Sari la conținut

Au ieșit la iveală noi informații în cazul medicilor rezidenți decedați la Iași

Detalii suplimentare au fost confirmate în cazul medicilor rezidenți decedați la Iași. Emanuel Mirel Luca, în vârstă de 28 de ani, găsit fără viață pe 13 aprilie, în Iași. Potrivit prof. univ. dr. Diana Cimpoeșu, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sf. Spiridon”, tânărul se afla din luna ianuarie în tratament preventiv cu tuberculostatice, fiind contact direct al unei persoane diagnosticate cu tuberculoză.

Medicația era administrată la recomandarea medicilor de la Spitalul de Pneumoftiziologie, unde figura în evidență. Cauza exactă a morții va fi stabilită de Medicina Legală și ancheta Poliției. În prezent, nu se poate confirma dacă medicația a avut vreo legătură cu decesul, dar ipoteza este luată în calcul.


Doi rezidenți, două decese în mai puțin de două săptămâni

Cazul lui Emanuel Luca nu este singular. Pe 28 martie, un alt medic rezident, George Ștefan Tilă, de 31 de ani, a fost găsit decedat în propria locuință. Ambii activau în cadrul Institutului de Gastroenterologie și Hepatologie din Iași, o secție cunoscută pentru volumul ridicat de muncă și cazurile extrem de grave.

Conducerea spitalului spune că este „o înlănțuire de evenimente greu de explicat”, dar recunoaște presiunea enormă din sistem.


100 de rezidenți pentru 125 de paturi

Potrivit prof. univ. dr. Anca Trifan, șefa clinicii de gastroenterologie, în unitatea respectivă activează aproape 100 de medici rezidenți. Ritmul este intens, iar rezidenții ajung adesea să gestioneze cazuri complicate, fără pauze reale.

„Este un efort continuu. Sunt rezidenți care pleacă după primul sau al doilea an. Este o specialitate grea, cu mortalitate mare. Nu e pentru oricine și nu toți rezistă”, a explicat dr. Trifan într-o declarație pentru Agerpres.


Ce urmează

Conducerea spitalului nu vorbește deocamdată despre o anchetă formală, dar a anunțat o analiză internă a condițiilor de muncă. Se va încerca identificarea unor puncte critice, mai ales legate de suprasolicitare și riscul asociat cu anumite tratamente sau expuneri profesionale.

Ancheta medico-legală este în curs. Familia și colegii medicului așteaptă concluziile care ar putea clarifica dacă între tratamentul antituberculos și deces există o legătură.


Context

Tuberculoza continuă să fie o boală activă în România, iar expunerea profesională a cadrelor medicale nu este rară. Tratamentul preventiv cu tuberculostatice este o practică standard, dar nu este lipsit de reacții adverse, mai ales în combinație cu oboseala cronică și stresul.

În lipsa unor concluzii oficiale, întrebările rămân. Ce e clar însă, e că doi tineri medici, aflați în perioada de formare profesională, au murit în condiții neașteptate. Și că, în tăcere, sistemul medical cere uneori mai mult decât poate oferi înapoi.

Elena Oceanu

Absolventă a secției „Jurnalism și Științele Comunicării” a Universității din București, mi-am început cariera în 2012, la „Evenimentul Zilei”. De atunci, m-am concentrat pe jurnalismul medical, analizând subiecte relevante din domeniul sănătății, ultimele cercetări științifice și recomandările oferite de specialiști. Experiența acumulată include numeroase interviuri cu medici de renume, atât din România, cât și din străinătate, precum și moderarea unei emisiuni medicale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel