Din cuprinsul articolului
ATENȚIE! Canicula este asociată cu moarte subită la copii! Cum îi putem proteja de temperaturile excesive ale verii. Iată ce ne sfătuiesc medicii:
Temperaturile prea ridicate ne afectează pe toți, dar mai vulnerabili în fața caniculei sunt vârstnicii și cei mai tineri dintre noi. În vreme ce temperaturile crescute aduc un disconfort, în general, unii dintre noi ne putem confrunta chiar cu probleme grave de sănătate.
Dar în vreme ce toți își pot purta singuri de grijă și se pot feri de căldură, copiii mici nu ne pot spune ce îi deranjează sau dacă le este prea cald.
„Fie ca bebelusul se afla in casa, fie ca este afara, trebuie sa ii asigurati permanent un confort termic. Desi bebelusul nu are glandele sudoripare bine dezvoltate, se pare ca el transpira.
Capacitatea lui de reglare a temperaturii este deficitara, pielea este subtire si fragila iar suprafata corporala este mai mare comparativ cu a adultului, astfel ca el se supraincalzeste mult mai usor decat adultul.
Copilul se deshidrateaza, devine agitat, nu se alimenteaza bine si chiar au fost facute asocieri intre supraincalzire si „Sindromul de moarte subita a copilului”, semnalează Dr. Melania Iancu, Medic specialist Neonatologie, la Centrul Medical de Diagnostic și Tratament „Victor Babeș”.
Iată ce ne sfătuiește medicul să facem pentru a preveni eventuale pericole:
Asigurați o temperatură confortabilă
Temperatura ideala in camera copilului este intre 22 – 24°C, iar umiditatea trebuie mentinuta intre 60 – 65 %.
Pentru a va asigura ca reusiti sa mentineti aceasta temperatura si umiditate, trebuie sa aveti in camera copilului un termohigrometru si sa reglati sursa de racire a aerului astfel incat sa atingeti valorile necesare.
Puteti folosi aparate de aer conditionat avand grija ca filtrele aparatului sa fie permanent mentinute curate iar fluxul de aer sa nu cada direct pe copil. Eventual, scoateti copilul din camera cat timp o racoriti, explică medicul.
Cum îmbrăcați copiii
Imbracati-l asa cum sunteti dvs. imbracati. Folositi hainute subtiri, deschise la culoare, confectionate din materiale naturale precum bumbacul ce absoarbe transpiratia si previne iritatiile si infectarea pielii.
Imbracati-l cu body-uri cu manecute scurte si fara pantalon, dar puneti-i sosetute subtiri din bumbac. In casa nu-i puneti copilului caciulita.
Cand sunteti la plimbare, intotdeauna acoperiti capul bebelusului, cu o palariuta, o bandana din bumbac sau o caciulita crosetata, subtire.
Cand doarme este bine sa il acoperiti cu o paturica foarte subtire din bumbac, sau cu un scutec.
In zilele toride este recomandat sa ii faceti una – doua baite caldute (cu 2 – 3 grade mai rece decat baia normala) pentru a-l racori si a mentine pielea curata si sanatoasa, mai spune medicul.
Când trebuie plimbați copiii
Potrivit medicului, plimbarile copilului se vor face dimineata inainte de orele 10.00 si dupa-amiaza dupa orele 17.00 – 18.00 pentru a evita expunerea la razele ultraviolete nocive.
Pentru ca pielea copiilor nu dispune de un filtru eficient impotriva radiatiilor ultraviolete, ei fac arsuri solare mult mai usor, pierd apa si electroliti din organism iar simptomele insolatiilor sunt mult mai puternice : febra mare, varsaturi, gurita uscata, ochi ce par „infundati in orbite”.
„Evitati „baile de soare”! Se cunoaste ca Vitamina D se formeaza in piele sub actiunea soarelui, insa in zilele noastre toti bebelusii primesc Vitamina D oral pentru a preveni aparitia rahitismului.
Nu este nevoie sa ii expuneti sub actiunea directa a razelor solare, nici macar in zilele inorate deoarece razele ultraviolete pot avea nivel ridicat chiar si in aceste zile.
Caruciorul trebuie sa fie acoperit cu copertina sau umbreluta. Materialul din care este confectionat ar trebui sa fie subtire, deschis la culoare, aerisit (sa ofere o buna ventilatie)”, mai precizează dr. Melania Iancu.
Atenție la hidratare!
In mod normal bebelusii alaptati la san isi primesc din lapte cantitatea necesara de apa insa in zilele toride de vara este bine sa suplimentam cantitatea de lichide cu apa plata sau ceaiuri din plante neindulcite.
Pentru cei alimentati cu lapte praf sau cei carora li s-a diversificat alimentatia deja, este recomandat sa le oferim apa plata si ceaiuri in fiecare zi, de cateva ori, in cantitati mici (atat cat cer).
Copiii cu infectii urinare sau cei cu afectiuni acute cu febra asociata, au nevoie de o cantitate sporita de apa.
Alimentatia copilului mai mare trebuie sa contina alimente usoare : multe legume si fructe. Evitati alimentele greu de digerat precum carnea, ficatul, ouale, untul, ciocolata sau prajiturile cu frisca, explică doctorul.
Protejați pielea copiilor
Pentru plimbari protejati pielea copilului folosind creme cu FPS minim 30, speciale pentru copii, rezistente la apa.
Aplicarea cremei se face inainte de a iesi la plimbare si se repeta la fiecare 2 – 3 ore, mai ales la nivelul fetei. Unii medici dermatologi recomanda creme cu FPS de 50 chiar, mai spune medicul.
Desi unii medici dermatologi nu recomanda concediile la mare inaintea varstei de 2 ani a copilului, respectand cateva reguli de baza, va puteti bucura de mare alaturi de cei mici:
- pe plaja mentineti copilul sub umbrela tot timpul
- evitati orele 10:00 – 18:00 cand razele UV au intensitate maxima
- hidratati bine copilul
- folositi creme de protectie solara
De altfel, pregatirea pentru sejurul la mare ar trebui sa inceapa cu o luna inainte prin cura de suc de morcovi, cate un pahar zilnic, spune medicul.
Carotenul din sucul de morcovi este un bun ecran impotriva razelor UV dar trebuie sa stiti ca poate pigmenta palmele si plantele in oranj, ceea ce nu este nociv, doar „aparte”.
Cum tratăm insolația
Daca totusi nu ati reusit sa protejati copilul de efectele nocive ale razelor solare si copilul a facut insolatie, va trebui sa va adresati de urgenta medicului pediatru. Amanarea tratarii insolatiei poate fi fatala, mai ales in cazul copiilor mici.
Semne ale insolatiei la copil sunt:
- febra
- piele fierbinte, rosie si uscata; buze uscate, crapate, ochi „infundati in orbite”
- dureri de cap (cefalee) – la copii mai mari care stiu sa vorbeasca
- absenta transpiratiei
- pete rosii (dermatita) la nivelul pielii; apare mai ales la copiii imbracati in haine confectionate din materiale sintetice
- respiratie superficiala si rapida
- halucinatii
- dezorientare (observabila la copilul mai mare)
- convulsii
- coma
Masurile de prim ajutor in caz de insolatie, pana cand ajungeti la medic sunt:
- plasati copilul intr-un loc umbrit, racoros
- dezbracati copilul de haine si acoperiti-l cu prosoape udate in apa calduta (cu 3 – 5 grade mai rece decat temperatura corpului)
- administrati-i cat de multe lichide primeste (lichidul preferat – lapte, apa, suc de fructe, ceai)
- masurati-i temperatura rectala
- administrati-i antitermice – de exemplu Paracetamol sau Ibuprofen
- adresati-va celui mai apropiat medic și dați-i toate detaliile legate de starea celui mic și cât a fost ținut în soare.