Din cuprinsul articolului
Emilian Imbri, atac la Adina Alberts: „Cine este doamna doctor Alberts? Un nimeni în lumea medicală”.
În cursul zilei de miercuri, dr. Adina Alberts a fost reclamată la Colegiul Medicilor, în urma unei plângeri făcută de un farmacist. Acesta a fost deranjat de schema de tratament Covid, publicată de Alberts pe contul său de Facebook. Cunoscutul medic estetician a declarat că, în 20 de ani de carieră, nu a fost chemată niciodată la Colegiul Medicilor.
„În cazul de față, un domn farmacist a fost extrem de deranjat de faptul că eu am postat pe facebook o schemă de tratament cu care marea majoritate a medicilor de familie din România este de acord. Am făcut acest lucru pentru ca orice bolnav care, din varii motive, nu a intrat suficient de repede în legătură cu medicul de familie, să știe ce are de făcut, cunoscut fiind faptul că fiecare zi este esențială în evoluția acestei boli.
Revenind la sesizare, Colegiul Medicilor are obligația legală să înregistreze orice reclamație și să inițieze cercetări. De astfel nu este prima dată când sunt chemată, în pandemie, la Colegiul Medicilor. Ca o paranteză. Știți, în 20 de ani de carieră nu am fost chemată niciodată la Colegiul Medicilor pentru vreo culpă profesională!
Anul trecut a trebuit să dau explicații despre o postare în care criticam aspru niște articole din draftul de Lege a Carantinării care a fost supus dezbaterii publice timp de 30 de zile. Evident că am și eu dreptul contituțional să îmi spun un punct de vedere. La fel ca și dvs, și ca oricare alt cetățean al acestei țări! Și bine am făcut, acele articole amendate și de mine, pe lângă mulți alții, au fost eliminate din varianta finală a Legii”, a spus dr. Adina Alberts.
Pe de altă parte, mulți medici sunt deranjați de postările Adinaei Alberts. Emilian Imbri, fostul manager al Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș”, a avut o reacție dură la adresa acesteia. Imbri a declarat, la realitatea.net, că Adina Alberts nu ar avea probitatea profesională să își dea cu părerea despre pandemia de coronavirus.
„Cine sunt eu, în definitiv, un nimeni într-o lume medicală. Și mă supun unor reguli, pentru că numai așa mă pot proteja pe mine ca meseriaș și pe cei pe care îi tratez sau îi îngrijesc. Cine este doamna doctor Alberts? Un nimeni în lumea medicală și își permite să vină să denigreze, să aducă semne de întrebare, să inspire teamă, să inducă teamă.
Este cumva vreun expert în farmacologie? Eu nu mi-am permis, atât timp cât am fost în activitate să pronunț numele vreunui medicament. Pentru că a pronunța numele unui medicament, indiferent că ești manager sau că ești profesor universitar înseamnă riscul de a induce în populație ideea că acel medicament este singurul care te poate salva și năvala.
Știți foarte bine ce am pățit în primele luni de pandemie când au golit farmaciile de un anumit medicament despre care nici măcar nu au citit prospectul că avea multe contraindicații și producea foarte multe tulburări pe activitate cardiacă și așa mai departe”, a declarat fostul manager al Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din București.
Medicul Emilian Imbri este de părere că doar medicii specialiști au voie să stabilească un protocol.
„Cine trebuie să ia atitudine? În primul rând ar trebui să fie interzise astfel de ieșiri. Colegiul Medicilor în primul rând ar trebui să intervină. Sigur există norme care interzic astfel de comportamente. (…) Se depune un jurământ. Indiferent că au trecut anii, că jurământul ăsta mai înseamnă sau nu ceva, el te obligă, te pune puțin pe gânduri. Ori acel jurământ spune că deontologia te oprește să întorci învățătorului tău medical, sau colegului tău medical să îi pui la îndoială activitatea.
(…) În România există o comisie de specialiști. Acolo nu am acces eu. Acolo sunt medici infecționiști, medici pneumologi, medici de Terapie Intensivă. Care, atenție, analizează, discută, se mai ceartă puțin între ei și în final stabilesc un ghid, un protocol, un ghid terapeutic pe care unanim îl acceptă toți din toate centrele universitare din țară și din toate centrele mari, cu spitale mari. Acceptă și încearcă să introducă o medicație unanim acceptată de ei și pentru care își asumă responsabilitatea”, a mai spus medicul.
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…