Din cuprinsul articolului
Poliția Română a anunțat în această săptămână că anumite medicamente pot avea efecte psihoactive și recomandă șoferilor să verifice prospectul înainte de a se urca la volan. Aceste substanțe pot da rezultate pozitive la DrugTest, iar până la primirea rezultatelor analizelor de laborator se poate aplica măsura preventivă de suspendare a permisului de conducere, fără a se iniția un dosar penal, potrivit News.ro.
Instituția precizează că, în perioada 2021-2023, 15-20% din totalul probelor biologice prelevate au invalidat testele cu ajutorul aparatelor Drugtest.
IGPR a menţionat că, potrivit informaţiilor furnizate de către structurile rutiere teritoriale, la nivel naţional, în perioada 2021 – 2023, au fost infirmate aproximativ 15-20% din totalul mostrelor biologice prelevate conducătorilor auto depistaţi pozitiv la testele efectuate cu aparatele drugtest.
Medicii legişti precizează că există „numeroase substanţe” care nu sunt incluse pe lista de substanţe interzise, dar care pot da reacţii fals pozitive.
Astfel, există reacţii fals pozitive la:
Guvernul a modificat substanțial Codul Rutier, săptămâna trecută, printr-o ordonanță de urgență care, printre altele, prevede ca unele încălcări ale legislației rutiere vor putea fi sancționate pe baza imaginilor de la camerele de supraveghere instalate de-a lungul drumurilor, precum și de la camerele video de la bordul altor participanți la trafic, notează EVZ.
De asemenea, ordonanțata de urgență schimbă și regulile legate de testarea șoferilor pentru consumul de alcool sau de substanțe interzise. Până acum, dacă drugtest-ul dădea un rezultat pozitiv, automat era reținut permisul șoferului și se deschidea dosar penal, înainte ca rezutatele analizelor toxicologice de laborator să fie disponibile. Pe viitor, se va menține doar măsura suspendării permisului până când rezultatele vor fi transmise de Institutul de Medicină Legală sau de către laboratoarele Poliției Române.
„Prin O.U.G. nr. 84/2024 au fost reevaluate mecanismele privind verificarea consumului de băuturi alcoolice sau de substanţe psihoactive. În concret, în cazul conducătorilor de autovehicule care refuză să se supună testării în vederea stabilirii consumului de alcool ori de substanţe psihoactive, aceştia sunt conduşi la cea mai apropiată unitate medicală, pentru a li se recolta mostre biologice.
În lipsa unor indicii cu privire la prezenţa în organismul acestora a substanţelor psihoactive ori a băuturilor alcoolice, pentru a nu permite conducătorilor de vehicule continuarea conducerii autovehiculelor pe drumurile publice, în scop preventiv, a fost instituită măsura retragerii permisului de conducere până la data primirii rezultatului analizelor toxicologice de laborator, nefiind vorba, în această situaţie, despre săvârşirea unei fapte penale, respectiv de întocmire a unui dosar de cercetare penală”, a transmis, miercuri, Poliţia Română.
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…