Irina Lungu

Ansamblu de pete mici galbui, cu margini regulate, localizate la nivelul pleoapelor catre partea nazala. Pot fi rezultatul unor niveluri crescute de colesterol, evolutia sa fiind benigna si foarte lenta.

Afectiune ereditara caracterizata printr-un nivel anormal de scazut al plachetelor sangvine. Sindromul lui Wiskolt-Aldrich afecteaza mai ales baietii si pare sa fie legat de tulburari imunitare complexe. Simptome si semne – Sindromul Wiskott-Aldrich se traduce printr-o purpura cutanata (aparitia de pete rosii pe piele), prin sangerari ale nasului si prin hemoragii digestive si urinare, apoi printr-o eczema atopica (eruptie de placi veziculocrustoase care sunt intens pruriginoase), amplasate mai ales pe fata si pe pliurile de flexie, si prin infectii cu repetitie: otite, sinuzite, furuncule, infectii oculare, meningita, septicemie. Tratament si prevenire – Tratamentul vizeaza inainte de toate ingrijirea simptomelor bolii (transfuzie de plachete, tratament al eczemei, administrarea de antibiotice in caz de infectie). O depistare antenatala a sindromului Wiskott-Aldrich este posibila inca din primul trimestru de sarcina. In plus, inaintea oricarei sarcini ulterioare, parintii pot solicita un sfat genetic in cadrul unei consultatii de specialitate.

Afectiune ereditara legata de o acumulare de cupru in tesuturi si organe in special in ficat si in encefal. Boala lui Wilson este o afectiune rara, cauzata de o atingere a unei gene localizate pe cromozomul 13, care se transmite in mod autosomic (prin cromozomii nesexuali) recesiv (gena purtatoare trebuie sa fie primita de la tata si de la mama pentru ca boala sa se dezvolte la copil). Simptome si semne – Boala se manifesta de cele mai multe ori intre 5 si 40 ani si se traduce prin manifestari neurologice. – La copil, se observa forma coreo-atetozica, care asociaza miscarile anormale involuntare ale membrelor si o tremuratura care se agraveaza in timp – La adult, forma numita distonica este cea mai frecventa. Simptomele seamana cu cele ale bolii lui Parkinson: rigiditate, fata intepenita (rictus), incetinire a miscarilor, mers cu pasi mici, elocutiune dificila si, uneori, tremuratura moderata. Atat la copil, cat si la adult, boala lui Wilson poate fi insotita de crize de epilepsie si de tulburari psihice: tulburari de caracter si de stare de spirit, episoade psihotice, chiar, mai tarziu, deteriorare intelectuala care conduce la dementa. Atingerea hepatica se traduce, in general, printr-o crestere in volum a ficatului si splinei, dar se mai intampla ca ea sa ramana fara simptome. Alte anomalii, mai rare, afecteaza rinichii (proteinurie, insuficienta renala), glandele endocrine (diabet, oprirea fluxurilor menstruale), sangele (anemie), oasele (fragilitate excesiva, calcificari in jurul articulatiilor), pielea (aceasta ia o culoare cenusie, albastruie sau aramie). Diagnostic – Acesta se bazeaza pe punerea in evidenta a inelului lui Kayser-Fleischer, legat de o depunere de cupru. Acest inel, de culoare brun-roscat sau brun-verde, este uneori vizibil cu ochiul liber la periferia corneei, dar, de cele mai multe ori, nu este pus in evidenta decat prin examenul la biomicroscop. Concentratia de ceruloplasmina din sange este anormal de scazuta, iar cea a cuprului in urina, anormal de crescuta. Nivelul de cupru din sange este variabil, deasupra sau dedesubtul nivelului normal. Alterarea testelor biologice hepatice (cresterea nivelului sangvin al transaminazelor si a bilirubinei, in special), chiar punctia-biopsie a ficatului, releva o ciroza si un exces de cupru. Scanerul cerebral arata frecvent semne de atrofie cerebrala si, in aproximativ jumatate dintre cazuri, zone de densitate scazuta, din cauza prezentei depunerilor de cupru in regiunile nucleilor cenusii centrali. Tratament si prognostic – Tratamentul se bazeaza pe un regim alimentar sarac in cupru (limitarea consumului de ficat, ciocolata, peste, carne, ciuperci) si pe administrarea unui medicament (ale carui doze sunt crescute treptat), D-penicilamina, care se cupleaza cu cuprul si permite eliminarea acestuia in urina. Manifestarile neurologice si tulburarile psihice regreseaza de cele mai multe ori sub tratament, rezultatele fiind cu atat mai bune cu cat tratamentul a fost intreprins mai devreme. Totusi, cand tratamentul este inceput prea tarziu, simptomele se agraveaza, iar prognosticul bolii este uneori sever. Depistare – De indata ce aceasta boala ereditara este descoperita la un subiect, este intreprinsa o ancheta genetica in familia sa. La subiectii cu risc mare, dar care nu prezinta nici un simptom, se fac cu regularitate dozari sangvine de ceruloplasmina si de cupru in vederea depistarii cat mai precoce a unei eventuale boli a lui Wilson.

Suieratura respiratorie acuta, intotdeauna pe aceeasi tonalitate, perceptibila la inspiratie si la expiratie sau doar la inspiratie. Termen in limba engleza adoptat ca atare. Wheezing-ul este cauzat de o ingustare sau de o obstruare partiala si localizata a cailor respiratorii (laringe, trahee,bronhii) de catre o tumora, un corp strain, o inflamatie etc. Sinonim: respiratie suflanta, respiratie suieratoare.

Tehnica ce permite cautarea in serul sangvin a proteinelor antigenice – indeosebi proteinele virale – sau anticorpii indreptati impotriva acestor proteine. Reactia lui Western-Blot este utilizata foarte mult in prezent pentru a confirma sau a infirma rezultatul, uneori fals pozitiv, al testului ELISA (test de depistare a anticorpilor specifici) in ce priveste HIV, virusul cauzator al SIDA.

Refacere chirurgicala a vulvei si a perineului.

Rezectie chirurgicala totala sau partiala a vulvei. Necesitand o spitalizare de cateva zile, vulvectomia este indicata mai ales in cazul unui cancer de vulva – se practica sub anestezie generala. Ca urmari apar: jena la mers, mictiune, dureri in timpul raporturilor sexuale, dar acestea se atenueaza intr-o perioada de cateva luni.

Procedura chirurgicala pentru indepartarea varicocelului.

Este o boala ce provoaca dilatatia permanenta a venelor spermatice care dreneaza sangele tesciculului, antrenand in acest organ o diminuare a circulatiei venoase. Un varicocel este situat de obicei in testicolul stang si este prezent sub forma unei dilatatii a venelor spermatice intrascrotale, moale la palpare si creste in volum in timpul tusei. De obicei aceasta boala nu antreneaza nici o jena si nici un simptom. In majoritatea cazurilor nu este necesar nici un tratament, insa daca el este foarte mare si deranjant sau daca provoaca o sterilitate se poate practica o ligaturare a venelor spermatice prin chirurgie conventionala sau endoscopica.

Reprezinta dilatatii patologice ale venelor inferioare ale esofagului. Cauza cea mai frecventa a varicelor esofagiene este ciroza hepatica, alteratie cronica a starii ficatului, indiferent daca este vorba de o origine alcoolica, autoimuna sau metabolica. Acest tip de varice nu manifesta nici un fel de simptome atata vreme cat nu se rup. Tratamentul varicelor esofagiene ce au produs o hemoragie presupune reanimarea pacientului si transfuzii, hemoragia fiind oprita fie prin compresie cu o sonda cu balonas gonflabil, fie prin sclerozare endoscopica. Daca aceste masuri esueaza se va proceda la o interventie chirurgicala de urgenta. Tratamentul preventiv al hemoragiei consta in administrarea de medicamente betablocante, fie in sclerozarea endoscopica a varicelor.

Sectionarea chirurgicala a unei valvule cardiace.

Atingere a unei valvule a inimii. Cauze – Valvulopatiile au cauze variate: congenitale (malformati), inflamatorii (reumatism articular acut), infectioase (endocardita – infectie a valvelor inimii), degenerative, legate de varsta, ischemice prin insuficienta coronariana (angor, infarct). In sfarsit, exista o atingere a valvulei mitrale provocata de ruperea cordajelor sale: nemaifiind legata de ventriculul stang, valvula mitrala se indreapta spre auriculul stang in momentul sistolei. Diferite tipuri de valvulopatie – Leziunile unei valvule antreneaza fie ingustarea (stenozarea) sa, fie o insuficienta. – lngustarea valvulara provoaca o jena in timpul trecerii sangelui, valvula nefiind suficient de deschisa in diastola (umplere a cavitatilor cardiace) pentru valvulele mitrala si tricuspida si in sistola (contractie cardiaca) pentru valvulele aortica si pulmonara. Insuficienta valvulara, denumita si scurgere, ori incontinenta, este legata de o absenta a etanseitatii valvulei in diastola pentru valvulele aortica si pulmonara, in sistola pentru valvulele mitrala si tricuspida. Simptome si evolutie – Valvulopatiile minore pot trece neobservate. Totusi, chiar in acest stadiu, ele se complica destul de usor in endocardita, prin propagarea pe cale sangvina plecand de la un focar infectios. In alte cazuri, se observa tulburari de ritm (palpitatii), stari de rau, un angor (angina pectorala), semne de insuficienta cardiaca (jena respiratorie). Simptomele pot sa nu apara decat la efort inainte de a deveni permanente. Orice anomalie valvulara importanta are rasunet asupra auriculului sau a ventriculului, in amonte de valvula atinsa: dilatatia auriculului, dilatatia ventriculului sau ingrosarea peretelui sau. In plus, travaliul inimii creste, ceea ce explica evolutia posibila spre o insuficienta cardiaca. Diagnostic – O valvulopatie este suspectata la auscultatie prin perceperea unui suflu (zgomot anormal prelungit). Sunt necesare examene complementare: electrocardiografie, radiografie a toracelui, ecografie a inimii, cateterism cardiac (introducerea intr-un vas periferic a unei sonde impinse pana in inima). Tratament – Valvulopatiile minore necesita o supraveghere medicala care permite, in particular, prevenirea endocarditei, indeosebi prin luarea de antibiotice inainte si in timpul ingrijirilor stomatologice sau a oricarei interventii chirurgicale asupra unui focar infectios cu scopul de a evita introducerea unui germene in circulatia snagvina. Printre valvulopatiile scvere, unele (stenoza mitrala cu valve suple, stenoza pulmonara) pot beneficia de o valvuloplastie. Inlocuirea valvulei printr-o proteza mecanica sau printr-o grefare de valva biologica, zisa bioproteza, priveste valvulopatiile aortice si valvulopatiile mitrale neaccesibile unei valvuloplastii.

Inflamatie a valvulelor inimii – poate fi datorita unei infectii microbiene, de cele mai multe ori streptococice, in cadrul reumatismului poliarticular acut sau actiunii unor toxine microbiene.

Cele 4 pliuri membroase care canalizeaza sangele in ineriorul inimii pentru ca el sa se scurga intr-o singura directie. Diferite tipuri de valvule cardiace – Cele doua valvule auriculoventriculare, cea mitrala la stanga si cea tricuspida la dreapta, formate, respectiv, din 2 si 3 valve, sunt localizate la intrarea ventriculelor. Cele doua valvule arteriale, aortica la stanga si pulmonara la dreapta, formate fiecare din cate 3 valve sigmoide, la originea aortei si a arterei pulmonare. – Valvula mitrala este deschisa in timpul umplerii ventriculului stang, lasand sa treaca nestingherit sangele care vine de la auriculul stang. In timpul contractiei ventriculare, ea se inchide in mod etans. – Valvula tricuspida este deschisa in timpul umplerii ventriculului drept si se inchide in timpul contractiei ventriculare. – Valvula aortica se deschide sub presiunea sangelui in timpul contractiei ventriculului stang (sistola) si se inchide in timpul relaxarii sale (diastola), o data sangele ejectat in aorta . – Valvula pulmonara se deschide in cursul contractiei ventriculului drept, pentru a permite ejectarea sangelui spre plamani, apoi se inchide pentru a evita refluxul sangvin. Patologie – Valvulopatiile, atingeri ale valvulelor cardiace prin stenoza (ingustare) sau prin insuficienta (lipsa de etanseitate) valvulara, pot fi de origine infectioasa, inflamatorie sau degenerativa.

Este un apendice musculomucos suspendat de marginea posterioara a valului palatin, in fundul cavitatii bucale. Lueta este un organ carnos, cu o lungime de 10 pana la 15 milimetri, care se poate misca si contracta. Ea joaca un rol esential in deglutitie si in emisia sunetelor, controland curgerea de aer la intrarea in faringe. Lueta poate deranja respiratia in timpul somnului si poate provoca sforaituri. Sinonime: omusor, lueta.

Cancer genital feminin care poate afecta fie colul, fie corpul uterin (endometru). Cancerul colului uterin – Este cel mai frecvent dintre cancerele aparatului genital feminin. El ocupa cel de al doilea loc printre cancerele feminine, dupa cancerul sanului. Acest cancer apare mai ales inainte de menopauza si la femeia care a avut mai mult de un copil.

Uter ce prezinta o singura insertie tubara, trompa de partea opusa fiind absenta.

Este o inflamatie acuta, subacuta sau cronica a peretelui ureteral, de cele mai multe ori de origine infectioasa.

