Atitudinea polițiștilor români la reclamațiile de viol: „Dacă nu s-ar îmbrăca provocator și n-ar avea sânge de curvă, n-ar intra în belele”

Psihologul Viki Dumitrache a postat pe pagina de Facebook un text în care povestește care erau reacțiile polițiștilor români, la reclamațiile de viol. Majoritatea dintre ei considerau că victimele erau vinovate pentru că purtau haine provocatoare. 

Redăm postarea integrală, mai jos:

In 10 ani de munca in protectia copilului am evaluat aprox 200 de fete violate, in urma evaluarilor tinerele intrand in programe de consiliere psihologica pe care tot eu le tineam.
La vremea aia, adica incepand cu anul 2001 devenisem cunoscuta si preferata de politisti si procurori care ma felicitau ca fac rapoarte utile si complexe.
Am colaborat si intrat in contact cu zeci de politisti, unii de la sectiile de politie din sate, altii de la trafic de persoane, altii de la criminologie. Majoritatea lor, cand ma contactau fie ca ma sunau, fie ca veneau personal incepeau aproximativ cam asa:
„săru-mâna doamna psiholog, am si eu o fată pentru evaluare. A facut reclamatie ca a fost violata, dar nu cred, cred ca s-a dus de bunavoie si-apoi a aflat tac-su ca s-a f***t cu ăla si de frică zice ca a fost violata”
sau
„avem pe una o ține una si buna că-i violata da eu zic ca joaca teatru, ca ce-a cautat de s-a plimbat singura la ora aia?!?”
Nu mai tin minte fix cuvintele dar atitudinea da. La inceput m-am fâstâcit ca eram incepatoare si nesigură dar cu timpul am inceput sa-i corectez si chiar sa-i trag pe unii in discutii explicative. Apoi am inceput sa prind autoritate si sa-i atentionez cu privire la respectul față de oameni si la faptul ca judecata de valoare e total nepotrivita cu situatiile.
Per total in atitudinea lor era un numitor comun si anume faptul ca ei se pozitionau dintr-un unghi social de superioritate si-si afisau un statut de cunoscatori. Reiesea ca, rareori un viol era un fapt total nepermis si ca reprezenta o agresiune grava, ba teoria generala ar fi fost ca
-„fetelor le placea si apoi cereau bani si-i amenintau pe bietii baieti” sau ca
-„daca cateaua n-ar ridica coada, cainele n-ar mirosi-o ca e in calduri”
-„daca nu s-ar imbraca provocator si n-ar avea sange sau gene de curvă, n-ar fi intrat in belele”
Nu toti politistii au fost in tonul descris mai sus, dar cei mai multi da. Unii, cu care ma vedeam cel mai des au ramas rezistenti la prețiozitățile mele si zambeau concesiv dar nezdruncinați in pozitia lor. Zambetul lor sagalnic imi spuneau „degeaba mă doamnă ma iei la teorii matale, ce stii ce-i practica? ce stiu eu, stiu bine!”
Multi dintre ei ma priveau respectuos dar cu compatimirea cu care un expert e contrazis de-un teoretician. Intr-un fel e „vina” lor, intr-alt fel nu e, pentru ca e un „ceva” comun in atitudinea lor care razbate din discursul lor, e misoginismul de serviciu, sau atitudinea misogina neconstientizata.
Misoginismul din mentalul colectiv masculin e o acumulare de idei inalntuite care „explica si mentin” ideea ca barbatu-i partea sincera si puternica a omenirii in timp ce femeia e partea slaba, vicleana si curva. E foarte simplu si confera multa putere barbatului care preia stafeta de la tata si de la bunicul si-o duce mai departe chiar mandru de puterea lui.
Intre barbatii misogini e o coalitie, o fratie perenă dintotdeauna , lucru sustinut si de absenta bordelurilor sau a reprezentantilor in randul prostituatelor „la șosea”. Nu ca barbati de-a lungul timpurilor nu s-ar fi prostituat, sau ca n-ar fi facut sex pe bani, dar au refuzat s-o faca la vedere, expusi femeilor carora li s-ar fi adresat.
Arhetipul barbatului puternic care submineaza femeia slabă, vicleană si curvă este inca prezent dominând in mentalul colectiv pe cei care nu gandesc cu mintea lor, pe cei cărora le convine aceasta „putere” servită, putere care le confera justificarea superioritatii si-a abuzului si-a lipsei de respect.
Numai constientizarea lucrurilor va putea misca lucrurile din acest registru. Avem nevoie toti sa discutam despre aceste lucruri pana se trezesc unii, pana incep sa-nteleaga, caci de la sine nu se va schimba nimic ci se va perpetua cum s-a intamplat pana acum de-a lungul veacurilor.

„Politistul” cu care eu am lucrat la vremea aia era barbatul vesnic sictirit, vesnic nemultumit ca e telegarit prea mult, ca sefii sunt prea duri, ca dosarele erau prea multe, ca nu erau bani de benzina si nici de deconturi, duri, misogini, cu aere de experti in comportamente umane antisociale, cu o proasta parere despre oameni in general, cu etică preferențial exprimata, cu pretentii de mari cunoscatori ai „oamenilor inferiori”.