Din cuprinsul articolului
Potrivit cifrelor Organizației Mondiale a Sănătății, 700.000 de oameni mor anual din cauza medicamentelor false sau contrafăcute. Alte studii arată că, 6 din 10 oameni nu fac diferența între medicamentele false și cele reale.
Medicul Irinel Popescu atrage atenția că tratamentele-minune, vândute la liber pe internet și asociate, în mod fals, cu numele său, pot fi extrem de periculoase și nu trebuie să fie cumpărate.
Reclamele false devin din ce în ce mai numeroase în mediul online, fiind vorba, în majoritatea cazurilor, despre tratamente-minune, vândute la liber pe internet.
„Netestate suficient, aceste produse pot să nu aibă niciun efect, în cazul fericit, însă, pe de altă parte, pot să aibă chiar efecte toxice.
De aceea, vreau să lansez acest avertisment populației să nu cumpere produse care apar în reclame asociate cu numele meu sau cu numele altor colegi din medicina alopată. Niciodată, niciunul dintre noi nu va face reclamă unor astfel de produse”, a declarat medicul, la Antena 3 CNN.
Potrivit InfoCons, anumite detalii ne pot ajuta să recunoaștem un medicament fals sau contrafăcut. Compară eticheta medicamentului cu eticheta unui alt medicament vândut de un furnizor de încredere. Medicamentul este fals dacă:
Iată la ce să fii atent când cumperi un medicament:
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…