Din cuprinsul articolului
Calciul și magneziul sunt esențiale pentru buna funcționare a organismului uman. Cele două minerale se găsesc în apa minerală naturală.
Însă apa minerală ascunde un secret mai puțin cunoscut: are un efect neplăcut pe termen lung asupra corpului.
Însă apa minerală ascunde un secret mai puțin cunoscut: are un efect neplăcut pe termen lung asupra corpului.
Conform unor cercetări ai oamenilor de ştiinţă de la Universitatea Birzeit, apa minerală favorizează creşterea în greutate. Cum e posibil? Dioxidul de carbon conţinut de bule stimulează apetitul. Multe persoane au crezut că este foarte sănătos un bol de salată consumat alături de un pahar de apă minerală, însă se pare că bulele acidulate sunt înşelătoare pentru greutatea noastră, stimulând hormonii foamei.
Cercetarea s-a realizat pe 16 şoareci cu aceeaşi greutate, care au fost împărţiţi în 4 grupuri. Primele două grupuri au primit apă plată şi o băutură îndulcită, iar celelalte două – apă minerală cu zahăr şi apă minerală cu îndulcitor artificial, informează Rador.
Concluzia cercetătorilor: Toate rozătoarele au avut acces nelimitat la hrană. După trei luni, rozătoarele care au consumat băuturi carbogazoase au avut o greutate cu 20% mai mult decât ceilalţi. După un an, şoarecii au acumulat grăsime în jurul organelor vitale, un semn al obezităţii cronice. La şoarecii care au consumat băuturi carbogazoase au fost găsite, de asemenea, niveluri mai ridicate ale grelinei, hormonul foamei.
Magneziul reglează tensiunea arterială, indexul glicemic și un bun regulator neurocerebral și previne constipația.
Calciul regăsit în cantități generoase în apa minerală îmbunătățește sănătatea oaselor. Astfel, conform unui studiu recent, prin care s-a comparat absorbția calciului în organism din lapte, din suplimente alimentare și din apă minerală, aportul de calciu din apa minerală poate îmbunătăți nivelul de calciu din corp, atât timp cât este consumată în mod frecvent și regulat.
Boala epocii moderne capătă amploare. Este adevărat că adesea uităm că sănătatea noastră este cea…
Medic, despre importanța VITAMINEI D în organism! În ultimii ani, auzim și citim din ce în…
Sănătatea este un fundament al vieții noastre, un fir invizibil care leagă trupul, mintea și…
Institutul Național de Sănătate Publică, omagiat la Gala Performeri din Sănătate 2024. Premiile Speciale au…
Nu mai arunca cojile de măr! Un ingredient natural găsit în coaja de mar (acid…
Cancerul de sân afectează una din opt femei și, deși decesele au scăzut datorită unui…