Balonare
Simptom caracterizat prin marirea volumului abdomenului provocata de acumularea de gaze in stomac sau in intestin. Sinonim: meteorism.
Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”
Simptom caracterizat prin marirea volumului abdomenului provocata de acumularea de gaze in stomac sau in intestin. Sinonim: meteorism.
Perturbare a elocutiunii, caracterizata prin ezitare, repetare sacadata, pauze penibile si chiar impiedicare completa a facultatii de a articula. Balbism este o tulburare frecventa la copil, mai ales in randurile baietilor. Cauza – Cauza balbismului nu a fost stabilita cu certitudine. Balbismul poate depinde de cauze afective (soc emotiv intens, hiperemotivitate nevrotica) sau poate fi consecinta unei dezvoltari senzitivo-motorii defectuoase. Incidenta sa familiala (intre 30 si 35% din cazuri) a dus la incriminarea unui factor ereditar. Simptome si evolutie – Balbismul survine la copil in timpul perioadei de achizitionare a vorbirii si limbajului, in general intre 18 luni si 9 ani. Aparitia sa se face in mod insidios, intinzandu-se pe mai multe saptamani sau mai multe luni; ea este marcata prin tulburari episodice: copilul se balbaie atunci cand se afla in faze de excitatie sau de stres, ori atunci cand se grabeste sa comunice. Ulterior tulburarea poate deveni cronica. Se observa semne asociate: tulburari motorii, afectand fata, muschii respiratori, si fenomene vasomotorii (inrosirea fetei, hipersalivatie). In plus, un sfert din copiii balbaiti prezinta in paralel o intarziere in dezvoltarea vorbirii si a limbajului. Balbismul este puternic influentat de contextul emotional. Unele situatii (ca telefonul) tind sa amplifice tulburarea. Ea se atenueaza atunci cand copilul striga sau cand sopteste si nu afecteaza cantatul. Lectura, recitarea o atenueaza de cele mai multe ori. Balbismul in sine, atunci cand este de durata, genereaza un mare numar de reactii emotionale consecutive sentimentului de a fi incapabil sa vorbeasca in mod corect. El poate fi autointretinut prin teama de a se balbai. Tratamentul – Se bazeaza in esenta pe reeducarea ortofonica. Aceasta pare in mod particular indicata si eficace in balbismul copilului de varsta mica. Ea se impune cu atat mai mult in mod imperios cand balbismului i se adauga o intarziere in vorbire si limbaj. Exista diferite tehnici de reeducare ortofonica, adaptate la varsta si la comportamentul fiecarui copil. In caz de balbism fiziologic, se recomanda parintilor sa nu repete cuvintele copilului care incepe sa vorbeasca, cu scopul de a nu favoriza repetarile si de a nu fixa fenomenul. De cativa ani s-au dezvoltat tehnici terapeutice, ca psihoterapia comportamentala, care se adreseaza mai degraba copilului mare, copilului care a cunoscut descurajarea, rusinea, dificultatile de afirmare din cauza balbaielii sale. Psihoterapiile de tip psihanalitic dau rezultate in cazurile in care predomina o suferinta psihologica. Unele medicamente pot fi uneori prescrise in formele severe. Aproximativ 80% dintre copiii atinsi de balbism se vindeca, si aceasta inaintea varstei de 16 ani. Este util sa se repereze dificultatile de instalare a vorbirii si limbajului la copilul foarte mic cu scopul de a le trata cat mai devreme posibil, ceea ce permite adesea sa se evite aparitia balbismului. Sinonim: balbaiala.
Inflamatie primitiva sau secundara a mucoasei glandului prin procese microbiene, traumatice sau parazitare.
Boala respiratorie cauzata de inhalarea pulberilor rezultate din partea lemnoasa a trestiei de zahar, ramase dupa extragerea zaharului.
Ingrosare inflamatorie a pleurei.
Este o boala osoasa, apartinand grupului osteodistrofiilor, caracterizata prin productia anarhica de tesut osos de structura grosolana, dens si mai putin rezistent. Se poate manifesta prin dureri osoase sau nervoase, prin deformatii si o crestere a nivelului de osteocalcina si de fosfataze alcaline in sange. Este o boala cu evolutie lenta, pe un os lung ca tibia sau femurul boala progreseaza cu aproximativ 1 cm pe an.
Este o dermatoza caracterizata prin prezenta pe mamelon a unei placi de eczema cu cruste si zemuinda, insensibila la tratamente locale. Aceasta boala precede sau insoteste aparitia unui cancer de san. Tratamentul bolii cutanate a lui Pager este chirurgical si presupune ablatia sanului si a ganglionilor auxiliari in caz de cancer de san ablatia locala a leziunii cutanate daca nu a aparut cancerul de san, asociata cu radioterapie.
Vierme parazit care traieste in intestinul oamenilor (mai ales al copiilor) si al unor animale, depunandu-si ouale in jurul orificiului anal. Sinonim: Enterobius vermicularis.
Este o metoda de fotodiagnostic utilizata pentru monitorizarea arteriala a saturatiei de oxigen din sange. Oximetria este frecvent utilizata pentru stabilirea titrului nivelurilor de oxigen la pacientii spitalizati. Este utilizata pentru monitorizarea nivelului de oxigen al pacientului in perioada perioperatorie, in timpul ventilatiei mecanice, in cadrul programelor de reabilitare pulmonara si a testului de stres dar si pentru evaluarea a numeroase boli care pot afecta plamanii sau inima.
Otravirea prin venin de sarpe.
Denumire data organului dentar care inglobeaza dintele impreuna cu aparatul sau de sustinere, ca unitate functionala.
Tartrul dentar.
Cu referire la structurile anatomice cu rol in mobilitatea globului ocular.
Care se refera la ocluzie, care o produce.
Obstructie partiala sau totala a intestinului subtire sau a colonului. Cauze – Ocluziile intestinale pot fi mecanice (legate de un obstacol organic) sau functionale (prin spasm sau paralizie a musculaturii netede intestinale): – Ocluziile mecanice cuprind ocluziile prin strangulare si ocluziile prin obstructie. Primele se caracterizeaza prin existenta unor leziuni vasculare, legate de strivirea sau de torsionarea vaselor. Compresia antreneaza o oprire a irigatiei sangvine putand conduce la gangrena. Poate fi vorba de o strangulare brusca a unei anse intestinale in contact cu o brida (aderenta consecutiva unei interventii chirurgicale); de o strangulare a unei hernii inghinale sau crurale; de rasucire a unei bucle prea lungi a colonului sigmoid in jurul lui insusi, sau un volvulus, cum se mai numeste. Ocluziile prin obstructie sunt provocate prin dezvoltarea unei tumori a intestinului, maligna sau benigna, care ingusteaza conductul intestinal, sau printr-o boala inflamatorie sau o diverticulita (infectie a diverticulilor intestinali) . – Ocluziile functionale se caracterizeaza printr-o paralizie a intestinului declansata de o leziune a unui organ invecinat: apendicita, abces, hematom, pancreatita. Simptome si semne -Simptomele cuprind dureri puternice, care evolueaza in crize si sunt urmate de perioade de acalmie, de varsaturi, de oprirea evacuarii materiilor fecale si gazelor, de un meteorism (distensia localizata a abdomenului). Acumularea de lichid in amonte de obstacol si varsaturile provoaca o deshidratare importanta care poate antrena o stare de soc. O ocluzie intestinala este mortala daca nu este tratata. Tratament -Aceasta necesita o spitalizare si consta mai intai in plasarea unei sonde gastrice pentru a aspira lichidul din amonte de ocluzie si in restabilirea echilibrului fiziologic prin perfuzie. O ocluzie prin strangulare necesita o interventie chirurgicala rapida (intr-un rastimp de cateva ore). In caz de ocluzie prin obstructie, interventia poate astepta una-doua zile. Continuitatea intestinala este restabilita fie imediat, fie dupa o colostomie (imbinarea colonului incizat sau sectionat, la nivelul pielii) pe o durata de cateva saptamani.
Raportul de atasare dintre dintii situati pe maxilarul superior si cei de pe maxilarul inferior.
Este un hormon polipeptidic sintetizat de catre hipotalamus si secretat de catre hipofiza care il depoziteaza, avand functia de a stimula contractia muschiului uterin si de a favoriza alaptarea.
