de expectoratii spumoase rozalii caracteristice. Aparitia mai mult sau mai putin rapida a semnelor (edem subacut) depinde de modul de evolutie al insuficientei ventriculare stangi. Auscultarea inimii indica o tahicardie (accelerarea ritmului cardiac), cea a plamanilor raluri uscate, zise crepitante, cu predominenta la baza plamanilor. Alte semne de insuficienta cardiaca periferica (cresterea marimii ficatului, turgescenta venelor jugulare) sunt mai rare, edemul pulmonar manifestandu-se mai ales atunci cand insuficienta ventriculara stanga nu este insotita inca de complicatia unei insuficiente ventriculare drepte. Tratament – Diureticele pe cale intravenoasa si/sau vasodilatatoarele, in particular cele venoase, trateaza simptomele si antreneaza o diminuare rapida a presiunii in circulatia pulmonara. Ameliorarea oxigenarii se face prin inhalarea de oxigen cu ajutorul unei sonde sau al unei masti, iar corectarea caderii debitului cardiac se trateaza prin medicamente cardiotonice. Tratamentul de fond este cel al bolii in cauza. Sinonim: edem pulmonar.