Un raport de monitorizare dat publicităţii miercuri arată că în România cele mai vândute medicamente pe internet sunt cele destinate bolnavilor de cancer, iar Organizaţia Mondială a Sănătătăţii (OMS) avertizează că 50% din astfel de produse sunt falsificate.
Peste 50% dintre anunţurile de pe internet se refereau la produse folosite în tratamentul cancerului renal, de ficat, al tumorilor neuroendocrine ale pancreasului, al cancerului tiroidian sau al cancerului bronho-pulmonar fără celule mici.
Din pacate, lipsa frecventa a doctoriilor din spitale ii determina pe oamenii disperati sa apeleze la astfel de tratamente, extrem de riscante.
Medicamentele contrafăcute conţin, de obicei, o cantitate necorespunzătoare (fie prea mică, fie prea mare) a substanţei active sau, aceasta poate chiar să lipsească. În acelaşi timp, produsele de acest tip pot conţine o substanţă activă cu scop terapeutic diferit de cel asociat produselor pe care le substituie.
Au fost şi cazuri în care în medicamentele falsificate au fost descoperite substanţe toxice, precum otravă pentru şobolani. De asemenea, există riscul ca medicamentele comercializate pe internet să nu fi fost transportate şi depozitate corespunzător sau să fie expirate.
Deși pierderea memoriei reprezintă deseori un prim semn al maladiei, demența se mai poate manifesta…
În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…
Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…
Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…
Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…
Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…