Mierea de albine se poate falsifica cu sodă caustică! Numai două din zece borcane conțin miere cristalizată! Unul din 10 borcane conține un amestec de miere din mai multe țări UE și Non UE, potrivit unui comunicat emis de Asociația Pro Consumatori.
Mierea se poate falsifica cu îndulcitori naturali (zahăr, zahăr invertit, sirop de glucoză, sirop de porumb, melasă), îndulcitori artificiali (zaharină, aspartam, sucraloză, ciclamați), aditivi de îngroșare (amidon, gelatină, clei de oase, pectine, gume), coloranți (caramel amoniacal) și alte substanțe (carbonați de sodiu, sodă caustică, culturi de drojdii, extract de malț)! Mierea nu se păstrează în plastic sau vase metalice! Temperatura optimă de păstrare a mierii variază între 18 și 25 de grade Celsius!
Asociația Pro Consumatori (fostă Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România – APC România, înfiinţată în anul 1990), organizaţie certificată de Guvernul României în anul 2005 ca fiind de utilitate publică, membră a Organizației Europene a Consumatorilor, a analizat conţinutul a 51 borcane de miere de albine (de mană, de floare de salcâm, de zmeură, de tei, de flori de munte, de rapiță, de lavandă sălbatică, de pădure, de coriandru, de castan, de eucalipt, de salvie, polifloră, de hrișcă), provenită din județele Vâlcea, Ialomița, Constanța, Bistrița Năsăud, Alba, Ilfov, Vaslui, Prahova, Sibiu, Baia Mare, țări ca Germania, Portugalia, Mexic, Brazilia și Italia, comercializate în magazine naturiste și în marile structuri comerciale. Acest studiu face parte din Campania Națională de Informare și Educare: ”Să învățăm să înțelegem eticheta!”. Prin această campanie, experții Asociației Pro Consumatori (APC) își propun să-i învețe pe consumatori să înțeleagă eticheta produselor astfel încât să facă achiziții în cunoștință de cauză pentru familiile lor. Studiul a fost realizat de către o echipă de experți ai APC, coordonați de către conf. univ. dr. Costel Stanciu.
Falsificarea mierii
„Principala temă care interesează pe consumatorii de miere o constituie falsificarea. Cea mai cunoscută manevră de falsificare o constituie substituirea ori amestecarea mierii cu produse dulci/îndulcitori care au proprietăți fizice asemănătoare cu ale mierii, mai mult sau puțin cunoscute de consumatori. Sunt numeroase tehnicile de falsificare și tot așa de numeroase sunt și tehnicile / testele de descoperire a falsurilor. Falsificările grosolane sunt depistate lejer de un cunoscător, dar cele laborioase sunt detectabile numai în laboratoare dotate cu aparatură capabilă să cerceteze dincolo de posibilitățile aparatului senzorial uman. La aceste discuții se pot adăuga cele legate de statutul mierii preparate de albinele hrănite cu zahăr pentru a supraviețui în sezonul rece ori în primăverile reci tot mai lungi din ultimii ani, când albinele nu ies la cules (albinele nu ies din stup decât atunci când aerul exterior se încălzește la minim 13 grade Celsius).
Iată ponturile care vă ajută să nu vă păcăliți.
1. Ambalajul și etichetarea. O miere de albine de calitate este ambalată igienic, are capacul curat, la fel ca și suprafața borcanului. Nu cumpărați miere dacă vedeți că nu este perfect curată, prezentând impurități ce nu au ce căuta într-un produs de calitate. O mare atenție trebuie dată și etichetei (obligatorie pe fiecare borcan!) și care trebui să conțină informații despre tipul de miere, cantitatea, datele de contact ale stupinei unde a fost produsă, perioada de valabilitate și condițiile în care trebuie păstrată.
2. Culoarea. În funcție de tipul mierii, aceasta are o culoare specifică. Astfel, dacă este vorba despre mierea de salcâm, aceasta trebuie să fie cât mai aproape de culaorea incoloră. Dacă este prea galbenă, atunci poate fi vorba despre un amestec de miere (albinele nu au cules doar de la salcâm îna cea perioadă) sau, deloc de dorit, este vorba despre un produs ”îmbunătățit” artificial. La polul celălalt, mierea de mană, cea mai scumpă din categoria acestor produse apicole, trebuie să fie cât mai închis, o culoare mai slabă indicând, din nou, că ar fi vorba despre un amestec.
3. Densitatea. Deși, în mod normal, densitatea mierii se măsură cu un refractometru,pentru cei care se află la un târg apicol, există căi mai puțin tehnice pentru a descoperi mierea de calitate. Se poate răsturna borcanul cu capacul bine închis, observând modul în care bula de aer din interior se ridică. Dacă mișcarea este lentă, atunci avem o densitate bună. Totuși, această tehnică este ”combătută” de falsificatori cu ajutorul unui truc: borcanele sunt umplute până la refuz, nelăsând loc formării acelei bule de aer!
4. Gustul. Degustarea mierii de face într-un mod similar cu al vinului. Se folosește o paletă de unică folosință, apoi se plimbă mierea în gură pentru a-i simți toate aromele. Dacă nu ne putem da seama imediat de gust, înainte de a încerca din nou, putem mânca o bucățică de măr sau putem bea puțină apă, pentru a ne relaxa papilele gustative. Din păcate, degustarea mierii este o tehnică pe care o stăpânesc doar cei cu experiență sau cu un simț al gustului foarte dezvoltat. Totuși, uneori, falsificatorii de miere apelează la arome, coloranți, zaharuri sau conservanți care au un gust atât de ”chimic” încât se simt instant la testul gustului. Dacă gustul mierii este caramelizat, poate fi vorba despre o miere încălzită pentru a fi fluidizată sau amestecată cu zahăr ars
5. Gradul de cristalizare. Orice miere cristalizează la un moment dat, dacă este o miere naturală. Totuși, la unele produse – mierea de salcâm, spre exemplu, cristalizarea se face după o perioadă mai lungă, acest lucru fiind și un atribut care îi ajută pe stupari să îi pună un preț mai mare. În fapt, nu este relevant acest aspect, întrucât mierea de rapiță cristalizează cel mai repede și, totuși, este la fel de sănătoasă și își păstrează toate proprietățile chiar și în forma…zaharisită.
6. Testul șervețelului. O altă metodă de testare a mierii poate fi şi „murdărirea” unui şervet alb de bucătărie cu o lingură de miere. Cea autentică nu pătează, pe când cele mai multe tipuri de miere artificială lasă pete gălbui.
7. Testul sugativei. Se poate turna o linguriță de miere pe o hârtie de sugativă sau de filtru de cafea, iar dacă mierea se absorbe imediat, atunci ea nu este 100% naturală. Cea care este produsă doar din munca albinelor nu va fi absorbită de sugativă.
8.Testul paharului cu apă. Mierea autentică nu se dizolvă imediat dacă este pusă într-un pahar cu apă. Ea se va duce prima dată la fundul paharului. Dacă mierea este fasificată, se va dizolva imediat şi nu se va depune. Se poate folosi, de asemenea, şi metanol, un tip de alcool obţinut din fermentarea sfeclei de zahăr sau a fructelor. În acest alcool, mierea contrafăcută se dizolvă extrem de uşor şi îi dă lichidului un aspect lăptos.
9. Prețul. Dacă prețul unei mieri este cu mult sub ceea ce știți că se practică pe piața celor care dețin stupine, atunci acesta este un semn care trebuie să vă ridice un semn de întrebare. Din păcate, însă, acesta nu mai reprezintă un indiciu clar, întrucât unii falsificatori au ajuns să pună chiar prețuri mai mari, motivând clienților ca un produs de calitate…costă!
10. Analiza de laborator. Dacă doriți să testați mierea pe care ați cumpărat-o la un târg apicol, puteți trimite o mostră la un laborator de specialitate, cum este cel din cadrul Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură din Bucureşti. Aici sunt analizaţi mai mulţi parametri care pot confirma sau infirma falsificarea mierii respective. Acest lucru se face însă pe cheltuiala dumneavoastră. În cazul în care se dovedeşte că mierea este contrafăcută, vă puteți adresa Autorităţii Naţionale pentru Protecţia consumatorului şi puteți cere despăgubiri de la falsul apicultor.
