Din cuprinsul articolului
Raluca Grigore, medic ORL, a vorbit la Antena 3 despre cancerul de gât. Iată cum poate fi depistat de la primele semne.
„Cauzele cancerelor de cap și gât sunt: fumatul, consumul cronic de etanol, uneori expunerea la factori nocivi, de obicei la lucrătorii din mine.
De exemplu, şi în fabricile unde se lucrează cu foarte multă căldură. Totodată, şi cei care sunt expuși în mod cronic la pulberi.
Acestea sunt cele mai importante elemente pe care noi le luăm în discuție atunci când avem în față un pacient cu cancer de căi aeriene superioare”, a spus medicul ORL Raluca Grigore, marţi, în cadrul rubricii Sfat de Sănătate de la Antena 3.
Există o componentă genetică, însă factorul de risc cel mai important este fumatul.
Expunerea la fumul de țigară este extrem de nociv, iar asocierea fumatului cu consum cronic de etanol practic triplează riscul de apariție al cancerului de laringe, dar şi de faringe.
Există însă cancere de căi digestive superioare care sunt asociate cu infecțiile virale, infecțiile cu papiloma virus.
Știți că există o discuție foarte, foarte mare legată în general de cancerele genitale. Şi cancerele din sfera ORL sunt legate tot de infecția cu HPV. Există anumite tulpini, tulpini numite oncogene sau cancerul de rinofaringe.
Este foarte important această discuție, pentru că cancerul de la laringe, cancerul de faringe, cancerul de amigdală, cancerul de limbă sunt foarte ușor de diagnosticat.
Primul simptom este răgușeală. Fiecare dintre noi am fost răguşiţi măcar o dată în viață, dar a fost o răgușeală care a trecut pentru că era rezultatul unei răceli banale.
Dacă acea răgușeală nu trece după o lună, maxim 3 luni trebuie obligatoriu să mergem la medicul ORL, care să facă un examen şi să pună un diagnostic. De asemenea, apar tulburări legate de înghițit.
Deschid gura, mă uit în gât și văd că am ceva pe laringie, văd că am ceva pe amigdală. Nu pot să stau așa fără să mă duc la un doctor. Sunt extrem de vizibile. Ele au în un impact important și în urma tratamentului.
În zona capului și gâtului pot să văd, pot să văd, de exemplu, adenopatia metastatică. Deci pot să văd că mi se umflă ceva laterocervical.
Dacă îl descoperim în stadii incipiente, ne tratăm, ne vindecăm. În mod categoric, pentru că în specialitatea mea există organe la care rata de vindecare este foarte mare.
Cancerul de laringe, de exemplu, se vindecă în proporție aproape de 100% dacă l-ai descoperit în stadii incipiente. Sunt cancerele de limbă, de exemplu, sau cele de planșeu bucal.
Rata de vindecare este foarte mare și sunt foarte ușor de depistat. Cancerul mai poate reapărea în timp, poate reapărea ca orice alt cancer și se numește sigur, recidivă.
Dacă trebuie să scoatem laringele, organul prin care noi vorbim și prin care respirăm, urma fiind traheostoma, pe care pacientul o poartă toată viața pentru că trebuie să respire pe undeva.
Dar vocea se recuperează perfect, pentru că acum există metode de reabilitare vocală. Pot vorbi după 7 zile de la operație.
În principiu, cea mai importantă este papilomatoza, care este o boală pe care copilul o moștenește de la mamă în urma infectării după naștere. Practic, mama purtătoare de HPV infectează copilul în momentul nașterii. Copilul are o tumoră benignă, papilomatoză, care însă degenerează malign undeva în timpul vieții sale.
Ne ajută și pe partea asta. Vaccinarea anti-HPV se face în alte țări și la populația de sex masculin. Deci cu atât mai mult ar trebui să fie făcută la băieți, pentru că rata de cancere din sfera aero-digestivă superioară este mult mai mare la sexul masculin prin comparație cu sexul feminin. Există, adevărat, și femei care fac cancer de laringe sau cancer de limbă sau cancer de esofag, dar numărul lor este mult mai mic.”, a spus medicul.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…