Conduct care permite urinei sa se scurga din bazinetul renal in vezica. Structura – Ureterele, in numar de doua, sunt dispuse vertical de o parte si de alta a coloanei vertebrale. Fiecare uretera masoara aproximativ 1 centimetru in diametru si 25-30 centimetri in lungime. Ele pornesc din abdomen si se termina in micul bazin. Unele persoane se nasc cu o duplicitate ureterala (prezenta unei duble uretere pentru un singur rinichi); aceasta malformatie nu are nici o consecinta functionala.

Portiunea urechii cuprinzand pavilionul si conductul auditiv extern pana la membrana timpanica.

Organ al auzului si al echilibrului. Structura – Urechea cuprinde trei parti: externa, medie si interna. – Urechea externa este formata din pavilionul cartilaginos si din conductul auditiv extern. Pielea care tapeteaza conductul contine glande ce secreta cerumenul (ceara). – Urechea medie cuprinde casuta timpanului, cavitate cubica separata de urechea externa prin membrana timpanului si de urechea interna prin doua mici membrane, fereastra rotunda si fereastra ovala. Intre timpan si fereastra ovala sunt situate trei oscioare, in ordine, ciocanul, nicovala si scarita. Urechea medie contine si trompa lui Eustachio, canal care leaga casuta timpanului de rinofaringe. – Urechea interna este formata din labirint, un ansamblu de canale avand o forma complexa. Labirintul este impartit in doua portiuni, anterioara si posterioara. Labirintul posterior (denumit uneori si vestibul) cuprinde o zona dilatata, vestibulul propriu-zis, in care se deschid trei canale in forma de semicerc, canalele semicirculare; aceste structuri controleaza echilibrul. Nervul cohlear, care pleaca din labirintul anterior, si nervul vestibular, care pleaca din labirintul posterior, se unesc pentru a forma nervul cohleovestibular, ori nervul auditiv, care isi continua drumul in conductul auditiv intern. Fiziologie – Urechea cuprinde doua tipuri de structura, sistemul auditiv si sistemul vestibular. – Sistemul auditiv cuprinde un aparat de transmisie, format din urechea externa si medie si un aparat de perceptie, format din labirintul anterior (cohleea urechii interne). – Sistemul vestibular este format din vestibul, care da informatii privind acceleratia lineara a capului si canalele semicirculare, care dau informatii in ce priveste acceleratia unghiulara a capului. Patologie – Se deosebesc bolile sistemului auditiv si cele ale sistemului vestibular. – Bolile sistemului auditiv pot afecta diferitele parti ale urechii. Tulburarea cea mai frecventa a urechii externe este dopul de cerumen. Infectiile conductului auditiv extern sunt otitele externe. Principalele boli ale urechii medii sunt otitele acute si cronice, traumatismele timpanului, indeosebi cele cauzate de betitioarele speciale cu vata si otospongioza. Patologia urechii interne este provocata mai ales de imbatranire, de traumatismele legate de zgomot, de medicamentele ototoxice, de traumatismele craniene si de labirintite. – Bolile sistemului vestibular sunt reprezentate, in principal, de boala lui Meniere.

Derivati ai acidului uric. O concentratie crescuta de urati in sange si urina apare in boala numita guta.

Denumita frecvent ecografie, reprezinta utilizarea ultrasunetelor in vederea stabilirii diagnosticului.

Indicatii:Hemoroizi, fisuri anale superficiale, inflamatii rectale.

Aceasta pierdere de substanta de la nivelul pielii poate privi mai multe straturi cutanate (epiderm, derm, hipoderm) dupa cum ea este mai mult sau mai putin superficiala. Cauze – O ulceratie cutanata este de cele mai multe ori de origine circulatorie, infectioasa sau maligna. – Cauzele circulatorii (venoase, arteriale, capilare sau mixte) antreneaza mai ales ulcere ale membrelor inferioare. La persoanele a caror mobilitate este redusa (deoarece stau prea mult in pozitie sezanda sau zac la pat), ulceratiile se localizeaza in punctele de sprijin ale corpului (calcaie, sacrum, solduri, umeri), formand plagi profunde, escarele. – Cauzele infectioase sunt prezente frecvent in cursul bolilor acute sau cronice: boli bacteriene ale pielii (piodermite cu stafilococi sau cu streptococi), infectii cu ciuperci (micoza, sporotricoza) sau gome ulcerate (tuberculoza, sifilis). – Cauzele maligne sunt tumorile maligne ale pielii (epitelioame bazocelulare sau spinocelulare, melanoame maligne etc.), care se ulcereaza adesea, ori localizari cutanate ale cancerelor sangelui sau sistemului limfoid.

Distrugere localizata a mucoasei stomacului si duodenului (segmentul initial al intestinului subtire). Diferite tipuri de ulcer gastroduodenal – Ulcerul duodenal este cel mai frecvent si afecteaza mai ales prima parte a duodenului. El survine de preferinta la barbat, iar aparitia sa este favorizata de numerosi factori: o secretie gastrica crescuta de acid clorhidric, hipergastrinemie (nivel excesiv de gastrina in sange din cauza unei hipersecretii de gastrina, hormon secretat de antrul gastric), infectie locala cu un germene, Helicobacter pylori, tabagism, stres fizic sau psihic, medicamente (aspirina, corticosteroizi) etc. – Ulcerul gastric sau ulcerul stomacal este de trei ori mai putin frecvent decat ulcerul duodenal. El este legat mai ales de o fragilitate a mucoasei gastrice, de cele mai multe ori consecutiva unor agresiuni, indeosebi medicamentoase (antiinflamatoare nesteroidiene, corticosteroizi). Simptome si semne – Simptomul major al ulcerului gastroduodenal este o durere asemanatoare cu o crampa sau cu o arsura, care poate fi deosebit de intensa. Situata in epigastru (partea de sus a abdomenului), aceasta durere apare la 2-3 ore dupa masa si este calmata prin alimentatie. Crizele dureroase care survin intr-un interval de cateva saptamani lasa locul unor perioade mai mult sau mai putin indelungate de remisiune. Diagnostic si evolutie – Fibroscopia esogastroduodenala (examen endoscopic al esofagului, stomacului si duodenului, cu ajutorul unui tub dotat cu un sistem optic si introdus prin gura) confirma diagnosticul si permite sa se faca prelevari de mucoasa cu scopul de a verifica daca nu cumva este vorba de un cancer. Oricare i-ar fi localizarea, ulcerul gastroduodenal evolueaza spre cronicizare: dupa cicatrizarea ulcerului, reusita este frecventa intr-un rastimp mergand de la cateva saptamani la cateva luni. De altfel, spre deosebire de ulcerul duodenal, care nu degenereaza, ulcerul gastric predispune la cancer de stomac: pacientul care este atins de un ulcer gastric trebuie sa beneficieze de o supraveghere medicala regulata. Complicatiile acute survin mai ales in caz de ulcer duodenal: hemoragii digestive (hematemeza- emisie de sange pe gura, melena – emisie de sange digerat in fecale), perforatie intestinala responsabila de o peritonita si stenoza piloroduodenala, tranzitorie sau ireversibila. Tratament – Tratamentul ulcerului gastroduodenal este mai intai de toate medicamentos: administrarea de antisecretoare, asociate eventual cu antiacide, suprimarea factorilor favorizanti (oprirea administrarii de medicamente gastrotoxice, a tutunului), in caz de esec al acestui tratament sau de aparitie a unor complicatii acute, este necesara o interventie chirurgicala. Tehnicile sunt, pentru ulcerul duodenal, vagotomia (sectionarea nervului pneumogastric) si pentru ulcerul gastric, gastrectomia partiala (ablatia unei parti a stomacului). Pentru a evita recidivele, este absolut necesar sa se procedeze la eradicarea germenului Helicobacter pylori printr-un tratament antibiotic adecvat.

Examen al unei cavitati naturale a corpului uman practicat cu unul sau doua degete. Diferite tipuri de tuseu medical – Tuseul rectal, care se practica cu indexul, imbracat intr-un deget de manusa lubrifiat, permite explorarea anusului, a partii joase a rectului, a fundului de sac Douglas (partea de jos a cavitatii peritoneale) si a prostatei. Acest examen este practicat in special incepand cu varsta de 50 ani in cursul vizitelor medicale de rutina cu scopul de a evita eventualele leziuni prostatice. – Tuseul vaginal, examen practicat de un ginecolog sau de un generalist, este efectuat cu ajutorul a doua degete, indexul si mijlociul, acoperite cu o manusa lubrifiata. Asociat palparii abdominale, tuseul vaginal permite examinarea colului uterin, a uterului si anexelor sale (trompe, ovare). Un tuseu vaginal permite, de asemenea, sa se depisteze o anomalie de pozitie sau o crestere a dimensiuni lor uterului, prezenta unei mase pe uter, pe ovare sau pe trompele uterine (fibrom uterin, chist al ovarului sau piosalpinx, adica prezenta puroiului in trompe), o crestere a volumului sau o anomalie a consistentei colului uterin (cancer).