Categories: Stil de viaţă

Atenție la etichetă! Acestea sunt E-urile cancerigene

E-uri cancerigene. Aditivii alimentari sau E-urile sunt adăugaţi pentru a „ameliora” gustul, culoarea, stabilitatea, rezistenţa la alterare a alimentelor sau băuturilor. Deşi unii asociază sintagma „E-uri” cu substanţe periculoase, trebuie să ştiţi că există şi aditivi care nu reprezintă un risc, dar nici nu este nevoie expresă de ei.

„Aditivii nu sunt nici necesari organismului şi nici nu au o calitate nutriţională superioară produselor tradiţionale, naturale. Totuşi, majoritatea aditivilor alimentari sunt în general inofensivi însă consumul lor în cantităţi mari sau a celor cu proprietăţi toxice şi chiar cancerigene, poate determina alergii, stări de oboseală, greţuri, dureri de cap, palpitaţii, boli cardiovasculare şi alte afecţiuni grave”, atenţionează Mihaela Gribovschi, medic nutriţionist.

De aceea, atunci când mergeţi la cumpărături citiţi cu atenţie etichetele alimentelor pentru a le evita pe cele care conţin E-uri periculoase sau cel puţin să limitaţi consumul lor.

Aditivii alimentari sunt împărţiţi în 24 de categorii, cele mai răspândite fiind:

  • îndulcitori- care înlocuiesc zahărul,
  • coloranţi – pentru a da o culoare mai apetisantă,
  • acidifianţi – dau un gust uşor acid,
  • corectori de aciditate – cresc sau diminuează aciditatea,
  • emulsificatori – asigură un amestec omogen între apă şi grăsimile alimentare,
  • conservanţi – întârzie sau impiedică alterarea alimentelor.

Acestora li se adaugă corectorii de gust şi de miros care îmbunătăţesc mirosul şi gustul alimentelor, propulsorii – gaze care servesc la expulzarea alimentelor din ambalaje, antioxidanţii – limitează oxidarea alimentelor sensibile la contactul cu aerul.

Cei mai periculoşi aditivi

Printre cele mai periculoase E-uri se numără E102 sau tartrazina, un colorant galben, foarte nociv, care se găseşte în băuturi, muştar şi gem. Acesta poate genera tumori tiroidiene sau crize de astm bronşic.

Exoticul Sunset yellow sau colorantul galben E110 poate avea efect cancerigen. El se găseşte în dulciuri, prăjituri, budinci. Nici colorantul E120 nu este lipsit de vină, acesta fiind responsabil pentru provocarea alergiilor.

E124, un colorant roşu care se găseşte în mezeluri este un aditiv toxic, ce produce tumori pe glanda tiroidă.

„Mezelurile, în special parizerul, crenvurştii, băuturile răcoritoare şi preparatele conservate cu substanţe chimice (în special supele la plic sau alimentele afumate) conţin cele mai multe E-uri din categoria celor periculoase”, explică nutriţionistul Mihaela Gribovschi.

Există şi substanţe incriminate ca având o contribuţie semnificativă la apariţia diferitelor tipuri de cancer.

„Din categoria celor „răi” fac parte E131, E123, E142 (coloraţi), E211 (conservant) interzis în SUA, dar permis la noi. Cel din urmă se găseşte în unele băuturi răcoritoare, la fel ca E213, E214, E215. Şi potenţiatorii de gust şi aromă (rinoglucidele) întră în categoria aditivilor care influenţează apariţia cancerului, în special la nivelul tractului digestiv, al ficatului, căilor biliare sau al pancreasului”, avertizează nutriţionistul.

E-uri cu nivel mic de pericol

Lista aditivilor care au un grad mediu de periculozitate este mult scurtă, dar şi aici, cap de listă sunt tot coloranţii galbeni şi roşii, respectiv E110 şi E123.

„Aceşti aditivi sunt folosiţi în sucuri, dulciuri, prăjituri, jeleuri, brânzeturi prelucrate prin topire, ei fiind consideraţi mai puţin periculoşi decât tartrazina şi eritrozina”, detaliază specialiştii Puia Negulescu şi Gheorghe Mencinicopschi în cartea lor „Alimente pentru o viaţă sănătoasă. Ghid de prevenţie şi terapeutică”. Acestora li se adaugă tiabendazolul (E233), folosit ca şi conservant în sucurile citrice.

Există şi aditivi care nu afectează sănătatea organismului. Din această categorie face parte E306 sau vitamina E, un antioxidant natural sau de sinteză, cu rol bine determinat în protecţia antioxidativă a grăsimilor, pe care îl găsim în ficat, ouă, peşte, soia. Şi vitamina C sau lecitina sunt aditivi alimentari care nu au efecte negative asupra sănătăţii.

E-uri pe care să le evitaţi

  • E110

Sunset yellow – colorant galben
Cancerigen
Se găsesc în: dulciuri, prăjituri, budinci, sucuri

  • E123

Amarant – colorant roşu
Cancerigen, interzis în SUA şi Rusia
Dulciuri, jeleuri, branză topită

  • E124

Ponceau 4R – colorant roşu
Toxic, interzis în SUA
Mezeluri

  • E127

Eritrozina – colorant roşu
Provoacă cancer al tiroidei la animale, posibil şi la om
Alcool, îngheţată, prăjituri, bomboane, sucuri răcoritoare

  • E128

Roşu 2 G – colorant
Mutagen şi toxic. Interzis în SUA şi Australia
Carne de hamburgeri

  • E211

Acidul benzoic şi derivaţii săi
Posibil cancerigen, interzis în SUA, dar permis la noi
Unele băuturi răcoritoare

  • E220/E228

Sulfiţi – conservanţi
Provoacă alergii
Carne de hamburgeri, cartofi deshidrataţi, fructe confiate, prăjituri, bere, vin, oţet de vin

  • E231

Ortofenilfenol – conservant
Toxic, posibil cancerigen. Interzis în SUA şi Australia.
Cirtice

  • E233

Tiabendazol – conservanţi
Toxic. Interzis în Australia
Citrice

  • E249/E252

Nitraţi şi nitriţi – conservanţi
Posibil cancerigen
Mezeluri şi alimente conservate prin sărare, brânză

  • E320

Butil-hidroxi-anisol BHA-conservant
Posibil cancerigen
Conservant, cartofi deshidrataţi, uleiuri vegetale, supe concentrate, sosuri, gumă de mestecat

  • E425

Glucomanan – agent de textură
Toxic respirator
Jeleuri

  • E621

Glutamat monosodic MSG
Provoacă efecte neurotoxice
Condimente, supe concentrate

  • E95

Acetsulfam K – îndulcitor
Posibil cancerigen, interzis în SUA
Gumă de mestecat, produse zaharoase, băuturi răcoritoare

  • E954

Zaharină – îndulcitor
Posibil cancerigen
Gumă de mestecat, produse dulci, băuturi răcoritoare

Recent Posts

Horoscop rune 4-10 noiembrie 2024: Zodia care primește o veste neașteptată

Horoscop rune 4-10 noiembrie 2024. Săptămâna următoare promite să fie una intensă pentru toate zodiile,…

2 ore ago

Avertismentul unui medic: Acest tip de cartofi te pot ucide. Cum îi recunoști

Un medic din Singapore trage un semnal de alarmă cu privire la consumul de cartofi…

2 ore ago

Angela Similea și-ar fi pierdut casa din cauza datoriilor. Unde a ajuns să locuiască artista

La 78 de ani, Angela Similea trece printr-o perioadă dificilă. După moartea celui de-al patrulea…

3 ore ago

Dana Budeanu s-ar fi căsătorit în secret cu fiul unui politician influent

Potrivit unei serii de dezvăluiri surprinzătoare Dana Budeanu, cunoscută pentru opiniile sale controversate, ar fi…

3 ore ago

Trucul care te ajută să previi formarea mucegaiului în borcanele de zacuscă

Zacusca ta se poate menține proaspătă mai mult timp! Află cum să previi formarea mucegaiului…

4 ore ago

Aceste pensii vor fi recalculate după o nouă formulă – ce sume vor primi în plus beneficiarii

Parlamentul a adoptat o nouă formulă de recalculare pentru pensiile militare, promițând creșteri semnificative pentru…

4 ore ago

Citeste si: