Sari la conținut

Atenție la culoarea urinei. Poate fi un prim semn al cancerului de rinichi

Sursă foto: arhiva doctorulzilei.ro
Culoarea urinei, un indicator al stării de sănătate

Cancerul de rinichi simptome. În ultimii ani, s-a observat o creștere a incidenței cu 2% pe an a  cancerului renal. În Uniunea Europeană,  mortalitatea a fost în continua creștere începând cu anul 1990, fără a ști însă cauza exactă. 

Factorii de risc pentru cancerul renal sunt fumatul, obezitatea, mediul de lucru toxic (de exemplu industria chimică), sexul masculin și vârsta peste 40 de ani.

Când vine vorba de simptome, cancerul de rinichi poate să fie ”silențios” mult timp și poate fi diagnosticat întâmplător, la un control de rutină.

”Tumorile renale în stadiile precoce, până în 4cm, pot să nu dea niciun simptom. Pacientul nu se plânge de nimic și este un pacient absolut normal. Și dacă face un examen de urină, nu apare nimic. Tumorile până în 2 cm poti fi trecute cu vderea și la ecografie,” a explicat dr. Gheorghe Niță, medic primar urolog, la emisiunea Telemedika. 

Pietrele dau durere și apoi sângerare, iar cancerul dă sângerare și apoi durere

E indicat, totuși, să fim atenți la culoarea urinei. În unele cazuri, ne putem da seama, cu ajutorul acestui detaliu banal, de starea rinichilor și de cât de bine ne hidratăm.

”Culoarea urinei, depinde și de hidratare. Poți să nu ai niciun fel de probleme la rinichi, dar să nu bei suficiente lichide și urina să fie concentrată. O culoare roșie a urinei sau ca o spălătură de carne sau derivate, orice nuanță care duce către roșu sau cărămiziu trebuie să dea de gândit, mai ales dacă aceasta modificare de culoare apare fără niciun fel de simptomatologie. Poate fi vorba de o hematurie, adică de o sângerare în calea urinară. Sângele nu are ce căuta în calea urinară. Poate fi vorba de o tumora sau un calcul renal,” a precizat dr. Gheorghe Niță.

Medicul a precizat că există totuși o diferență între sângerările produse de pietrele la rinichi și cele produse de tumorile renale.

Atunci când e un calcul renal , el migrează și poate produce mici leziuni și mici sângerări în calea urinară, dar aici e o diferență.

”Într-o colică renală, prima dată apare durere pentru că piatra blochează calea urinară și dacă continuă să migreze, va leza calea urinară și apare sângerarea. Deci, în cazul unei pietre e de așteptat să apară, prima dată durere și ulterior urina colorată. Pe când, în cazul unei tumori renale, este invers. Apare prima dată o sângerare și după aceea durerea, pentru că e posibil să se formeze un cheag de sânge care blochează calea urinară, să se comportea ca o piatră,” atrage atenția medicul urolog.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel