Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului (IARC) a anunțat că nu există dovezi puternice care să arate că una din cauzele apariției cancerului este cafeaua, însă avertizează că băuturile foarte fierbinți sunt probabil cancerigene.
Anterior, IARC evaluase cafeaua ca fiind ”posibil cancerigenă”, însă în cea mai recentă analiză, de miercuri, agenția menționează că nu există dovezi care să confirme efectul cancerigen al consumului de cafea și face trimitere la unele studii care arată că de fapt cafeaua poate reduce riscul dezvoltării anumitor tipuri de cancer.
În același timp, IARC menționează că alte dovezi științifice indică că băuturile care sunt consumate foarte fierbinți, inclusiv apă, cafea, ceai și alte tipuri de băuturi, probabil pot cauza cancer de esofag. 16 studii au dovedit rolul cafelei în prevenirea unei boli necruțătoare.
Agenția, cu sediul la Lyon, care anul trecut a generat titluri pe prima pagină prin anunțul privind consumul de carne procesată ce poate cauza cancer, a ajuns la concluziile analizei sale în urma examinării a peste 1.000 de studii științifice realizate pe oameni și animale.
Nu au existat dovezi suficiente în baza cărora cafeaua să poată fi clasificată ca fiind cancerigenă sau deloc cancerigenă. Cafeaua fusese clasificată de IARC în categoria 2B alături de cloroform, plumb și alte substanțe, iar schimbarea clasificării de către IARC a fost primită de Asociația națională a cafelei din SUA drept o știre extraordinară pentru consumatorii de cafea. În evaluarea sa privind băuturile foarte fierbinți, IARC apreciază că studiile realizate pe animale arată că efectele cancerigene se produc probabil la temperaturi de 65 de grade Celsius și mai mari.
Mai multe experimente realizate pe șoareci și șobolani au arătat că lichidele foarte fierbinți, inclusiv apa, pot duce la dezvoltarea de tumori.
Cancerul de esofag este a opta cea mai comună formă de cancer la nivel mondial și una dintre principalele forme de deces prin cancer, cu peste 400.000 de decese înregistrate în anul 2012. Purtătorul de cuvânt al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) Gregory Hartl a menționat că evaluarea privind băuturile fierbinți a fost realizată pe dovezi limitate pe oameni și animale, fiind necesare mai multe cercetări în acest sens.
Gregory Hartl i-a îndemnat pe consumatori să fie prudenți, să lase băuturile fierbinți să se mai răcească, transmițând totodată că sfatul OMS este să nu se consume mâncăruri sau băuturi atunci când acestea au temperaturi foarte ridicate.
Sursa: Rador.