Te doare spatele cumplit? Uite 7 soluții de ajutor
Nu cred că există om pe care să nu se plângă de dureri de spate măcar o dată în viață. Mai ales, dacă viața ta… Citește mai mult »Te doare spatele cumplit? Uite 7 soluții de ajutor
Sunt editor, jurnalist pe sănătate de 8 ani. De ce presă medicală? Fiindcă din cei 15 ani de presă, cel mai mult am iubit sănătatea. Să scriu despre tot ceea ce înseamnă sănătatea în viața unui individ cred că mă definește ca om. Și recunosc: regret că nu am făcut medicină! Practic, sănătatea este cel mai frumos dar pe care l-am primit și paradoxal, singurul pe care îl neglijăm. Fiindcă cel mai mult ne doare un diagnostic care îți ia răsuflarea și care îți pune sufletul la încercare. Boala te împovărează atât sufletește cât și fizic. Scriu fiindcă sănătatea trebuie prețuită și lipsa ei costă enorm. Cred cu tărie că primul pas spre sănătate este cunoașterea, informarea și educarea. Mai exact, ceea ce facem noi, jurnaliștii. Oferim cititorilor noștri accesul la informații corecte, atent documentate medical. În felul acesta, eu simt că pot contribui puțin la tot ceea ce înseamnă prevenția unor boli!
Nu cred că există om pe care să nu se plângă de dureri de spate măcar o dată în viață. Mai ales, dacă viața ta… Citește mai mult »Te doare spatele cumplit? Uite 7 soluții de ajutor
Vacanța a început iar zilele petrecute la mare, în costum de baie ne dau fiori. Oare sunt destul de slabă? Oare să-mi iau alt costum… Citește mai mult »Ce să mănânci când vrei să slăbești
Imunoglobulina E (IgE) este o proteina serică, un anticorp care este produs de sistemul imunitar al unui individ. Aceasta apare ca răspuns la un stimul… Citește mai mult »Ce trebuie să știm despre imunoglobulina E (IgE). Ce rol are această proteină serică
Deficitul de vitamina B 12. Această vitamină este cunoscută și sub numele de cobalamină. Este extrem de importantă pentru buna funcționare a corpului uman. Din… Citește mai mult »De ce este periculos deficitul de vitamina B12? Foarte important de știut
Deși știm că ceea ce mâncăm lasă urme asupra stării noastre de sănătate, nu mereu suntem precauți. Medicii spun deseori că trebuie să fie atenți… Citește mai mult »Coloranții alimentari care pot duce la apariția unor boli grave
Boala afectează sistemul nervos central și duce la apariția handicapului fizic și intelectual, iar semnele și simptomele bolii apar de la vârste fragede. Din păcate,… Citește mai mult »Afecțiunea Angelman, o boală extrem de rară care nu are tratament
Rucola nu este recomandată numai atunci când vrei să slăbești. Frunzele de rucola au numeroase proprietăți curative. Mai exact, aceasta are un puternic efect anticancerigen,… Citește mai mult »Salata care întărește oasele, scade colesterolul și combate anemia
Distonia musculară sau boala în care corpul nu mai vrea să te asculte este o afecțiune rară. Deși este foarte puțin cunoscută, boala este gravă,… Citește mai mult »Boala în care propriul corp nu ne mai ascultă
Astăzi, în România dar și pe întreg globul asistăm la o pandemie de obezitate. Cauzele acestei afecțiuni sunt multiple, iar implicațiile ei asupra stării de… Citește mai mult »4 proceduri care combat obezitatea
Cancerul osos este o maladie des întâlnită în rândul copiilor. Din păcate, cauza exactă a afecțiunii nu este cu exactitate cunoscută, însă are și o… Citește mai mult »Durerea, cel mai frecvent simptom al cancerului osos
Vrem să recunoaștem sau nu, noi, femeile facem orice ne stă în putere pentru a fi frumoase. Uneori, frumusețea este sinonimă cu implanturile mamare. Dar… Citește mai mult »Pot alăpta femeile care au implanturi mamare?
Deși pneumonia este o boală a cărei incidență este iarna și vara poți face boala. Pneumonia este o infecție a plămânilor care apare în urma… Citește mai mult »Și vara poți face pneumonie
Astăzi, din păcate avem în jurul nostru mai mulți prieteni care sunt divorțați decât cei care formează o familie fericită. Trist este însă când la… Citește mai mult »Cum trăim după divorț? Ce relație avem ca părinți divorțați?
Știm că alimentația joacă un rol esențial în menținerea sănătății. Ei, bine, specialiștii spun că tipul de alimente și calitatea nutritivă a alimentelor consumate de… Citește mai mult »Excesul de vitamine poate dăuna în sarcină
Tenul gras are nevoie de un anumit tip de alimentație. Dacă și tu ai probleme cu acneea și tenul gras, trebuie să știi aceste lucruri.… Citește mai mult »Cele mai bune alimente pentru ten gras! Dacă te lupți cu acneea, trebuie să știi
Hipoglicemia este o afecțiune care apare atunci când nivelul zahărului din sânge este prea mic. Deși ești tentată să crezi că hipoglicemia apare doar la… Citește mai mult »De ce scade glicemia când nu ai diabet zaharat
Fără a minimaliza beneficiile medicinei alopate, trebuie spun că homeopatia este o medicină blândă care aduce o mulțime de beneficii omului. Mai exact, adepții acesteia… Citește mai mult »Tu știi care sunt avantajele tratamentului homeopat?
Vitamina B5, numită şi acid pantotenic, este esențială pentru o viaţă sănătoasă. Unul dintre rolurile ei este acela de a transforma hrana în energie. Însă,… Citește mai mult »Vitamina care crește rezistența organismului în fața infecțiilor
Adenomul de prostată sau hiperplazia benignă de prostată (HBP), numită în termeni populari „prostată”, este o afecțiune benignă. Datele statistice arată că această tumoră benignă a… Citește mai mult »Analiza care trebuie făcută de toți bărbații după 50 de ani
Soia este considerat un aliment minune. Tot mai multe studii au scos în evidență beneficiile consumului de soia pentru menținerea stării de sănătate optime. Mai… Citește mai mult »Alimentul care nu conține colesterol, ideal pentru pacienții cu diabet
Constipația nu este o boală în sine, ci un simptom al unei tulburări de defecație. Concret, aceasta constă în reținerea conținutului intestinal în colon și… Citește mai mult »Cum poți combate constipația, factor major de risc în cancerul de colon
Imunitatea înseamnă capacitatea organismului de a lupta cu agenții patogeni, virusuri, bacterii, paraziți și toxine. Imunitatea este de două feluri: înnăscută și dobândită. Mai exact,… Citește mai mult »Imunitatea, ”armura” noastră cea mai de preț. Cum o facem puternică și imbatabilă
Sindromul diabetic hipersomolar este o complicație gravă care se întâlnește de regulă la pacienții cu diabet zaharat de tip 2. Cauza acestei probleme medicale este… Citește mai mult »Nivel alarmant al zahărului în sânge, semnul că acest grav sindrom s-a declanșat
Cunoscută și sub numele de insuficiență ovariană prematură, menopauza precoce sau prematură este o boală din ce în ce mai des întâlnită, ce afectează femeile… Citește mai mult »Tot ce trebuie să știți despre menopauza precoce. De ce se declanșează înainte de 40 de ani
Dieta nordică este deja celebră astăzi! O mulțime de femei din lumea întreagă o urmează și se bucură de efectele ei. Specialiștii susțin că poți… Citește mai mult »Ce beneficii ne aduce dieta nordică? Află în ce constă și cât slăbești!
De cele mai multe ori, doamnele și domnișoarele au frecvent probleme legate de varice. Mai exact, boala venoasă apare la femei. Dar, și bărbații pot… Citește mai mult »Dacă ai un stil de viață sedentar, riscurile de a face această boală sunt mari
În tinerețe ți-ai făcut un tatuaj și acum regreți? Nu este totul atât de tragic. La ora actuală există metode prin care un tatuaj fie… Citește mai mult »Cum scoatem un tatuaj
Diabetul zaharat de tip 2 este o boală cronică cu implicații grave în viața unei persoane. Mai ales dacă boala nu este gestionată și controlată… Citește mai mult »Elimină acești factori de risc și scazi riscul pentru diabetul zaharat de tip 2
Boala Still a adultului, o boală rară, autoimună al cărui debut este brusc și uneori agresiv. Cu alte cuvinte, pacientul va avea manifestări precum sunt:… Citește mai mult »Boala Still, o boală care duce la complicații grave
Ouăle sunt o sursă demnă de menționat atunci când vorbim despre o alimentație sănătoasă. Ele sunt bogate în calciu, proteine și vitamine. Atenție! Oricât de… Citește mai mult »Alimentul care previne apariția cheagurile de sânge