Atenţie la boala care duce deseori la pierderea dinților! Gingiile pot fi „atacate” de microbi

Din cuprinsul articolului

Parodontoza este o boală care afectează la nivel mondial peste 20% dintre adulţii cu vârsta cuprinsă între 35 şi 44 de ani, iar în cazul vârstnicilor procentul este şi mai mare. Lipsa igienei orale este un factor important al apariţiei acestei afecțiuni.

Conform statisticilor, 8 din 10 români suferă de parodontoză, fiind pe locul 6 în clasamentul celor mai răspândite boli din România.

Un studiu realizat de experţii de la Universitatea Pennsylvania din Statele Unite relevă că parodontoza poate să apară în urma unei reacții inflamatorii a celulelor sistemului imunitar, care distrug gingia și osul, ducând astfel la manifestările observate în formele severe ale bolii.

Potrivit specialiştilor citaţi de ehealthromania.ro, această reacția exagerată a sistemului imunitar este declanșată de microbiomul existent în interiorul gurii. În gură există bacterii benefice, dar și bacterii care pot face rău, iar acestea trebuie eliminate prin măsuri corecte de igienă: periaj, folosirea aței dentare, utilizarea apei de gură și, desigur, detartraj periodic la un cabinet stomatologic.

Dacă bacteriile nu sunt îndepărate, ele se înmulțesc foarte mult și atacă gingia, provocând inflamație, sângerare, retracție gingivală, iar apoi distrugerea osului și căderea dinților. Oamenii de ştiinţă au observat că „vinovatele” sunt celulele T helper 17 (Th17), care au fost descoperite într-un număr mai mare în gingiile persoanelor cu parodontoză decât la subiecții care aveau gingii sănătoase.

De asemenea, cu cât numărul acestor celule este mai mare, cu atât este mai severă forma bolii. Studiul realizat acum a demonstrat că acumularea acestor celule în gingiile afectate de parodontoză a fost determinată de prezența unui anumit microbiom.

Experimentele realizate pe cobai au arătat, de asemenea, că prin anumite medicamente poate fi limitată proliferarea bacteriilor.

Când trebuie să mergi la medic?

Parodontoza este denumită și boala dinților frumoși întocmai ca urmare a faptului că simptomele sale inițiale nu sunt evidente. Primul semnal de alarmă care atrage atenția asupra parodontozei este gingivita.

De altfel, medicii spun că parodontoza debutează de regulă fără simptome alarmante: fără dureri, ci doar sângerare gingivală.

Semnele parodontozei care apare în timp:

  • respirație urât mirositoare;
  • sângerare gingivală spontană, la masticație sau la periajul dinților;
  • gingii umflate și roșii;
  • sensibilitate dentară;
  • mobilitate dentară;
  • retracții gingivale cu expunerea rădăcinilor dinților;
  • modificări de poziție a dinților, distanțarea, apropierea sau rotarea acestora;
  • abcese, secreții purulente la nivelul șanțului gingival în cazurile mai avansate.

Recent Posts

Răspunsurile pe care le așteaptă ROMÂNIA! Exit poll alegeri prezidențiale 2024. Cine merge în turul 2

Răspunsurile pe care le așteaptă ROMÂNIA! Exit poll alegeri prezidențiale 2024. Cine merge în turul…

12 minute ago

Ce spune despre tine grupa de sânge. Ce tip de personalitate ai și cum îți influențează sănătatea

Ce spune despre tine grupa de sânge.Descoperirea personalității în funcție de grupa sanguină este un…

47 de minute ago

Mâncăruri simple de post, pentru toate gusturile. Șase rețete delicioase, gata numaipedecât!

Mâncăruri simple de post. Postul poate fi o perioadă provocatoare pentru mulți, dar cu rețetele…

o oră ago

Remedii naturale pentru stări de vomă și diaree. Ce nu ai voie să faci

Remedii naturale pentru stări de vomă și diaree. Stările de vomă și diaree pot fi…

2 ore ago

Alina Bădic, avertismentul săptămânii 24-30 noiembrie. „Apar situații care ne scapă de sub control!”

Alina Bădic a prezentat predicțiile astrale pentru săptămâna 24 – 30 noiembrie 2024. Potrivit astrologului,…

2 ore ago

Boala Parkinson poate fi controlată prin diverse exerciții. Află cele 7 meșteșuguri și activități benefice

Boala Parkinson, o tulburare neurologică progresivă în care cantitatea de dopamină din anumite zone ale…

3 ore ago

Citeste si: