Categories: Ştiri sănătate

Atenție, au fost descoperite doze false de vaccin Pfizer. Interpolul a intrat pe fir

Atenție, au fost descoperite doze false de vaccin Pfizer. Interpolul a intrat pe fir.

Din păcate, circulă versiuni false ale vaccinului anti-covid, iar primele două cazuri au fost identificate în Mexic și Polonia. Este anunțul oficial al companiei farmaceutice Pfizer.

Au apărut doze false de vaccin Pfizer

În Mexic, de exemplu, aproximativ 80 de persoane ar fi plătit 1.000 de dolari pe bucată pentru o doză care a fost promovată ca vaccin Pfizer, potrivit Wall Street Journal. În Polonia, un bărbat cu flacoane cu ceea ce părea a fi un tratament antirid intenționa să le pună în vânzare ca vaccin. Acesta a fost prins înainte ca aceste doze să fie administrate, au declarat autorităților locale.

Pfizer a confirmat raportul într-un comunicat trimis prin e-mail către Insider miercuri.

„Pfizer a identificat versiuni contrafăcute ale vaccinului său COVID-19 în Mexic și Polonia. Suntem conștienți de faptul că în acest tip de mediu – alimentat de ușurința și comoditatea comerțului electronic și de anonimatul oferit de internet – va exista o creștere a prevalenței fraudei, a contrafacerii și a altor activități ilicite în ceea ce privește vaccinurile și tratamente pentru COVID-19″, se arată într-un comunicat de presă emis de compania Pfizer.

Interpolul a intrat pe fir

Compania subliniază în comunicat faptul că ”niciun vaccin autentic nu este vândut online” . De asemenea, a subliniat faptul că Pfizer lucrează împreună cu autoritățile pentru a depista amenințările aduse lanțului său de distribuție și pentru a combate acest tip de comerț ilegal, scrie businessinsider.in.

Pfizer, împreună cu Johnson&Johnson și Moderna, sunt cei trei producători importanți de vaccinuri anti-covid. Aceștia conlucrează cu forțele de ordine la nivel global pentru a controla distribuirea falsă a vaccinului.

Interpol a declarat că a confiscat mii de flacoane de vaccin contra coronavirusului contrafăcut în raiduri la începutul acestui an în Africa de Sud și China. Nu au fost descoperite fotografii false în Statele Unite, potrivit Departamentului pentru Securitate Internă.

 

Recent Posts

Mare atenție! Boli netratate care pot duce la cancer: Trebuie obligatoriu să mergem la MEDIC

Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…

5 minute ago

Acest mineral trebuie consumat pentru combaterea demenței. Nu trebuie să lipsească din aportul zilnic!

În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…

35 de minute ago

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România

Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…

45 de minute ago

Cum să îți dai seama dacă ți s-au făcut vrăji: 3 semne de avertizare

Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…

o oră ago

Vine URGIA în România. Vremea o ia razna în zilele următoare! Prognoza ANM modificată

De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…

2 ore ago

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

2 ore ago

Citeste si: