Somniferele, pastilele împotriva arsurilor la stomac sau picăturile pentru nas luate peste măsură pot cauza complicaţii grave.
Excesul de medicamente luate fără prescripţie medicală poate duce la dependenţă, iar organismul riscă să nu mai răspundă la tratamente. Astfel, picăturile pentru nas vor ajunge să înfunde nasul, iar somniferele vor cauza insomnii.
Depresia, hipertensiunea şi hemoragiile sunt câteva dintre efectele dependenţei de medicamente.
Consum mare de pastile, efect mai scăzut
Medicii recomandă ca, înainte de a începe tratamente cu picături de desfundat nasul, să citiţi prospectul pentru a şti cât timp să le luaţi astfel încât să nu deveniţi dependenţi. Picăturile nazale au rolul de a dezinfecta cavitatea nazală, reducând numărul microbilor sau al virusurilor care îngreunează respiraţia.
Dacă le folosiţi mai mult de o săptămână veţi deveni dependenţi şi, cu cât le folosiţi mai mult, cu atât îşi vor face efectul mai puţin. „Trebuie să evitaţi medicamentele care conţin efedrină, printre care bixtonim, vibrocil sau olynth”, recomandă medicul ORL Elena Lăţcan. Din cauza faptului că ajungeţi să respiraţi mai mult pe gură, apar complicaţii, precum otite, bronşite, traheite sau faringite.
„Picăturile folosite în exces scad nivelul vascularizării mucoasei nazale şi puteţi avea chiar palpitaţii”, mai spune medicul Elena Lăţcan. Cele mai expuse sunt persoanele cu imunitatea scăzută, cum ar fi copiii şi bătrânii (pot ajunge să-şi piardă mirosul).
„Pentru a nu mai folosi picăturile de nas ca un refugiu, cei cu deviaţii de sept sau cu sinuzite cronice trebuie să apeleze la un specialist”, mai recomandă medicul orelist Elena Lăţcan.
Somniferele în exces cauzează pierderi de memorie
Somniferele fac parte dintr-o clasă specială de medicamente care sunt prescrise pentru a aduce starea de somn olenţă sau a menţine somnul. Ele pot însă cauza tulburări de concentrare şi nu numai. „Somniferele din gama diazepamului pot provoca pierderi de memorie, dar când pacientul renunţă la pastile, îşi revine”, explică psihologul Keren Rosner, de la Cabinetul Mentarex Consult din București.
Aceste medicamente îşi fac efectul timp de cinci ore. „Cea mai mare eroare a medicilor e atunci când administrează somnifere unei persoane care nu doarme, fără să fie diagnosticată. Cauza lipsei somnului nu trebuie să fie neapărat insomnia, ci depresia sau o durere cronică”, adaugă Keren Rosner. Consumate pe o perioadă mai mare de o lună, somniferele pot crea dependenţă. Efectele adverse sunt stările de nelinişte, insomnie, greaţă sau halucinaţii.
O dependenţă mai uşoară produc şi me dicamentele împotriva arsurilor stomacale. „Din cauză că aceste antiacide au efecte pe termen foarte scurt, aveţi nevoie de o administrare la intervale mici de timp pentru a remite simptomele”, explică medicul internist Doru Cristian Gavrilă.. Specialiştii mai recomandă să evitaţi prăjelile, afumăturile sau băuturile carbogazoase pentru a nu fi nevoiţi să apelaţi la astfel de pastile.
Pentru tratarea dependenţei de medicamente puteţi apela la psihoterapie, tratamente naturiste sau homeopatie. Pentru cei care au nevoie de cure de dezintoxicare este necesară internarea.