Din cuprinsul articolului
Atenție, scurgerea de la chiuvetă poate fi un adevărat pericol pentru sănătate. Iată ce au descoperit oamenii de știință britanici și cum ne putem feri:
Oamenii de știință au descoperit că scurgerile chiuvetelor și instalațiile sanitare sunt locuri preferate de ciuperci și bacterii.
Un studiu realizat de cercetători de la Universitatea din Reading, Marea Britanie și de la Centrul pentru Ecologie și Hidrologie din Marea Britanie, a investigat peste 250 de „comunități fungice din chiuvetele de la toalete” dintr-un campus universitar.
Care sunt rezultatele?
Ei bine, cercetătorii au prelevat probe din fiecare chiuvetă. Apoi, aceștia au extras ADN din probe pentru a ajunge la o serie de rezultate.
Probele au arătat o diversitate fungică, asemenea unor „păduri tropicale în sistemul de canalizare”, conform Science Alert.
Diverse și asemănătoare în același timp
Simpla prezență a ciupercilor nu este principala concluzie a cercetătorilor britanici. Aceste comunități fungice sunt diverse și, în același timp, incredibil de similare unele cu altele, arată studiul.
Scurgerile găzduiesc 375 de genuri de ciuperci dintr-o rețea întreagă de clase și familii.
Toate comunitățile fungice au arătat profiluri taxonomice similare, ceea ce înseamnă că numărul și proporția de ciuperci nu au variat prea mult de la o chiuvetă la alta, sau chiar de la o clădire la alta.
Experții nu sunt siguri ce anume duce la această similaritate, dar notează că asemănarea dintre ciupercile de chiuvetă din diferite toalete și clădiri poate să reflecte „utilizări similare” de către cei din comunitate, potrivit Descoperă.ro.
Expunere la microbi tocmai când ne spălăm pe mâini…
„Ne petrecem 90% din timp în interior, așa că suntem expuși la fungi în locuințe și la locurile de muncă”, au spus cercetătorii.
Cercetătorii spun că scurgerile și țevile de chiuvetă oferă un habitat unic pentru ciuperci, ținând cont de umiditatea continuă, schimbările temporare de temperatură, PH-ul ridicat al detergenților și acumularea potențială de materie organică.
Genul de ciupercă omniprezent a fost Exophiala,au spus cercetătorii, o „drojdie neagră” care include specii terestre și acvatice, mai arată cercetătorii citați de Descoperă.ro.