Atunci când te rogi să nu spui cuvintele acestea

Atunci când te rogi să nu spui cuvintele acestea. Dacă tu te rogi lui Dumnezeu ca să te scape de razboiul păcatului ce te apasă şi nu eşti auzit de Dumnezeu, apoi nu te întrista. Dumnezeu ştie mai bine ce îţi este de folos. Rugându-te lui Dumnezeu în timpul luptei, să nu zici: scapă-mă de cutare, sau de cutare, sau dăruieşte-mi cutare sau cutare.

În rugăciunea ta zi aşa: „Doamne Iisuse Hristoase! Ajută-mi, nu mă lăsa pe mine cel rătăcit să petrec în păcatul meu; nu-mi îngădui să-mi urmez voia mea, nu îngădui să fiu pierdut de păcatele mele; ci milostiveşte-Te spre zidirea Ta. Eu sunt neputincios, nu mă trece cu vederea! Către Tine am scăpat: nu mă părăsi; vindecă sufletul meu, că am greşit Ţie. Înaintea Ta sunt toţi cei ce mă necăjesc pe mine şi nu am altă scăpare, Domnul meu, afară de Tine.

Doamne, mântuieşte-mă după mare mila Ta. Să se ruşineze şi să se înfrunteze cei ce se scoală asupra mea, cei ce caută sufletul meu ca să-l ia pe el (Ps. 39, 19)- Doamne, Ţie toate îţi sunt cu putinţă şi prin Tine slăvim pe Dumnezeu-Tatăl şi pe Dumnezeu-Duhul Sfânt în veci”.

Atunci şi conştiinţa ta va spune în ascuns inimii tale de ce Dumnezeu nu ia aminte la cererea ta. De tine depinde să nu nesocoteşti îndemnurile conştiinţei tale şi să împlineşti ceea ce iţi va spune. Să ştii că Dumnezeu numai la rugăciunea acelui om care nu ascultă de El nu ia aminte. Dumnezeu este aproape de fiecare om, însă împlinirea poftelor noastre, care sunt împotriva voii Lui, nu-I îngăduie să ne audă. Deci, nu te lăsa înşelat de părerea de sine.

După cum pământul nu poate aduce rod de la sine de nu va fi semănat şi udat cu apă, aşa şi omul nu va putea aduce rod duhovnicesc fără pătimirea celor rele lucrate de viaţă cea cu nevoinţe şi fără de smerita cugetare.

Prin cuvintele „pătimirea celor rele” se înţeleg nevoinţele şi lipsurile trupeşti. Jugul nevoinţelor şi lipsurilor trebuie să şi-l ia fiecare om care vrea sa scape de sub stăpânirea patimilor. Nevoinţele şi lipsurile nu trebuie sa depăşească măsura cuvenită, adică nu trebuie sa depăşească puterile şi să vatăme sănătatea.

Măsura cuvenită în satisfacerea cerinţelor trupului constă în a-i da numai cele ce îi sunt necesare şi să nu îi dăm nimic din ce i-ar sluji pentru desfătare şi moleşeală şi să nu-i dăm ceea ce caută pofta capricioasă. Acest lucru se referă la îndeplinirea tuturor felurilor de cerinţe trupeşti: la mâncare, somn, îmbrăcăminte, lucrurile din chilie şi chiar chilia.

Deja satisfacerea poftelor capricioase aduce în trup molesşala, pofta trupească iubitoare de plăceri, pe care trupul le transmite inimii, iar inima – sufletului. Sfântul Ignatie Briancianinov Extras din „Tâlcuiri la Patericul egiptean”, Ed. Anastasia, București