Din cuprinsul articolului
Atacul de glaucom este una dintre cele mai mari urgențe oftalmologice atunci când vorbim despre galucomul cu unghi închis.
Confrom dr. Raluca Troi, medic specialist oftalmolog la Spitalul de Oftalmologie Infosan, această urgență medicală poate duce la producerea unor daune iremediabile asupra vederii unui individ.
”Din punct de vedere medical, atacul de glaucom este o condiție ce asociază hipertensiune intraoculară, ce apare brusc prin închiderea unghiului camerular, adică unghiul de drenaj al umorului apos, prin apoziția irisului, observându-se astfel că pacientul prezintă semimidriază fixă. Mai exact, pupila este dilatată, areflexivă, adică non-responsivă la lumină”, ne-a explicat medicul oftalmolog.
De asemenea, susține dr. Raluca Troi, atacul de glaucom apare frecvent în cazul pacienților cu hipermetropie, întrucât pacientul hipermetrop prezintă o cameră anterioară a ochiului mai îngustă. Mai exact, în cazul acestor indivizi, axul lung al ochiului fiind mai mic față de populația generală normală, duce la acea condiție care facilitează închiderea unghiului camerular.
Nu în ultimul rând, mai explică medicul, atacul de glaucom poate să fie declanșat de factori care determină închiderea unghiului camerular așa cum sunt: midriaza medicamentoasă, emoții puternice, alte subataculri de galucom care nu au fost tratate.
Trebuie specificat și faptul că glaucomul definește o serie de afecțiuni oculare ce produs leziuni la nivelul nervului optic. Practic, această afecțiune acută, glucomul, are ca manifestare principală creșterea presiunii intraoculare și diminuarea vederii. Glaucomul este considerat a doua cauză de orbire la nivel mondial, arată datele statistice.
Iată care sunt principale simptome ale atacului de glaucom:
• Greața și vărsături,
• Dureri de cap,
• Dureri oculare intense la un singur ochi, de regulă,
• Lăcrimare intensivă,
• Vedere încețășată,
• Scăderea bruscă a vederii.
”Trebuie subliniat faptul că din princina faptului că în situația unui atac de glaucom, crește presiunea intraoculară brusc, simptomatologia este resimțită destul de puternic de persoana în cauză”, susține specialistul oftalmolog.
Atenție! Deoarece atacul de glaucom este o urgență majoră în oftalmologie, trebuie intervenit imediat. În caz contrar, urmările pot fi ireversibile, vederea fiind pierdută. Mai exact, dacă pacientul nu ajunge la medic în primele ore de la producerea acestuia, șansele de remediere terapuetică a acestei urgențe medicale, scad considerabil.
”Tratamentul se efectuează de urgență și constă în terapie locală și generală pentru scăderea tensiunii intraoculare, urmând ca ulterior să se efectueze iridatomii periferice pentru facilitarea drenajului umorului apos spre unghiul camerular”, a menționat dr. Troi Raluca.
Mai mult, consideră specialistul oftalmolog, pentru ochii care au o predispoziție de a face atac/subatac de glaucom, această intervenție laser se poate face și profilactic, scopul fiind acela de prevenire a atacului de glaucom. Medicul oftalmolog va observa la efectuarea examenului biomicroscopic această predispoziție a unor pacienți spre atacul de glaucom.
Horoscopul zilei de luni, 18 noiembrie 2024, aduce schimbări importante pentru cei mai mulți nativi…
Din cauza acestui obiect, multe persoane se aleg cu probleme de sănătate și stări neplăcute,…
Acest tip de test este utilizat în evaluarea fizică a fluxului sanguin arterial al mâinilor.…
Pietrele la rinichi, cunoscute si sub denumirile de calculi renali sau litiază renală/urolitiază, sunt mici formaţiuni compuse…
După moartea lui Silviu Prigoană, Adriana Bahmuţeanu a cerut emiterea unei ordonanţe preşedinţiale prin care…
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, crede că goana după căutarea în cadru legal a situaţiilor care…