Lentile corectoare destinate sa amelioreze vederea sau sa protejeze ochii, puse intr-o montura adaptabila care se sprijina pe nas si pe urechi. Lentilele corectoare pot fi colorate sau se pot colora la lumina cu scopul de a filtra unele radiatii din spectrul solar, indeosebi ultravioletele si radiatiile rosii. Ele pot fi minerale (din sticla) sau organice (din plastic). Lentilele organice sunt obligatorii pentru copii si recomandate pentru adulti. Ele se zgarie mai usor decat lentilele minerale, dar sunt mult mai usoare. In plus ele se sparg foarte rar, minimalizand astfel riscurile de a se sfarama, provocand leziuni ale ochiului. Lentilele colorate sunt indispensabile intr-un numar de afectiuni (keratita, albinism). Ele se folosesc, de asemenea, in cursul expunerii la lumina foarte puternica (zapada, reflectare a luminii solare pe zapada sau pe suprafata marii); ele sunt, de asemenea, recomandate in viata obisnuita in caz de insorire puternica. In fapt, expunerea ochilor la o lumina prea vie poate favoriza aparitia unei cataracte precoce sau a unei degenerescente maculare. Un examen oftalmologic anual permite sa se verifice faptul ca lentilele corectoare sunt intotdeauna adaptate. Avantajele comparate ale ochelarilor si lentilelor de contact – Principalul avantaj al ochelarilor este acela de a fi simplu de purtat si de a fi scosi cu usurinta in caz de purtat intermitent (miopie, hipermetropie sau astigmatism de mica amploare, sau in caz de prezbitie). Lentilele, sau sticlele de contact, pot fi mai comode in practicarea sporturilor (inclusiv natatia cu ochelari de protectie) sau exercitarii anumitor profesii, ca cele sportive sau cele care necesita o activitate fizica. Ele mai pot fi preferate si din ratiuni estetice. In plus, ele iau curbura corneei si permit obtinerea unui camp vizual mai complet. Totusi, ele implica reguli de igiena si de intretinere (curatare zilnica, deproteinizare saptamanala). Alegerea ochelarilor sau lentilelor de contact depinde, de asemenea, de defectul vizual de corectat. Lentilele sunt recomandate in caz de miopie medie si puternica deoarece, suprimand distanta dintre lentila si ochi, ele suprima si deformatiile pe care ea le-ar implica. Ele sunt, de asemenea, recomandate in hipermetropiile puternice, deoarece permit suprimarea ochelarilor adesea prea grei. In sfarsit, afakia (absenta cristalinului) unilaterala fara implant de cristalin nu poate fi corectata decat prin purtatul unei sticle de contact cu scopul de a reduce diferenta de marime a imaginilor percepute de catre fiecare ochi. In schimb, lentilele sunt mai putin sistematic prescrise in caz de astigmatism sau de prezbitie. In acest ultim caz, purtatul ochelarilor, permitand vederea de aproape, trebuie sa fie asociat cu cel al lentilelor de contact care corecteaza defectul initial.
Regiunea posterioara a capului.
Ce tine de regiunea occipitala.
Tratament stomatologic care se efectueaza in cazul unor carii si care consta in extirparea pachetului vasculo-nervos din canalul dental si sigilarea canalului.
Ideea repetitiva si amenintatoare, impunandu-se in mod incoercibil constiintei subiectului, desi acesta recunoaste caracterul ei irational. Obsesiile fobice, sunt declansate doar la ideea unui obiect sau a unei situatii date. Obsesiile impulsive care se manifesta prin teama de a comite un act antisocial, tratamentul este in general psihoterapeutic.
Reprezinta scaderea anormal de rapida a fortei musculare. Oboseala cronica reprezinta un sindrom constand intr-o stare permanenta de oboseala cu epuizare la cel mai mic efort. Oboseala cronica se caracterizeaza printr-o oboseala intensa, declansata de cel mai mic efort, cu reducerea la cel putin jumatate a activitatii obisnuite, insotita de febra, dureri musculare si dorsale, dureri de cap, tulburari de somn si de dificultate in concentrare. Tratamentul cuprinde luarea de: acizi micsti, oligoelemente ca manganul, cupru, calciu, magneziu, o alimentatie regulata si echilibrata, precum si luarea de vitamine: A,D,E si vitaminele grupului B1. Se va evita utilizarea amfetaminelor, anabolizantelor si a medicamentelor dopante. Sinonim: fatigabilitate.
Instrument cu care se masoara unghiurile de inclinatie ale axelor bazinului si inclinatia simfizei pubiene pe aceste axe.
Structura rigida, puternic mineralizata, constituind scheletul omului si vertebratelor. In afara rolului sau de sustinere, osul reprezinta principala rezerva de calciu a organismului, element al carui nivel constant in sange este indispensabil pentru numeroase functii fiziologice. Diferite tipuri de oase – Dupa forma lor se deosebesc oasele plate (osul boltei craniene, coastele, omoplatii, sternul), oasele scurte (oasele carpului sau ale tarsului vertebrele) si oasele lungi (femurul, tibia, peroneul, humerusul, cubitusul, radiusul). Oasele lungi prezinta o parte medie, diafiza si doua extremitati, epifizele, imbracate in cartilagiu, formand suprafetele articulare. Intre diafiza si epifiza, diametrul osos creste treptat, aceasta zona de tranzitie este numita metafiza. Cartilagiul de conjugare, situat intre metafiza si epifiza, materializeaza zona de crestere in lungime a oaselor lungi, el nu exista decat la copil. Structura – Osul este un tesut conjunctiv de sustinere, cu structura lamelara. Suprafata sa este acoperita de periost. Membrana conjunctiva care permite cresterea osoasa in grosime si fabricarea calusului in caz de fractura. Dedesubt se gaseste o lama de os dens, deosebit de rezistent, asemanator fildesului, osul cortical sau osul compact. Sub aceasta lama, se paote gasi un os mai putin dens: acesta este osul spongios sau osul trabecular. El contine maduva osoasa rosie, care fabrica celulele sangvine (globule rosii, globule albe si plachete). Tesutul osos este constituit dintr-o lama proteica, zona osteoida, compusa, in principal, din colagen, dintr-o fractiune minerala constituita din calciu si fosfor si din trei familii de celule: – osteoblastele si osteocitele, care elaboreaza matricea osoasa – osteoclastele, care o distrug. Patologie -Distrofiile (leziunile provocate de o deficienta de nutritie a osului) pot fi dobandite (boala osoasa a lui Paget) sau ereditare (osteoporoza). – Fracturile trebuie sa fie reduse si imobilizate intr-o modalitate ortopedica (gips) sau chirurgicala (osteosinteza) – Infectiile oaselor sunt indeosebi osteomielita si tuberculoza osoasa – Bolile oaselor pot fi legate de o afectiune extraosoasa (osteodistrofia insuficientelor renale, demineralizarea hiperparatiroidiilor, osteoporoza hipertiroidiilor etc.). – Tumorile oaselor pot fi benigne (condrom, osteom, osteoblastom) sau maligne (osteosarcom, condrosarcom, fihrosarcom, sarcomullui Ewing, tumora secundara).
Substanta organica sau minerala, asimilabila direct fara a suferi procesul de degradare al digestiei. Nutrimentele sunt reprezentate de catre acizii aminati, acizii grasi, glucidele simple, mineralele, vitaminele, apa si alcoolul. Fibrele nu sunt considerate ca fiind nutrimente, deoarece elementele pe care le contin nu sunt absorbite de catre mucoasa intestinala. Absorbite de catre enterocite (celulele intestinale), nutrimentele trec in circulatia sangvina si sunt utilizate de catre organism pentru a-si satisface necesitatile nutritionale (energetice sau specifice). In plus, toate produsele ultime ale digestiei, degradate sub actiunea enzimelor digestive, sunt nutrimente. – Nutrimentele energetice sunt proteinele, lipidele, giucidele si alcoolul. Ele furnizeaza organismului energia de care are nevoie, dar unele, ca si proteinele, au, de asemenea, un rol de constructie. – Nutrimentele neenergetice sunt mineralele, vitaminele si apa. In organism, ele joaca un rol de constructie si/sau de protectie.
Examen destinat determinarii numarului de globule rosii si de globule albe eliminate in urina pe minut. In urina unui subiect normal, debitul hematiilor trebuie sa fie mai mic de 5.000 si cel al leucocitelor mai mic de 10.000. Un debit pe minut ridicat al hematiilor nu permite localizarea originii sangerarii. Un debit pe minut ridicat de leucocite este cel mai des urmarea unei infectii urinare. Sinonim:debit pe minut al hematiilor si leucocitelor (masurare a).
Numaratoare a formulei sangvine.
Prezenta unor depozite de calciu in parenchimul (tesutul functional) renal. O nefrocalcinoza poate fi consecinta unei boli renale ereditare (acidoza tubulara) sau poate fi legata de o crestere a nivelului sangvin al calciului, indeosebi in caz de functionare exagerata a glandelor paratiroide. In majoritatea cazurilor, aceasta afectiune este nedureroasa si nu are decat putine consecinte asupra functiei renale. Nu exista un tratament specific al nefrocalcinozei. In schimb, boala in cauza trebuie intotdeauna sa fie ingrijita, cu scopul de a impiedica extinderea calcificarilor.
Durere de rinichi.