Sari la conținut

Atenționarea unui medic: Această boală cronică nu doare

Boala
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Boala

Atenționarea unui medic despre o boală cronică nu doare! Cu ocazia Zilei Mondiale a Rinichiului, sărbătorită anual în cea de-a doua zi de joi a lunii martie, Societatea Română de Nefrologie face un apel pentru continuarea prioritizării diagnosticului și tratamentului precoce al Bolii Cronice de Rinichi (BCR), o afecțiune ce impactează viața a aproximativ 1 din 10 români.

Prof. Univ. Dr. Gener Ismail: Sprijinim inițiativele care facilitează creșterea numărului de specialiști în nefrologie

boala in Europa
Sursă foto: EVZ

„Eforturile noastre sunt îndreptate către asigurarea unui management integrat al Bolii Cronice de Rinichi, aliniat standardelor europene, la toate nivelurile de asistență medicală, pe întreg teritoriul României. Sprijinim inițiativele care facilitează creșterea numărului de specialiști în nefrologie și asigurarea unei acoperiri teritoriale echitabile. Dorim să garantăm că toate regiunile dispun de resursele necesare pentru diagnostic și tratament, asigurând astfel că niciun pacient nu este neglijat.” a declarat Prof. Univ. Dr. Gener Ismail, Președintele Societății Române de Nefrologie (SRN).

Pe lângă asigurarea accesului gratuit la diagnostic, Societatea Română de Nefrologie urmărește consolidarea rețelei de ambulatorii de specialitate la nivel național. Totodată, inițiativele vizează integrarea de noi servicii medicale, astfel încât persoanele la risc sau cele cu boală cronică de rinichi confirmată să beneficieze de acces echitabil și rapid la investigații și tratament.

„Boala cronică de rinichi nu doare, iar din acest motiv mulți pacienți rămân nediagnosticați până la momentul la care opțiunile de tratament devin limitate. Încă din 2023, Ministerul Sănătății a prioritizat schimbarea acestei realități pentru aproape 2 milioane de români afectați de boala cronică de rinichi, mulți dintre ei fără să știe. Am acordat prioritate depistării precoce, asigurând decontarea celor două teste esențiale pentru diagnosticare, care se efectuează la recomandarea medicilor de familie. Încurajăm toți românii să își monitorizeze sănătatea rinichilor”, a declarat Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății.

Dezvoltarea și implementarea unui cadru standardizat pentru diagnostic și monitorizare activă la toate nivelurile de asistență medicală reprezintă o prioritate în optimizarea managementului Bolii Cronice de Rinichi. În acest context, dialogul constant și colaborarea strânsă între toți actorii relevanți ai sistemului de sănătate sunt esențiale.

“Societatea Română de Nefrologie încurajează cu tărie colaborarea cu instituțiile medicale și autoritățile sanitare pentru a sprijini un management eficient al BCR în România, de la screening, la diagnostic și tratament, cât mai devreme. Prin asigurarea unui acces echitabil la servicii medicale complete – de la diagnostic gratuit la tratament și monitorizare, fie în asistența medicală primară, fie în ambulatoriu sau spital – suntem convinși că putem transforma abordarea acestei boli și îmbunătăți semnificativ calitatea îngrijirii oferite.” au subliniat Prof. Univ. Dr. Ina Kacso și Prof. Univ. Dr. Adrian Covic într-o declarație comună.

Mesajul comunității științifice și al autorităților subliniază importanța monitorizării constante a sănătății rinichilor, mai ales având în vedere că, în România, doar 10% dintre persoanele cu BCR sunt diagnosticate în stadiile incipiente.

Acest fapt evidențiază necesitatea accesului gratuit la evaluare și a unui control medical complet la nefrolog. „Rinichii nu dor, dar BCR te poate afecta tăcut. Fă-ți analizele, mergi la medicul nefrolog și protejează-ți viața!” – este apelul pe care SRN îl adresează publicului larg în cadrul campaniei din acest an.

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel