Irina Lungu

Procedeu cu ajutorul caruia se calculeaza densitatea tesuturilor. Tehnica ce permite calcularea densitatii tesuturilor traversate de doua feluri de radiatii X de energie diferita. Indicatii – Aceasta tehnica permite urmarirea evolutiei continutului mineral osos (densitatea osoasa) in anumite afectiuni ale scheletului, precum si urmarirea efectelor tratamentelor. Depistarea osteoporozei este cea care a popularizat in cea mai mare masura aceasta tehnica. Pacientul este intins pe o masa. Sursa de radiatii si detectorul acestora baleiaza rachisul, soldul sau incheietura mainii sau chiar corpul in totalitate. Orice material dens aflat in fata tesuturilor traversate poate falsifica masuratoarea densitatii osoase (calcificari de vase, formari de osteofite, produse de contrast, piese metalice). Avantaje si inconveniente – Absorbtiometria este o metoda neagresiva, iar riscul de iradiere este neglijabil.

Retinerea lichidelor sau a altor substante de catre tesuturile corpului. Cea mai mare parte a absorbtiei hranei are loc in intestinul subtire.

Absenta congenitala a bratelor si a capului.

Care se refera la abdomen.

Colectie circumscrisa de puroi, localizata in vecinatatea colonului.

Colectie circumscrisa de puroi, localizata in tesuturile din jurul orificiului anal. Este mai superficiala decat abcesul perirectal.

Situat in vecinatatea articulatiei fara a avea legatura cu aceasta.

Ingrosare anormala a pielii.

Bolnav care se afla in tratamentul unui medic.

Aparat electric implantat in eorp, care furnizeaza miocardului (muschiului inimii) impulsuri electrice regulate. Descriere – Un stimulator cardiac este constituit dintr-o pila (baterie), care genereaza impulsuri, si dintr-un circuit electronic, ce permite emisia si controlul. Aceste impulsuri sunt transmise miocarului prin intermediul unui fir conductor, sau al unei sonde de antrenare, care este introdusa pe cale venoasa pana in cavitatile cardiace drepte. Implantarea este efectuata sub anestezie locala: cutiuta stimulatorului este ingropata intr-un lacas pregatit special. intre pielea toracelui si muschiul mare pectoral, implantarea necesita o spitalizare de cateva zile. Prezenta cutiutei nu antreneaza decat o jena locala minima. Utilizarea pilelor cu litiu si a miniaturizarii circuitelor electronice permite ca un stimulator sa functioneze mai multi ani. Rol si indicatii – Stimulatorul cardiac este indicat in orice caz de slabire a cailor de conducere electrica naturale ale inimii. Tulburarile conductiei cardiace, responsabile de stari de rau si de sincope, necesita, in general, stimulatoare care functioneza la cerere (stimulare sentinela) si nu furnizeaza un impuls decat in caz de deficienta a ritmului cardiac spontan. Supraveghere – Purtatul unui stimulator cardiac necesita o urmarire medicala de catre un specialist de doua ori pe an. – Riscul electric rezida in consumarea pilei. Inlocuirea acesteia se face cu pretul unei reinterventii minime. – Riscul electronic trebuie sa fie ocolit prin evitarea apropierii de orice sursa de curent electromagnetic puternic (imagerie prin rezonanta magnetica, dispozitivele de control din aeroporturi etc.) care ar putea crea interferente. – Riscul mecanic exista atunci cand are loc o punere sub tensiune a sistemului sonda -cutiuta, prin traumatism direct sau prin miscare de extensie extrema a membrelor superioare, de exemplu. Sinonim: stimulator cardiac, stimulator artificial.

Eliberare a unui ovul de catre ovar. Ovulatia este un fenomen ciclic care incepe la pubertate si inceteaza la menopauza. Mecanism -La fiecare ciclu menstrual, la suprafata ovarului, un folicul se umfla si se rupe, eliberand ovulul pe care-l contine. Ovulul cade in vecinatatea pavilionului trompei uterine (trompa lui Fallopio), este inhatat de catre franjele tubare si incepe prin trompa drumul sau spre uter. In ce priveste foliculul golit, acesta degenereaza si se transforma in corp galben. Simptome si semne -Ovulatia nu antreneaza in general nici un simptom, dar unele femei resimt o durere laterala in burta sau o mica pierdere de sange. Aflarea datei ovulatiei se poate face prin urmatoarea metoda: studiul curbei de temperatura in cursul ciclului menstrual. Traiectul curbei termice cuprinde un platou sub temperatura de 37″C, urmat de un platou deasupra temperaturii de 37″C. Se pare ca ovulatia se produce in prima zi de ridicare a temperaturii sau in ultima zi de temperatura joasa. Aceasta masura permite sa se stabileasca faptul ca ovulatia a avut loc, dar nu serveste in nici un fel previziunea ei. Patologie – O absenta a ovulatiei poate avea mai multe motive: o insuficienta hormonala, o contraceptie orala (estroprogestative), unele medicamente (anticanceroase, de exemplu). lnducerea artificiala a ovulatiei, prin administrarea de hormon foliculostimulant si de hormon luteinizant purificati, face parte din tratamentul unor sterilitati. De altfel, o absenta a ovulatiei nu se traduce in mod necesar printr-o amenoree (absenta fluxului menstrual). Sinonim: ponta ovulura.

Studiul bolilor dintilor.

Eroziunea dintilor.

Repaus psihofizic.

Reprezinta mobilitatea ochilor in interiorul orbitelor.

Aceasta reprezinta o oprire a circulatiei in vena centrala a retinei sau in una dintre ramurile ei. Cauze si simptome – Ocluzia venoasa retiniana are printre cauzele cele mai frecvente hipertensiunea arteriala, arterioscleroza, tromboza venoasa. Subiectul constata o scadere rapida si mai mult sau mai putin de amploare a vederii cu un ochi. Tratament – In functie de caz, un tratament anticoagulant sau antiagregant plachetar poate preveni extinderea alterarii vizuale pe partea atinsa. Aceasta terapeutica trebuie sa fie asociata cu tratamentul cauzei ocluziei. Vederea nu este totusi aproape niciodata recaptata in intregime.

Despre suprafata dintelui la nivelul careia se realizeaza ocluzia.

Este un medicament capabil sa provoace sau sa stimuleze contractiile uterului in timpul nasterii.

In stomatologie, placa protetica care inchide defecte traumatice sau congenitale ce nu pot fi inchise chirurgical, restabilind contentia cavitatii bucale si functiile de fonatie, masticatie si deglutitie, ca si mentinerea reliefului fetei.

Sindrom constand intr-o stare permanenta de oboseala cu epuizare la cel mai mic efort. Cauze – Cauza unui sindrom al oboselii cronice ramane invaluita in mister. Cauzele organice obisnuite ale oboselii nu sunt regasite. Au fost puse in discutie numeroase ipoteze pentru a explica un sindrom de oboseala cronica. Ipoteza neuropsihica, retinuta actualmente, face sa intervina lipsa de motivatie si depresiunea, surmenajul si stresul, sub influenta neurotransmitatorilor ca dopamina si noradrenalina. Simptome si semne -O oboseala cronica se caracterizeaza printr-o oboseala intensa, declansata de cel mai mic efort, cu reducerea cel putin la jumatate a activitatii obisnuite, insotita de febra, de dureri musculare si dorsale, de dureri de cap, de tulburari de somn, de o dificultate in concentrare. Aceste simptome persista In timp. Tratament – Tratamentul poate cuprinde luarea de fortifiante: acizi aminati, oligoelemente ca manganul, cuprul, calciul, magneziul, o alimentatie regulata si echilibrata si in cantitati suficiente asigurandu-le luarea de vitamine: vitaminele A, D, E si vitaminele grupului B, in mod special vitamina B1 sau tiamina, datorita actiunii sale asupra sistemului nervos. Lupta impotriva oboselii nervoase prin exercitiu fizic, metode de relaxare, talasoterapie, acupunctura. In schimb, trebuie evitata folosirea amfetaminelor, anabolizantelor si medicamentelor dopante. Sinonim: sindrom yuppies.

Tulburare a starii de constiinta in care functiile psihice sunt incetinite, pragul perceptiei este crescut, ducand la ingreunarea perceptiilor si in general a contactului si posibilitatilor de orientare in mediul ambiant, neurmata de amnezie.

Reprezinta examenul biologic care permite numararea diferitelor elemente figurate ale sangelui (plachete, globule rosii, diferite categorii de globule albe). Numararea formulei sangvine (N.F.S.) este unul dintre examenele biologice cel mai desprescrise, ea fiind indispensabila in evaluarea bolilor inflamatorii sau infectioase si a anemiilor, si face parte din orice bilant biologic preoperator. Numararea formulei sangvine se practica pe un prelevat de 5 mililitri de sange venos, recoltat din plica cotului, pe nemancate. Rezultaltele se obtin in cateva ore. Principalele elemente cercetate Hemoglobina: – valori normale: peste 13g/dl la barbati, peste 12g/dl la femei si copii – creste in: hemoconcentratie, poliglobulie – scade in: hemoragie, hemoliza, atingerea maduvei ososse (cauze foarte numeroase) Hematocrit: – valori normale: sub 54% la barbati si sub 47% la femei si copii Leucocite: – valori normale: 4.000-10.000/mm3 Polinucleare neutrofile: – valori normale: 1700-7500/mm3 – cresc in: infectie bacteriana, inflamatie, tabagism, unele medicamente, hemopatie – scad in: etnie africana, infectie virala, toxicitate medicamentoasa, hemopatie Polinucleare eozinofile: – valori normale: 0-500/mm3 – cresc in: alergie, parazitoza Polinucleare bazofile: – valori normale: 0-200/mm3 Limfocite: – valori normale: 500-4500/mm3 – cresc in: boala virala sau bacteriana (tuse convulsiva, hemopatie) – scad in: deficit imunitar Monocite: – valori normale: 0-1000/mm3 – cresc in: inflamatie, hemopatie Plachete: – valori normale: 150000-450000/mm3 – cresc in: stare inflamatorie, ablatia splinei, stimularea maduvei osoase – scad in: atingere a maduvei osoase, boala imunologica, toxicitate medicamentoasa.

Examen destinat explorarii functionarii renale cu ajutorul unui trasor radioactiv. Nefrograma izotopica este un examen nedureros. Cu o durata de cateva ore, el nu necesita o spitalizare. Un trasor radioactiv (tehnetiu 99, iod 131) este injectat subiectului pe cale intravenoasa si se observa eliminarea sa din organism pe cale renala. Un detector extern, numit gamma-camera, permite inregistrarea cantitatii de radioelement care tranziteaza rinichii. Rezultatele sunt materializate sub forma unei curbe, a carei analiza permite studierea diferitelor faze ale functionarii renale.

Inflamatia rinichilor.

Boala caracterizata printr-o atingere a tesutului renal interstitial (tesutul de sustinere a nefronilor). Nefritele provocate de atingerea tesutului interstitial pe cale urinara – Denumite si nefrite interstitiale pe cale ascendenta sau pielonefrite, ele sunt provocate de o infectie sau de o malformatie a cailor excretorii (calice, bazinete, uretere, vezica, uretra). Pielonefritele acute afecteaza, in majoritatea cazurilor decat un singur rinichi. De origine bacteriana (provocate, de exemplu de o colibaciloza), ele se traduc prin dureri lombare vii, insotite de febra si de frisoane. Tratamentul lor se bazeaza pe administrarea de antibiotice. Pielonefritele cronice pot afecta un singur rinichi sau ambii. Ele sunt consecinta unor infectii urinare recidivante provocate, in general, de anomaliile congenitale sau doban dite ale cailor excretorii, care favorizeaza sau stanjenesc scurgerea urinei. Daca pielonefrita nu afecteaza decat un singur rinichi, ea nu are consecinte asupra functiei renale. Daca ea este bilaterala, antreneaza treptat o insuficienta renala. Tratamentul vizeaza inainte de toate inlaturarea infectiei si ingrijirea, adesea chirurgicala, a anomaliei in cauza. Nefritele provocate de o atingere a tesutului interstitial pe cale sangvina – Ele survin atunci cand sangele vehiculeza pana la rinichi un agent infectios (septicemie), toxic (de exemplu, o molecula medicamentoasa) sau antigenic. Se vorbeste, in acest ultim caz, de nefropatie interstitiala imunoalergica. Aceste nefrite afecteaza intotdeauna ambii rinichi. Nefritele interstitiale acute sunt legate de absorbtia unor toxine sau sunt provocate de reactii alergice indeosebi ale anumitor medicamente. Cu o aparitie brusca, ele se traduc, in general, printr-o insuficienta renala acuta. In formele cele mai severe, trebuie sa se recurga la o epurare a sangelui prin hemodializa asteptand vindecarea, care survine de cele mai multe ori spontan, in cateva zile sau in cateva saptamani. Nefritele interstitiale cronice sunt provocate in principal de afectiuni metabolice (hipercalcemie sau hipokaliemie cronica, oxaloza) sau de acumularea in rinichi a unor substante toxice (analgezice, litiu, unele medicamente anticanceroase ca cisplatina etc.). Leziunile pe care le antreneaza sunt ireversibile si risca sa sfarseasca printr-o insuficienta renala cronica ce necesita o epurare a sangelui prin hemodializa pe viata, chiar o grefa de rinichi. Sinonim: nefropatie interstitiala.

Proces gradual prin care celulele isi pierd functia si mor.

Modificarea vocii prin obtinerea unei rezonante exagerate in producerea sunetelor. Se disting doua feluri de nazalizare: rinolalia inchisa si rinolalia deschisa. – Rinolalia inchisa este provocata de suprimarea permeabilitatii nazale. Ea se observa atunci cand fosele nazale sunt astupate. Aceasta obstructie este consecutiva unei inflamatii sau unei tumori. – Rinolalia deschisa este provocata de exagerarea permeabilitatii nazale. Ea se observa, in principal, in cursul paraliziilor valului palatin, consecutive unor afectiuni neurologice (accident vascular cerebral), unor traumatisme (perforarea boltei sau valului palatin) sau unor tumori ale capului sau gatului. Sinonime: rinolalie inchisa, rinolalie deschisa.

Nivel al sodiului in plasma sangvina. Natremia reflecta starea de hidratare globala a unui subiect, hidratarea extracelulara (plasmatica indeosebi) si intracelulara.

Expulzia sau extractia completa din corpul mamei, independent de durata gestatiei, a unui produs de conceptie care, dupa aceasta separare respira sau manifesta oricare alt semn de viata ca bataia inimii, pulsatia cordonului ombilical sau contractia efectiva a unui muschi supus actiunii vointei, fie ca a fost sau nu taiat cordonul ombilical si fie ca placenta a ramas sau nu atasata – def. data de Organizatia Mondiala a Sanatatii. Nasterea reprezinta totalitatea fenomenelor mecanice si fiziologice care duc la expulzia fatului si anexelor sale in afara cailor materne. Nasterea la termen are loc intre a 38-a si a 42-a saptamana de amenoree. Nasterea prematura este considerata ca fiind intre a 28-a si a 37-a saptamana de amenoree. Primele semne ale nasterii sunt pierderea dopului de mucus care obstrueaza colul uterin, pierderea apelor si contractiile uterine. Pierdera dopului de mucus se manifesta prin eliminarea unor glere sangvinolente. De obicei se produce ori inainte de inceperea travaliului ori cu mai multe inaintea inceperii primelor contractii. Pierderea apelor, ruptura membranelor care antreneaza o scurgere de lichid amiotic este spontana, imprevizibila si nedureroasa. Pierderea poate fi abundenta sau doar zemuinda, dar determina plecarea spre maternitate. Travaliul poate incepe imediat dupa ruperea pungii apelor sau mai poate intarzia un numar de ore sau de zile. Contractiile uterine sunt din ce in ce mai apropiate in timp, mai regulate si mai intense si dureroase, dar nu se mai opresc pana la nasterea copilului. Ca regula generala, ritmul contractiilor se accelereaza treptat la 20, la 15, la 10, la 5 minute, dar se intampla ca ele sa se produca dintr-odata la fiecare 5 minute. Nasterea normala se desfasoara in trei faze: dilatatie, expulzie, delivrenta. Pe toata perioada acestui travaliu, monitorizarea cordului fatului permite supravegherea ritmului cardiac fetal, prin tocografie. Dilatatia este faza in timpul careia colul uterin se inmoaie, se micsoreaza si se sterge sub efectul contractiilor. El se dilata apoi la fiecare contractie pana la o deschidere de aproximativ 10 centimetrii diametru. Expulzia este faza in timpul careia apare copilul, provocandu-i mamei nevoia de a impinge contractand muschii diafragmului si ai abdomenului. Pentru o mai buna desfasurare a nasterii, mama trebuie sa nu incerce sa impinga decat in cursul contractiilor. Perienul se intinde treptat si apare capul copilului. In momentul expuziei, o mica interventie se poate practica – incizia perineului atunci cand el este intins de catre capul fetal, pentru a preveni rupturile complete ale perineului si supraintinderile periculoase. Aceasta este o interventie benigna si putin dureroasa, care se cicatrizeaza foarte bine. Delivrenta este faza in timpul careia placenta si membranele sunt dezlipite si expulzate prin contractii, la 5 pana la 30 de minute de la expulzia fatului. Dupa delivrenta, eventualele rupturi ale vaginului si inciziile practicate sunt curatate si suturate. Daca exista vreo indoiala asupra integritatii membranelor, placentei si cordonului se va efectua o revizie uterina : medicul introduce mana inmanusata in uter si ii examineaza peretii. Unele nasteri se anunta dificile si necesita recurgerea la forceps, ventuza sau la operatia cezariana. Forcepsul este un fel de pensa cu doua brate in forma de lingura si este utilizat de obstretician pentru a ghida trecerea capului fatului cu scopul de a-i usura iesirea. Ventuza inlocuieste uneori forcepsul, este plasata in varful craniului copilului, in momentul dilatatiei complete a colului. Este creat un vid de aer pentru a usura aderenta ventuzei, iar capul este atunci ghidat spre exterior. Cezariana este o interventie chirurgicala care consta in incizarea abdomenului si a uterului pentru a extrage copilul. In cazul nasterii naturale, pot aparea unele traumatisme minore asupra fatului. Utilizarea forcepsului sau a ventuzei provoaca bose uneori marcante, care insa dispar in cateva zile. Starea post-partum sau lehuzia dureaza in jur de 6 saptamani dupa nastere, pana la revenirea fluxului menstrual. In caz de alaptare, revenirea fluxului menstrual este decalata si intervine dupa oprirea alaptarii. Involutia uterina este insotita in primele zile de dureri numite colici. Scurgerea vulvara (lohii), mai intai de sange apoi seroasa, dureaza aproximativ doua saptamani.