Din cuprinsul articolului
Amendă pentru nepurtarea măștii. Agenţii de pază din reţeaua Metrorex au obligativitatea de a verifica purtarea corectă de către călători a măştilor de protecţie şi de a-i atenţiona atunci când este cazul.
Dar sancţionarea contravenţională a celor care nu respectă regulile de prevenţie se face doar de către organele de ordine publică, se arată într-un comunicat de presă al Metrorex.
„Agenţii de pază au obligativitatea de a verifica purtarea corectă a măştilor de protecţie şi de a atenţiona călătorii atunci când este cazul. (…) Însă, sancţionarea contravenţională a celor care nu respectă regulile de prevenţie se face doar de către organele de ordine publică. Cetăţenii pot face un apel civic către ceilalţi călători la respectarea măsurilor, inclusiv cu sesizarea organelor de ordine publică abilitate (Jandarmeria şi/sau Poliţia Metrou)”, se precizează în comunicat.
Obligativitatea purtării măștii în mijloacele de transport în comun
Potrivit Metrorex, mulţi călători îşi dau jos masca de protecţie după urcarea în tren, sau o poartă necorespunzător.
„Din nefericire, în urma măsurilor de relaxare a restricţiilor, mulţi călători tind spre nepurtarea măştii sau purtarea necorespunzătoare a acesteia. Odată trecuţi de filtrul de control de la turnicheţi, sau urcaţi în tren, îşi dau jos masca de protecţie. Pe de altă parte, comportamentul călătorilor în mijloacele de transport în comun trebuie să se supună şi regulilor de politeţe şi responsabilitate civică. (…)
Măsura obligativităţii purtării măştii de protecţie a fost instituită odată cu trecerea de la starea de urgenţă la starea de alertă, prin Hotărârea nr 24/14.05.2020 privind aprobarea instituirii stării de alertă la nivel naţional şi a măsurilor de prevenire şi control al infecţiilor, în contextul situaţiei epidemiologice generate de virusul SARS-CoV-2.
Fiecare cetăţean are obligaţia respectării măsurilor impuse, inclusiv a purtării măştii de protecţie în mijloacele de transport public, nerespectarea acestora conducând la sancţionarea contravenţională de către organele de ordine publică, în baza Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, arată Metrorex în comunicat.
Măsuri luate de Metrorex
Compania subliniază că face tot ceea ce este posibil pentru prevenţia şi limitarea răspândirii infecţiei cu SARS-CoV-2.
„De asemenea, călătorilor li se solicită permanent, prin instalaţia de sonorizare a staţiilor, păstrarea distanţei sociale şi purtarea măştilor de protecţie. Aceleaşi informaţii se regăsesc la infochioşcuri, pe afişele din trenuri si pe site-ul oficial al Metrorex.
Siguranţa călătorilor rămâne principalul nostru obiectiv şi vă asigurăm, pe această cale, că ne adaptăm reglementărilor autorităţilor din domeniu. În această situaţie fără precedent, echipa Metrorex depune toate eforturile pentru siguranţa şi confortul dumneavoastră, însă pentru a reuşi este nevoie de bunul simţ civic cultivat al fiecărui cetăţean în parte!”, se menţionează în comunicat.