Din cuprinsul articolului
ATENȚIE! SIMPTOME care trebuie să ne trimită la medic URGENT. Orice boală are șanse mai mari de vindecare dacă este depistată la timp. Chiar și cancerul.
Anumite simptome sunt adevărate semnale de alarmă pe care organismul nostru le trimite, dar, de cele mai multe ori le ignorăm.
Suntem prea ocupați, ne tratăm după ureche, mai bem un ceai, dăm vina pe stres și oboseală, zicem că va fi mai bine dacă ne odihnim puțin.
Și așa, zi după zi, putem trece cu vederea boli care ar fi putut fi vindecate dacă le dădeam importanță mai din timp.
Firește, nici nu trebuie să o dăm în ipohondrie și să ne prezentăm la medic pentru orice banalitate, dar… atunci când constatăm anumite anomalii, dureri ciudate… este bine să verificăm ce este.
Mai bine verificăm și descoperim că ne-am făcut griji degeaba, decât să fie prea târziu. În plus, anumite boli sunt asimptomatice.
Vestea bună e că se tratează, DACĂ mergem urgent la medic
Când ajungem la medic, ar putea fi prea târziu. Așadar, iată ce ar trebui să ne alarmeze și să ne trimită de urgență la medicul de familie, în primul rând.
Atunci când apare sânge în materiile fecale NU mai trebuie să stăm pe gânduri: ne programăm rapid la medicul de familie.
Un alt simptom alarmant este durerea. Iar când aceasta este însoțită și de anemie, paloare, oboseală și scădere în greutate, veștile ar putea să fie rele.
Din păcate, toate aceste simptome sunt asociate cu un tip de cancer care este extrem de răspândit – cancerul colorectal.
Potrivit American Cancer Society, unii pacienți se confruntă cu astfel de simptome când este târziu, cancerul fiind deja extins către alte organe.
Care este testul „gold standard”
Pe de altă parte, mai notează aceeași sursă, multe dintre aceste simptome pot fi asociate altor afecțiuni, nu doar cancerului colorectal. Ar putea fi vorba de infecții, de pildă.
Așadar, pentru că aceste simptome pot fi caracteristice și altor boli, este nevoie de investigații specifice pentru diagnosticul corect. Care este testul ce arată dacă avem sau nu cancer colorectal?
„Colonoscopia este considerată ca fiind testul „gold standard” pentru diagnosticarea cancerului colorectal”, e declarat pentru Doctorul Zilei, dr. Daciana Toma, medic primar medicină de familie, coordonator medical în proiectul ROCCAS II.
Care sunt factorii de risc pentru cancer colorectal
Potrivit dr. Daciana Toma, factorii de risc pentru cancerul colorectal sunt frecvent întâlniți în populația generală, mai ales cu înaintarea în vârstă (îmbătrânirea fiind în sine un factor de risc):
- obezitatea
- diabetul
- sedentarismul
- consumul crescut de carne roșie, de alimente procesate, bogate în grăsimi, săracă în fibre
- consumul crescut de alcool
- fumatul
- istoric familial de cancer colorectal
- istoric personal de leziuni precanceroase colorectale, de cancer sau anumite boli inflamatorii intestinale
Din nefericire, modul de manifestare a cancerului colorectal este atât de nespecific, încât dacă pacienții nu parcurg procesul de screening, mai probabil boala va fi diagnosticată de abia în stadii avansate.
Chiar dacă poate prea târziu pentru unii dintre pacienții care au pierdut lupta cu boala…, a fost demarat un program de screening. Să sperăm că va salva multe vieți!
Despre acest program, puteți citi detalii aici.