Irina Lungu

Afectiune tuberculoasa a unei zone pulmonare.

Care omoara bacteriile, care le distruge.

Tulburare ce apare dupa nastere, de obicei dupa a treia sau a patra zi si care se caracterizeaza prin probleme emotionale (plans fara motiv, iritabilitate, neliniste si anxietate), care de obicei nu determina afectare functionala.

Tip de paraziti ce afecteaza omul si animalele. Speciile intalnite in imbolnavirile umane sunt Babesia divergens, Babesia microti si Babesia duncani. Boala este numita babesioza.

Exces de uree in urina.

Prelungire a celulei nervoase.

Medicament analgezic si antipiretic (activ fata de durere si febra) de referinta. Acidul acetilsalicilic, singur sau in asociere cu alte principii active, intra in compozitia a numeroase preparate farmaceutice. Utilizarea sa terapeutica depinde de posologie in doze mici, este un antiagregant plachetar: el impiedica plachetele sanguine sa se prinda unele de altele, ceea ce evita formarea cheagurilor de sange in vase. In dozele medii obisnuite, acidul acetilsalicilic este analgezic si antipiretic, in doza mare, este un antiinflamator, indicat in unele afectiuni reumatismale. Contraindicatii – Atunci cand in antecedente exista un ulcer de stomac sau un astm, prescrierea acidului acetilsalicilic devine o problema delicata. El este contraindicat la sfarsitul sarcinii, subiectilor alergici la salicilati (grupul de medicamente caruia ii apartine) si copiilor sub 12 ani pe durata unei boli virale. In plus, exista numeroase interactii nedorite cu alte substante: antiinflamatoarele nesteroide si anticoagulantele. Efecte secundare – Principalele efecte secundare sunt: leziunile digestive (gastrita), tulburarile hemoragice (sangerari digestive, hemoragii la sfarsitul sarcinii), trombopeniile (scaderea numarului de plachete sanguine), sindromul lui Reye (afectarea ficatului si encefalului, la copiii mai mici de 12 ani infectati cu un virus). Pot interveni si intoxicatii grave, mai ales la copil; ele se manifesta prin tulburari de auz, transpiratii, voma, hipotensiune arteriala, somnolenta si acidoza (exces de acizi in organism). Sinonim: aspirina.

Neurotransmitator in sinapsele nervilor parasimpatici si in jonctiunile neuromusculare.

Retinerea voluntara de la consumul unor alimente, alcool, droguri sau de la activitatea sexuala.

1. Zgarietura sau fenomen fiziologic sau patologic de slefuire a marginilor si suprafetelor dintilor antagonisti prin articularea interdentara sau masticatie. 2. In dermatocosmetologie, termenul de abraziune este folosit pentru a defini procedurile de exfoliere a tegumentului.

Malformatie congenitala manifestata prin absenta totala sau partiala a pleoapelor. Sinonim: ablefarie.

Malformatie congenitala manifestata prin absenta totala sau partiala a pleoapelor. Sinonim: ablepharie.

Pierderea sau degenerarea functiilor fara o cauza aparenta.

Muschi care efectueaza miscari de abductie.

Interventie chirurgicala prin care se indeparteaza grasimea si tegumentul in exces de la nivelul abdomenului.

Partea inferioara a trunchiului, continand cea mai mare parte a viscerelor aparatului digestiv si a aparatului urinar. Continutul abdominal este invelit intr-un sac conjunctiv, peritoneul. Cavitatea abdominala se imparte pe doua niveluri. Etajul superior cuprinde ficatul, caile biliare, pediculul hepatic, duodenul, pancreasul, stomacul si splina. Etajul inferior cuprinde intestinul gros, intestinul subtire (jejunul si ileonul) si apendicele. O parte a colonului si rectul se gasesc in bazinul mic, subdiviziune a etajului inferior limitata prin arcul osos al centurii pelviene (sacrumul si osul iliac). Acesta mai contine, la barbat, vezica urinara, ansa sigmoida si ansele subtiri; la femeie, vezica urinara, uterul, trompele si ovarele. Examene – Palparea abdominala permite examinarea ficatului, splinei, uterului, vezicii urinare, detectarea anumitor tumori, perceperea unei distensii gazoase (meteorism) sau a unei efuziuni peritoneale (ascita). Explorarea clinica a continutului abdominal mai poate face apel si la tuseul rectal, asociat cu tuseul vaginal la femeie. Mijloacele de explorare a abdomenului, luate in ordinea crescanda a complexitatii lor, sunt: radiografia simpla (abdomen fara pregatire), ecografia, scanografia si imageria prin rezonanta magnetica (I.R.M. sau imagerie R.M.N.) Patologie – Peretele abdominal poate comporta zone de mai mica rezistenta, care stau la originea herniilor: canalul inghinal, ombilicul etc. Insusi peretele abdominal, in afara organelor, poate fi sediul unor contuzii sau al unor plagi. O contuzie poate provoca o leziune mai mult sau mai putin importanta a unui organ intern plin: ficat, splina, pancreas, cu risc de hemoragie interna in cazul primelor doua organe, de pancreatita in cazul ultimului organ. O contuzie atrage adesea dupa sine si o smulgere vasculara, sursa de hemoragie, si spargerea unui organ intern cavitar, ceea ce provoaca o peritonita. Cele doua leziuni pot fi asociate. Semnele unei hemoragii interne sau ale unei peritonite determina interventia de urgenta. O plaga poate sa nu lezeze decat peretele abdominal sau sa fie penetranta, adica transfixianta (sa comporte o intrare si o iesire). Orice plaga penetranta necesita conditii operatorii perfecte. Tratamentul in cazul unei plagi abdominale  se bazeaza pe doua principii: corectarea socului si sangerarii printr-o reanimare rapida si explorarea chirurgicala completa a cavitatii abdominale.

Colectie purulenta constituita, plecand de la un focar local de infectie, pe seama tesuturilor normale. Prin extensie, se mai numeste abces sau empiem, colectia purulenta constituita intr-o cavitate seroasa (peritoneu, pleura, meninge). Abcesele se pot dezvolta in oricare punct al organismului. Abcesul superficial, accesibil vederii si palparii, este amplasat cel mai des la degete (panaritiu) sau pe marginea anusului, dar si in gat, pe sezut, subsuoara sau pe partea ventrala. Abcesul profund poate fi localizat la nivelul ficatului, rinichiului, creierului, plamanului. Gravitatea sa depinde de localizare: abcesul creierului, fiind asemanator cu tumora, poate provoca hipertensiune intracraniana. Dupa modul lor de constituire si dupa viteza de evolutie, se pot distinge abcesele calde de abcesele reci.

Abcesul rece este cauzat de bacilul lui Koch, agentul tuberculozei sau de ciuperci microscopice. Simptome si semne – Abcesul rece, cu constituire lenta si care nu antreneaza o reactie inflamatorie, evolueaza spre fistulizare. Cand este superficial, el lasa sa iasa in afara un puroi granulos. Cand este profund, se propaga spre os si muschi. El se manifesta printr-o febra prelungita si neregulata, o alterare a starii generale si pierdere in greutate.

Abces ce apare in osul care inconjoara varful dintelui.

In psihiatrie, stare a unui subiect afectat de disparitia unei legaturi afective sau materiale de care se leaga existenta sa. Abandonul poate privi o legatura naturala (parinti, copii) sau liber consimtita (soti, prieteni). El se manifesta printr-o dereglare profunda, a carei persistenta este adesea indiciul unor tulburari grave la copil (sindromul de arieratie afectiva, spitalism) si la subiectul varstnic, care sunt adesea foarte vulnerabili.

Infectie cauzata de unele ciuperci zigamicete (mucegaiuri). Sinonim: ficomicoza.

Prelungirea osului temporal.

Deformatie in deget de manusa a partii joase a faringelui, care formeaza un buzunar in vecinatatea sfincterului superior al esofagului. Simptome si semne – Aceasta deformatie poate ramane multa vreme fara vreun simptom. Ea nu devine deranjanta decat atunci cand creste: diverticulul se umple dupa ce subiectul a mancat si se manifesta sub forma unei tumefactii care umfla gatui, ce dispare golindu-se in faringe. Diagnostic si tratament – Diagnosticul se pune pe baza radiografiei. Tratamentul consta in ablatia chirurgicala a diverticulului, dar nu se justifica decat daca acesta este cu adevarat deranjant.

Disciplina care inglobeaza atat o filosofie care-si propune sa indice finalitatea existentei umane, cat si exercitii spirituale si corporale, care permit fiecaruia sa puna in practica aceasta filosofie. Istoric – Corpusul ritualurilor yoga a fost elaborat in timpul primului mileniu i.Hr. (epocile vedica si upanisadica). Incepand cu secolul al V -lea dupa Hr., o data cu dezvoltarea hinduismului, apar doctorii, compilatorii si comentatorii, care aduna toate aceste experiente intr-o sinteza denumita raja-yoga (yoga regala). La granitele acestui model sau derivand din el, anumite curente se concentreaza pe realizari particulare: printre principalele in vigoare azi, se disting bhati-yoga (forma devotionala de abandonare de sine in fata divinitatii), jnana-yoga (orientata spre cunoasterea metafizica) si karma-yoga (exercitiul actiunii dezinteresate). Principii – Yoga cuprinde o cautare spirituala, precum si reguli de viata si exercitii fizice si psihologice a caror punere in practica se realizeaza in mai multe etape, repartizate pe numerosi ani. Epoca actuala cunoaste o impartire intre doua atitudini fundamentale. Prima consta in utilizarea exercitiilor fizice si psihologice de yoga pentru a lupta impotriva relelor vietii contemporane: astfel, destinderea yogica, actionand asupra totalitatii muschilor, constituie un raspuns activ la afectiunile legate de stres; in acelasi mod, exercitiile de tonifiere a musculaturii abdominale permit stimularea tranzitului intestinal. In ce priveste cea de a doua abordare, marcata de gustul pentru ezoterism si cautarea unui „altceva” filosofic si spiritual, ea da loc uneori unor derive. Indicatii si desfasurare – Desi in India este utilizata ca un complement al medicinei traditionale, yoga nu este o terapie. Daca poate ajuta la vindecarea unor afectiuni ca durerile de spate, spasmofilia, anxietatea, insomnia, unele boli cardiovasculare etc., aplicatiile ei terapeutice raman aspecte anexe, iar relatia lor cu medicina este mai curand de insotitor, scopul urmarit de yoga ramanand, chiar si in contextul actual, ceea ce a fost intotdeauna: sa permita o mai buna cunoastdere de sine. Sedintele constau in serii de miscari coordonate la ritmul respirator, alternate cu posturi imobile. Acestea se repartizeaza in sapte grupe mari, dupa pozitia coloanei vertebrale: intinderi, flexii, extensii, inclinatii laterale, torsiuni, echilibre, inversii. Ele prezinta numeroase variante, dupa partile implicate ale corpului, nivelul de dificultate si scopul urmarit (tonifierea sau, din contra, mladierea diferitelor grupe de muschi, de exemplu). Ele permit corectarea deformatiilor coloanei vertebrale (cifoza, hiperlordoza) si mladierea centurilor pelviana si scapulara, redarea mobilitatii bazinului si cefei. Se adauga exercitii de tonifiere si de stimulare a organelor abdominale (ficat, rinichi, intestin). In sfarsit, respiratia se practica de una singura sau asociata cu posturi. Ea permite, mai ales, mobilizarea diafragmului (muschi care separa toracele de abdomen), de mladiere a custii toracice si de activare a schimburilor gazoase cu ajutorul exercitiilor de exspiratie/inspiratie. In sfarsit, yoga permite femeilor gravide sa-si cunoasca mai bine corpul si sa-i ofere mijloacele de destindere si de mladiere (tonificare a perineului, intindere a ligamentelor regiunii bazinului, deprinderea respiratiei profunde etc.).

Regim de alimentatie vegetariana care are la baza hrana uscata.

Tulburare a vederii, care face ca totul sa para galben.

Orice boala caracterizata prin diseminarea xantoamelor (mici tumori benigne, plane sau nodulare, formate din celule bogate in depuneri lipidice). Dupa cum ea este asociata sau nu cu o hiperlipidemie (crestere anormala a nivelului unor lipide precum colesterolul in sange), o xantomatoza se plaseaza in unul dintre cele doua mari grupe de xantomatoze, xantomatozele hiperlipidemice sau xantomatozele normolipidemice. Xantomatozele hiperlipidemice – Caracterizate prin diseminarea xantoamelor si printr-o hiperlipidemie, ele grupeaza 3 tipuri de afectiuni: – Hipertrigliceridemiile endogene pure sunt caracterizate prin formarea de xantoame eruptive (pete proeminente inconjurate de un halou rosu) sau de xantoame striate palmare (leziuni galbui), printr-o ateroscleroza precoce si uneori prin calculi ai veziculei biliare. – Sindroamele de hipertrigliceridemie majora se manifesta de cele mai multe ori prin formarea brusca (ca urmare a unui aport alimentar bogat in grasimi) de numeroase xantoame, printr-un ficat mare, printr-o splina mare si prin diverse tulburari neurologice; nivelul sangvin al trigliceridelor este foarte ridicat. – Xantomatozele hiperlipidemice ereditare apar din copilarie (xantoame plane, xantoame tendinoase, xantoame plane ale unghiului intern al ochiului) sau spre varsta de cincizeci de ani (xantoame plane si tendinoase). Xantomatoza se traduce printr-o ateroscleroza (boala degenerativa a arterelor care are ca origine formarea unei placi de aterom – depunere lipidica – pe peretele lor). Xantomatozele normolipidemice – Caracterizate prin diseminarea de xantoame, xantomatozele normolipidemice nu sunt insotite de cresterea nivelului lipidelor circulante din sange. Sub acest termen sunt intrunite mai multe afectiuni caracterizate prin diferite leziuni: – Xantomul papulonodular diseminat se traduce prin diseminarea de mici papule rosii-brune – Xantomul plan se caracterizeaza prin formarea de pete plane, galbene sau galbene-portocalii. Una dintre formele sale particulare, denumita xantom plan al pleoapelor sau xantelasma se traduce prin prezenta de depozite galbui in unghiul intern al ochiului si sub pleoape. Tratament si prevenire – Tratamentul consta pe de o parte in ingrijirea xantoamelor, pe de alta parte in tratarea hiperlipidemiei, eventual asociata cu xantomatoza (regim alimentar, luare de medicamente hipolipemiante), in familiile afectate, sfatul genetic are un rol major in prevenirea transmisiei acestor boli.

Mica tumora benigna formata din macrofage (celule mari avand proprietatea de a ingera si a distruge particule mari) bogate in depuneri lipidice. Xantoamele formeaza pete sau noduli subcutanati, adesea de culoare galbena, uneori rosie sau bruna. Diferite tipuri de xantom – Xantomul eruptiv este o pata proeminenta de unul pana la patru milimetri in diametru, inconjurata de un halou rosu. El apare brusc pe fese, abdomen sau pe spate. Este insotit de o hipertrigliceridemie (nivel sangvin de trigliceride anormal de ridicat) importanta, dureri abdominale si leziuni pancreatice. – Xantomul papulonodular diseminat este o leziune foarte proeminenta, galbuie sau rosietica, apoi brun-inchisa. El este amplasat pe zonele de flexie, pe mucoasele gurii si laringelui, nervi si oase. El afecteaza indeosebi adultul tanar si se asociaza adesea cu o atingere a mucoasei cailor aerodigestive superioare (esofag, trahee), cu leziuni oculare (depuneri galbui pe pleoape, cornee, conjunctive) si cu un diabet insipid. – Xantomul plan este o pata plana, galbena sau galben portocalie, de dimensiuni variabile; el exista in mai multe varietati: – xantomul plan al pleoapelor sau xantelasma debuteaza la unghiul intern al pleoapele superioare si poate sa se asocieze cu o hipercolesterolemie (nivel sangvin de colesterol anormal de ridicat) la subiectii tineri sau tulburari ale metabolismului lipidelor dupa varsta de 50 ani; – arcul corneean sau gerontoxonul ia forma unei pete cenusii sau galbui care inconjoara irisul; el atinge mai ales subiectii de varste cuprinse intre 60 si 80 de ani si este insotit adesea de o hipercolesterolemie; – xantomul striat palmar este o pata galbuie lineara care se localizeaza in adanciturile pliurilor de flexie a mainii; el este intotdeauna asociat cu tulburari ale mecanismului lipidelor; – xantomul plan difuz, mult mai rar, ia forma unei pete galbui care este amplasata de cele mai multe ori pe fata, gat si torace; – Xantomul tendinos este o tumefactie subcutanata, tare, aderenta la tendoane, mobila sub piele, el afecteaza mai ales tendoanele extensoare ale degetelor, cele ale incheieturii mainii si tendonul lui Ahile. El este asociat intotdeauna cu tulburari ale metabolismului lipidelor – Xantomul tuberos este un nodul galbui sau rosietic care atinge mai ales coatele, genunchii, fesele si palma mainilor. El este intotdeauna legat de o hipercolesterolemie sau de o hipertrigliceridemie. Diagnostic – Prezenta xantoamelor poate necesita o dozare sangvina a lipidelor si cautarea unei eventuale diseminari a xantoamelor in organism (xantomatoza). Tratament – Tratamentul xantoamelor este facultativ; doar xantoamele deranjante ca deosebit de inestetice, atunci cand sunt localizate (xantomul plan al ochiului, de exemplu), pot fi indepartate prin electrocoagulare sau chirurgical. In schimb, daca exista tulburari asociate ale metabolismului lipidelor, acestea trebuie sa fie tratate (regim alimentar sarac in lipide, administrare de medicamente hipolipemiante).

Boala caracterizata printr-o eruptie de leziuni cutanate cu aspect tumoral, care infiltreaza tesutul adipos. De origine necunoscuta, aceste leziuni contin celule inflamatorii si globule albe, macrofagele, bogate in corpi grasi. Diferite tipuri de xantogranulom – Se disting doua tipuri: – Xantogranulomul juvenil sau nevo-endotelio-xantomul afecteaza sugarul si copilul. El ia forma de noduli sau de papule de consistenta moale, de diametrul1 pana la 10 milimetri, de culoare rosietica, iar dupa cateva luni devine brun-galbui. Aceste leziuni ating mai ales fata si pielea capului, mai rar trunchiul si radacina membrelor. Diagnosticul xantogranulomului juvenil se pune pe baza biopsiei cutanate. Aceasta afectiune, de obicei benigna, poate sa fie asociata si cu leziuni oculare ca un glaucom, o uveita sau o irita (atunci cand proliferarea granulomatoasa atinge diferite structuri ale ochiului) sau cu boala lui Recklinghausen (afectiune ereditara caracterizata prin numeroase tumori benigne diseminate in organism, prin pete cutanate pigmentate si prin malformatii nervoase): ea necesita in consecinta o supraveghere riguroasa, dar nu face apel la nici un tratament, leziunile cutanate regresand spontan intr-un an sau doi, cu exceptia cazurilor de anomalii oculare (tratate prin chirurgie sau radioterapie). – Xantogranulomul necrobiotic este o boala cronica a adultului care este caracterizata prin formarea de noduli brun-portocalii acoperiti de telangiectazii sau de varicozitati (mici vase dilatate). Acestea sunt amplasate mai ales in jurul orbitelor, la radacina membrelor si pe torace. Xantogranulomul necrobiotic este o afectiune benigna, dar care poate revela un mielom multiplu (proliferare maligna a plasmocitelor, celule specializate in producerea de anticorpi, in maduva osoasa). Diagnosticul xantogranulomului necrobiotic, care se pune pe baza biopsiei cutanate, trebuie deci completat cu o analiza a proteinelor sangelui prin electroforeza, care permite decelarea existentei unui eventual mielom multiplu. Un astfel de xantogranulom poate fi indepartat chirurgical sub anestezie locala, dar se intampla ca leziunile sa recidiveze. Atunci cand este asociat cu un mielom multiplu, acesta trebuie sa fie tratat prin chimioterapie.

Celula care contine pigment galben.